Afecțiunile neuropsihice ale vârstnicilor și impactul lor asupra familiei

Societatea zilelor noastre , profund orientată spre tineri şi pe problematica specifică acestora,are tendinţa de a respinge şi chiar devaloriza varsta a treia,considerată adesea inutilă,nesemnificativă si neimportantă.Această lipsă de respect poate fi intâlnită în societate în ansamblul său,dar şi la locul de muncă,în familie,în mass-media,în toate formele sale.Această situaţie este contrastantă cu ceea ce se întâmplă în societăţile arhaice şi tradiţionale,unde batrânii se bucură de maximum de autoritate şi respect şi implicit,protecţie.

Este clar că situaţia ideală pentru un vârstnic este de a trăi,până la sfârşitul zilelor,în mijlocul familiei sale naturale,care să îi acorde suportul şi afecţiunea de care are nevoie.Însă,în multe cazuri,aceasta este,aşa cum am spus,o situaţie ideală.

Procesul de îmbătrânire a constituit obiectul meditaţiilor,al observaţiilor şi al încercărilor de tratament încă din cele mai vechi timpuri.Din păcate,cele mai multe observaţii reţinuseră mai ales acele aspecte neplăcute,negative,întunecate ale bătâneţii.”Bătrâneţe,ce pacoste eşti pentru cei ce te au!” afirma Euripide.Un alt autor,Cicero,spunea: “Trebuie să luptăm împotriva bătrâneţii ca împotriva unei boli.”

Bătâneţea,numită şi vârsta de regresie,este etapa vieţii când omul se pensionează,nu mai este productiv,este marginalizat social,funcţiile sale psihologice intă în declin,iar problemele medicale devin din ce în ce mai presante.Totuşi batrâneţea nu trebuie privită ca o boală. Trecerea la varsta a treia presupune o serie de modificări în plan social,psihologic şi biologic,modificări care supun individul la un anumit stres.Pentru ca el să reuşească să se adapteze la schimbările şi pierderile experimentate în această perioadă a vieţii trebuie să accepte anumite lucruri.

Modificările fiziologice determinate de bătâneţe nu apar la toţi indivizii la aceaşi vârsta cronologică sau în aceleaşi proporţii.O dată cu înaintarea în vârstă creşte vulnerabilitatea la îmbolnăviri,bolile fiind contactate mai uşor,iar vindecarea presupunând un proces mai îndelungat şi mai greoi.

Imbătrânirea psihologică are un caracter diferenţial,este polideterminată ( depinde de particularităţile genetice,somatice,morale sau sociale ale persoanei vârstnice ) şi presupune deficienţe care au un caracter relativ ( evoluţie neliniară, bazată pe îmbunătăţirile compensatorii).

Tulburările psihice şi neurologice în îmbătrânire cuprind tulburări nevrotice,psihoze funcţionale,stări confuzionale şi psihoze organice.Tulburările neuropsihice ale vârstnicului cuprind o gamă largă,de la modificări psihice uşoare,marginale,până la entităţi tipice vârstelor înaintate,de tipul psihozelor de involuţie şi demenţelor tardive.Unele au debut precoce,altele debutează la vârste inaintate.Toate sunt cuprinse în procesul de „îmbătrânire cerebrală”.La baza apariţiei acestor tulburări stau factori precipitanţi :

- modificări în statutul familiei,care creează situaţii politraumatizante:plecarea copiilor din casa părintească,restrângerea condiţiilor de locuit,părăsirea locuinţei proprii,relaţii nearmonioase între generaţii,stări conflictuale,decesul unuia dintre parteneri,diminuarea veniturilor.

- momentul cel mai traumatizant psihic este retragerea din activitatea profesională-pensionarea.Aceasta este mai greu de suportat de către bărbaţi,este un adevărat şoc al pensionării,numit de unii “ boală a retragerii” sau „moarte socială”.Prin pierderea prestigiului social câştigat după o viaţă de muncă,începe conştientizarea îmbătrânirii şi mai ales teama de moarte.