Abuzul asupra Copilului

Elemente pentru o definitie

Definirea fenomenului de maltratare a copilului poate fi facuta din punct de vedere legislativ, cultural, psihologic.

Exista cateva elemente definitorii ale maltratarii copilului:

- Raport inegal de forte intre victima si agressor,

- Victima, copilul se afla in ingrijirea agresorului,

- Agresorul are un acces permanent la victima,

- Imoralitatea/iresponsabilitatea agresorului,

- Efectele se rasfrang asupra dezvoltarii copilului: incetinirea, stoparea sau regresia in dezvoltarea copilului,

- Maltratarea poate fi produsa prin omisiunea unor nevoi ale copilului (neglijare) sau prin comiterea cu intentie a unor acte agresive asupra copilului (abuz),

- Abuzul se face cu intentie distructiva,

- Neglijarea are loc de obicei pe un fundal al indiferentei si ignorantei parentale vis-à-vis de nevoile copilului.

In 1988, in lucrarile pregatitoare ale legii referitoare la prevenirea relelor tratamente si a protectiei copilului din Franta, comisia de lucru a utilizat ca definitie de lucru pentru copilul maltratat urmatoarea asertiune:

“copilul victima a parintelui sau adultului care il are in grija, fie prin acte brutale voluntare comise contra copilului fie prin omisiunea intentionata a ingrijirilor, fapte care conduc la raniri fizice sau comportamentale, mai greu de evidentiat pentru ca nu lasa urme fizice: brutalitati controlate, comportamente sadice, manifestari rejetante, dispretuitoare fata de copil, abandon afectiv: exigente educationale disproportionate fata de capacitatile copilului…ca si abuzul sexual. Toate acestea afecteaza dezvoltarea psihoafectiva a copilului putand duce pana la distrugerea corporala a copilului” (Sivet, Heleine, Morellec, 1999) (Ana Muntean, 2001, p.56).

Din punctul de vedere al interventiei in maltratare se identifica doua categorii de copii:

Copii in situatii de risc de maltratare. Repararea precoce a riscului poate conduce la masuri care sa previna producerea maltratarii. In general necesita un sprijin pentru familie astfel ca aceasta sa devina capabila de a creste copilul.

Copii victime ale maltratarii: in general se evalueaza locul, forma, asocierea leziunilor, in relatie cu varsta copilului si cu marturiile copilului (explicite sau implicite, in comportamentul copilului). Adesea prin indepartarea copilului de relatia maltratanta semnele dispar ceea ce constitue o dovada in plus a maltratarii.

FORME DE MALTRATARE

Se pot identifica trei forme diferite de abuz si neglijare a copilului.

Abuzul fiind varianta activa a maltratarii copilului, prin comitere de acte, neglijarea reprezinta varianta pasiva- prin omiterea de acte de ingrijire a copilului.

Amandoua pot fi: emotional, fizic si sexual. (Lynch, 1985).

Atat in cazul abuzului, cat si a neglijarii, formele se includ reciproc intr-un continuum care desi nu este obligatoriu este frecvent intalnit in realitate. Asadar abuzul sexual il contine si pe cel fizic si emotional in vreme ce abuzul fizic il contine si pe cel emotional. Regula se aplica si in cazul neglijarii. Lucrurile par a se petrece dupa regula papusilor rusesti, in care papusa mare contine succesiv alte papusi mai mici.

Abuzul fizic

A fost prima forma de abuz recunoscuta de specialisti, si definita de H. Kempe, initiatorul domeniului prevenirii abuzului si a neglijarii copilului, ca fiind: “atacuri neaccidentale sau injurii fizice, mergand de la forme minime pana la injurii fatale, provocate copilului de catre persoana care il ingrijeste”(Neantu, 2003, p.698).

Abuz fizic- violente fizice accidentale sau intentionate, cu urmari grave asupra evolutiei intelectuale si comportamentale a copilului.

Forme de manifestare : exploatarea prin munca, pedepsele aspre si umilitoare, actele periculoase la care este supus copilul.

Cercetatorii din toate tarile ajung la o concluzie comuna: majoritatea parintilor recurg la cel putin o forma de pedeapsa corporala cu scop educativ declarat. Cu toate ca astfel de conceptii sunt in declin, multi parinti inca mai considera ca o palma este singura modaliatate eficienta de a controla copiii, iar cultura in care traim ii sustine in pofida unor dovezi contrarii furnizate de numeroase studii. Interesant este cum contextul afecteaza perceperea si raportarea la violenta fizica: a palmui un copil, uneori chiar o femeie, este considerat in multe culturi gest normal de a-l determina sa “asculte de” adulti, educatori sau, altfel spus, de educare. Insa daca este palmuit un barbat este o provocare cu intentie agresiva clara.

Majoritatea cercetatorilor mai considera aceasta forma de abuz “nepatologica”, considerandu-le doar reactii scapate de sub control ale unor indivizi normali la factori stresanti pentru ei. Aceasta opinie e influentata de o lunga traditie. Ceea ce este specific abuzului fizic este ca se intampla spontan, uneori ca exteriorizare a unor efecte negative – furie, iritare, spaima, etc. In alte situatii, insa, bataia poate fi anuntata, precedata verbal de o amenintare, prevenire sau ultimatum.

Semnele uzuale ale abuzului fizic sunt contuziile, care pot aparea de la lovituri, trantiri, ciupituri, dar si arsurile, facute cu tigara, fier de calcat sau de alte aparate casnice.

Dramatic e ca de multe ori nu sunt vizibile semnele si nici suferinta psihica – spaima, neajutorarea, nesiguranta, disperarea copilului. Vatamarea corporala de cele mai multe ori trece, ramane insa spaima, trairile asociate batailor repetate, care sunt persistente si “sapa adanc”.mai ales atunci cand copilul este lasat sa se adapteze sis a faca fata singur acestor experiente care vin din partea persoanelor care au responsabilitatea cresterii, ingrijirii si protectiei lui. (K. Killen, 1998)