Abandonul școlar

Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ , indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii ciclului de studiu început. Din punct de vedere economic, abandonul şcolar reprezintă un indicator al eficienţei sistemului şcolar astfel încât, dacă indicele de abandon este mai mare atunci sistemul şcolar respectiv este inefficient.

Numărul copiilor care abandonează şcoala creşte de la an la an. Pe durata unui ciclu şcolar de opt ani, din 100 de elevi care intră în clasa I, aproape 20 se pierd pe parcurs, conform datelor Institutului de Ştiinte ale Educaţiei.

Fenomenul se înregistrează în special la sate şi în comunităţile de rromi,unde copiii sunt folosiţi ca sursă de venit sau văzuti ca indivizi cu responsabilităţi în gospodărie. Situaţia a început să se înrăutaţească din 2001, când rata abandonului s-a dublat brusc, iar de atunci continuat să urce.

În general cei care abandonează şcoala nu mai sunt reprimiţi ulterior în aceeaşi instituţie educativă şi nu sunt înscrişi într-un program de şcolarizare alternative. Rata abandonului şcolar se stabileşte ca raport procentual între numărul elevilor înscrişi şi numărul absolvenţilor. Dacă până în anul 1990 în România nu s-a vorbit despre abandon şcolar sau neşcolarizare, sistemul neacceptând eşecul şcolar ca pe o realitate, nu acelaşi lucru s-a întâmplat după căderea sistemului comunist. Din păcate această problemă nu a constituit o prioritate după 1990.

Abandonul şcolar crează condiţiile eşecului integrării sociale, în sensul că reduce semnificativ şansele autorealizării în domeniile de activitate legitime. Eşecul în a-şi realiza o educaţie şcolară completă se asociază cu perspectivele ocupaţionale şi economice limitate, detaşarea de valorile societăţii şi de instituţiile ei şi cu o scadere a venitului personal de-a lungul întregii vieţi.

Situatia privind parasirea timpurie a scolii de catre tinerii cu varsta intre 18 si 24 de ani este insa cu adevarat foarte proasta daca ne raportam la tarile care au devenit in ultimul timp membre in Uniunea Europeana, tara noastra avand cel mai ridicat procent. In ultimii noua ani, situatia se prezinta astfel: - 19,7% in 1997 - 19,1% in 1998 - 21,5% in 1999 - 22,3% in 2000 - 21,3% in 2001 - 23,2% in 2002 si 2003 - 23,6% in 2004 - 20,8% in 2005. Comparativ cu celelalte tari, in perioada 2002-2005 Romania a avut cea mai ridicata rata de parasire timpurie a studiilor, clasandu-ne in top si fiind cu mai mult de 5% fata de media europeana, care in perioada 2002-2005 a avut urmatoarele valori: 16,4% in 2002, 15,9% in 2003, 15,1% in 2004 si 14,9% in 2005. Dintre cele zece tari (Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia, Bulgaria si Romania) incluse in situatia comparativa, slovenii, slovacii si cehii au cea mai mica rata de parasire, in jur de 5-6%, foarte apropiati de noi, deci cu aceleasi procente ridicate fiind si bulgarii (20% in 2005).

Abandonul scolar este in Romania o problema sociala din ce in ce mai grava si mai des intalnita. De la an la an rata abandonului scolar creste simtitor si la acest fenomen se ajunge din cauza mirajului occidentului ce atrage tinerii spre un castig mai substantial decat cel pe care ar putea sa il castige in tara daca ar ramane sa isi continuie studiile pana la cel mai ridicat nivel.

2. Cauzele abandonului scolar

Cauzele abandonului şcolar sunt multiple, acesta reprezentând o expresie şi o rezultantă a unei duble situaţii de inadaptare. Este vorba, pe de o parte, despre „inadaptarea elevului la activitatea de învăţare realizată în mediul şcolar dar şi extraşcolar” şi, pe de altă parte, despre „inadaptarea şcolii la factorii interni (biologici, psihologici) şi externi (socio-economici,socio-culturali)”.

Fiecare abandon are o istorie personală şi socială legată de modul cum se aplică diferenţiat principiul dezvoltării. Abandonul este produsul mai multor factori cauzali aflaţi într-o anumită configuraţie pedagogică, psihologică şi socială care determină la rândul ei mai multe consecinţe imediate dar şi de durată.

1. Cauze ce ţin de condiţia socio- economică

-a) situaţia materială- De cele mai multe ori principalul motiv al abandonului şcolar este sărăcia.Copiii care trăiesc în familii sărace au şanse mici de a-şi însuşi o educaţie şcolară completă, deoarece datorită situaţiei materiale precare, părinţii nu pot asigura copiilor cele necesare pentru şcoală : caiete, cărţi, ghiozdane, pixuri dar şi îmbrăcăminte sau hrană. Potrivit Comisiei Naţionale de Statistică în România, copiii între 7- 16 ani care au cea mai mare rată de abandon şcolar provin din familii defavorizate, afectate de sărăcie.