Abordarea Structural-Dinamica a Psihicului

1. Etape in evolutia abordarii structural-dinamice a psihicului

Punctele slabe ale abordarii plane a psihicului au fost depasite de abordarea structural-dinamica a psihicului ce reuseste sa se debaraseze de modul mecanic-asociationist si trece la “calitate” ca reper al diferentierii comportamentelor si continuturilor psihice. Organizarea lor pe diferite niveluri, vertical, face ca trecerea de la simplele intuitii la conceptii clare argumentate stiintific sa fie exact ce lipsea in acel mecanicism-asociationist.

Nume sonore ale acestei conceptii structural dinamice sunt:

Leibnitz care de la simplele perceptii, “perceptiile mici”(Zlate, 2000) ajunge la perceptiile complicate zilnice cu care se intalneste omul.

J. S. Mill cu celebra sa metafora a sarii de bucatarie (Na fara Cl nu au aceleasi proprietati luate separat) ce scoate in evidenta importanta relatiei elementelor intre ele si organizarea nivelara a psihicului – un nivel elementar si unul structural cu elemente de legatura.

2. Fundamentare si consolidarea abordarii structrural-dinamice a psihicului

Pierre Janet care odata cu conceptia sa a inceput si fundamentarea si consolidarea acestei abordari structural-dinamice a psihicului prin introducerea celor nivele constient si inconstient ce sunt intr-o legatura directa influentanduse reciproc.

Personalitatea are ca baza doua instante, “una care pastreaza organizarea din trecut, alta care sintetizeaza si organizeaza fenomenele din din prezent”.(Larousse, 2006 p.651). Sanatatea psihica influenteaza functionarea celor doua instante cu componentele sale interdependente. Zlate surprinde rolul constiintei la Janet “ca pe o sinteza activa a tuturor elementelor psihice ce sunt grupate intr-o individualitate, ea stragand intr-un manunchi bine inchegat toata pluralitatea fenomenelor psihice.” (Zlate, 2000,p.339). De aici se intelege ca daca la un moment dat ceva ramane inafara acestei “sinteze” se perturba si procesul “binelui” functional si tot ce iese inafara, influentand echilibrul omului formeaza inconstientul ce il putem sonda in patologie. Aici putem puncta si unde a lucrat intr-o schimbare evidenta abordarea structural-dinamica in raport cu abordarea plana, asociationista a psihicului.

Sigmund Freud. “Aparatul psihic” era in conceptia lui Freud, inainte de 1920 format din trei nivele: inconstient, preconstient si constient si rolul cel mai important il avea inconstientul, toate acestea devenind dupa 1920 instantele acestuia Sine, Eu si Suparaeu.

Inconstientul are cea mai mare importanta, in el se gasesc pulsiunile de viata ce constituie libidoul si pulsiunile de moarte ce exprima agresivitatea.

Constientul este vazut ca un continut psihic care apartine la un moment dat constiintei ce primeste informatii din lumea exterioara si cea interioara.

Preconstientul este o “statie de tranzit” (Zlate,2000,p. 86) unde opresc inainte de a trece tendintele inconstientului si constientului. El inregistreaza reprezentarile lucrurilor si cuvintelor devenind sediul memoriei.

formase deja baza tezelor fundamentale revizuieste conceptele sale. Pulsiunile vietii legate de sexualitate, libidou, Eros, placere sunt antiteza pulsiunilor mortii.

Tendinta primitiva de autodistrugere a omului identificata prin diferite mecanisme de aparare aduce aduce o noua dinamica si o noua prezentare a “aparatului psihic”.

In aceasta prisma a mecanismelor de aparare Freud isi inlocuieste componenta prin noi instante Sine, Eu si Supraeu locul central revenind Eului. Alte schimbari aduse sunt redimensionarea “fortelor” participante la dinamica vietii psihice, joaca eului cu celelalte instante in scopul apararii de pulsiuni si dorinte refulate si mecanismul de functionare a psihicului care daca la inceput lupta contra pulsiunilor vietii dupa lupta in scopul apararii de pulsiunile nu numai de ordin sexual ci si agresive.