Utilizarea Noilor Tehnologii în Procesul de Predare-Invatare

Tendinte actuale în educaţie

Una dintre principalele întrebări la care învăţământul tradiţional încearcă să ofere răspuns în acest moment este: dacă şi în ce mod aplicarea noilor TIC în educaţie şi instruire, ceea ce denumim astăzi prin termenul eLearning, poate să ofere o alternativă viabilă pentru învăţământul tradiţional într-un context educaţional caracterizat prin fluiditatea rolurilor, demers didactic centrat pe elev, resurse distribuite, structuri de colaborare virtuale şi lecţii asincron?

Personalizare şi individualizare

Utilizarea noilor TIC facilitează tranziţia de la modelul tradiţional al instruirii în clasă la o mai mare personalizare a conţinutului şi un mai mare control al celui care învaţă asupra procesului instruirii. Este de asemenea vizibil faptul că utilizarea noilor TIC facilitează stabilirea de noi relaţii între instituţii, profesori, comunitate, locul de muncă, familie şi persoana care învaţă. Balanţa globală a educaţiei s-a schimbat de la o abordare pedagogică închisă, încredinţată instituţiilor, şi strâns controlată de profesor, cu studenţi pasivi şi implicare minimă a părinţilor şi comunităţii, la una care este deschisă, transparentă, integrată în societate, care susţine iniţiativa elevului, facilitând colaborarea, cererea / întrebarea, interogarea, competenţele - deprinderile personale şi învăţarea continuă.

Plasând elevul în centru acestei noi paradigme a instruirii, se întrevede o schimbare de accent în educaţie de la conţinut (content-based learning) la contextul învăţării (context based learning).

Trebuie să recunoaştem că aceste tendinţe au fost prezente în educaţie şi în special în mediile de instruire independent de utilizarea TIC, dar ele sunt consolidate prin posibilităţile oferite de TIC. În aceste condiţii, cel puţin două direcţii de acţiune majore se impun cu necesitate pentru saltul calitativ la o alternativă performantă:

- Prima se referă la necesitatea unei construcţii teoretice care să ofere fundamentul pentru utilizarea noilor tehnologii în educaţie şi construirea unui mediu educaţional eficient;

- A doua, se referă la rolul, atribuţiile şi competenţele profesorului în contextul specific al noului mediu tehnologic – prin prisma poziţiei particulare a acestuia, de pivot al unui sistem de învăţământ deschis şi/sau la distanţă.

Formare şi dezvoltare profesională

Este evident că fără o pregătire prealabilă a cadrelor didactice pentru utilizarea eficientă a TIC în educaţie, calitatea procesului de predare / învăţare nu poate fi garantat. Şi totuşi, chiar dacă această idee este larg acceptată şi promovată, reflectarea ei în practică este, cel puţin deocamdată, destul de neclar conturată. Noile TIC schimbă perspectiva asupra practicii educaţionale, implementarea eficientă a acestora devenind una dintre problemele stringente ale acestui început de secol. Strategiile TIC pentru şcoli, universităţi sau sistemele de instruire vocaţională trebuie să aibă în vedere dezvoltarea profesională a profesorilor şi instructorilor şi a achiziţionării de către aceştia de noi competenţe legate de dezvoltarea Societăţii Cunoaşterii. Simultan însă, este necesară implementarea unor strategii clare privind creşterea gradului de profesionalizare a furnizorilor de TIC pentru educaţie, care trebuie să dispună de cunoştinţele necesare pentru a putea înţelege şi anticipa solicitările venite din partea utilizatorilor noilor TIC şi a le oferi produse şi servicii de calitate.

Diverse foruri care analizează problemele TIC şi ale educaţiei, subliniază continuu această idee: formarea şi dezvoltarea profesională a profesorilor este elementul esenţial pentru utilizarea cu succes a noilor TIC în educaţie (de ex., Carnoy, Loop, 1989; L-Change report 2002; etc.). Mai mult decât atât, dacă este necesar ca cetăţenii să fie educaţi pentru a trăi într-o societate informaţională, pregătirea cadrelor didactice pentru o societate informatizată este tocmai factorul cheie al reuşitei întregului demers de dezvoltare a resurselor umane.

Acces şi infrastructură

Constatăm în ultimii ani o reorientare generală a politicilor şi strategiilor din domeniul educaţiei asistate de TIC: de la orientarea strictă spre dezvoltarea infrastructurii la interesul major pentru conceptul “acces”:

- acces la noile tehnologii şi la intrastructura tehnologică;

- acces la învăţare prin intermediul tehnologiei;

- acces la educaţie şi învăţare de-a lungul întregii vieţi a individului (învăţare continuă);

Toate aceste elemente sunt interdependente şi condiţionează dezvoltarea şi funcţionarea eficientă a noii Societăţi a Cunoaşterii: Accesul la tehnologie şi infrastructură, la învăţarea prin intermediul TIC constituie principalele incrediente care asigură alfabetizarea digitală şi dezvoltarea acelor deprinderi ‘sine qva non’ necesare viitoriilor actori ai Societăţii Cunoaşterii. Pe de altă parte, SI-SC are nevoie de gândire critică, de actori capabili să stăpânescă schimbarea continuă prin dezvoltarea de noi cunoştinţe şi deprinderi într-un sistem eficient de învăţare continuă. Politicile publice, recomandă raportul L-Change (2002), trebuie să realizeze o schimbare de focalizare de la infrastructură la programe vizând competenţe şi iniţiative; pe de altă parte, în sectorul privat investiţiile trebuie să se concentreze pe contextualizarea strategiilor lor de cercetare - dezvoltare şi dezvoltarea de standarde de calitate.

Noi tehnologii pentru educaţie şi instruire

Entuziasmul iniţial al utilizatorilor noilor tehnologii educaţionale – profesori şi elevi deopotrivă - este adesea contrabalansat de un puternic sentiment de dezamăgire chiar în timpul procesul de învăţare sau după ce acesta a avut loc. De foarte multe ori, noile tehnologii oferă nimic mai mult decât o simplă digitizare a conţinutului, fără o substanţială valoare adăugată. Pentru a avea succes, învăţarea asistată de noile tehnologii trebuie să faciliteze crearea de noi modele ale învăţării, bazate pe ideea de comunităţi de învăţare, care să implice mai mult decât achiziţia de competenţă: implicarea emoţională a elevului în procesul de învăţare, transformând astfel experienţă educaţională într-o experienţă amintită cu plăcere şi dorinţa de a o repeta (L-Change, 2002).

Inovaţie şi învăţare

Cu scopul de a ilustra rolul noilor TIC în procesul de învăţare şi impactul lor asupra actorilor procesului educaţional (profesor şi elev) vom analiza câteva dintre caracteristicile acestului proces. Atunci când procesul de predare - învăţare este unul de tip tradiţional, majoritatea activităţilor enumare sunt dirijate de către profesor. În cazul unui utilizarii instrumentelor TIC procesul didactic este orientat spre elev, acesta din urmă devine responsabil de cele mai multe dintre activităţile care anterior erau dirijate în întregime de către profesor