Agresivitatea

Definiţia agresivităţii propusă de “Vocabularul psihanalizei” semnat Pontalis şi Laplanche este următoarea: “Tendinţa sau ansamblu de tendinţe care se actualizează în conduite reale sau fantasmatice ce ţintesc să facă rău altuia, să-l distrugă, să-l constrângă, să-l umilească.

Într-un mod mai puţin pretenţios, agresivitatea poate fi considerată a fi o caracteristică a acelor forme de comportament orientate în sens distructiv, în vederea producerii unor daune, fie ele materiale, moral-psihologice sau mixte.

Deci actul agresiv poate viza unele obiecte (casa, maşina, mobila etc.), fiinţa umană (individul uman izolat, microgrupurile, colectivitatea) sau ambele. Opusul agresivităţii ar fi comportamentul prosocial, care presupune cooperare, toleranţă. echilibru.

Pentru a găsi exemple privind comportamentul agresiv nu este nevoie de eforturi speciale. Datorită uriaşelor disponibilităţi privind mediatizarea, suntem din nefericire, aproape zilnic martorii diferitelor forme de manifestare a agresivităţii (războaie, crime, jafuri,

tâlhării, violuri, incendieri, distrugeri etc.). Delincvenţa şi infracţionalitatea constituie formele de vârf ale manifestării agresivităţii, iar statisticile întocmite în diferite ţări arăta o creştere îngrijorătoare a ratelor acestui flagel. Numai în SUA, de exemplu, la fiecare 6 minute se comite un viol; în fiecare minut, o altă persoană devine victima unui atac tâlhăresc; la fiecare 22 de secunde se comite un furt de maşină; la fiecare 25 de minute se comite un omor etc.

Se pune problema dacă, în definirea agresivităţii, trebuie să punem accent pe actul agresiv în sine sau pe intenţie?

De exemplu, un părinte poate manifesta agresivitate faţă de copil, dar cu intenţia clară de a face om din el. Opţiunea multora este mai mult pentru accentuarea asupra intenţiei. Astfel, agresivitatea poate fi definită ca orice act ce are ca intenţie producerea unui prejudiciu ţintei vizate.

Privite din perspectiva scopului urmărit, unele conduite agresive sunt orientate în direcţia producerii unui rău altei persoane, în timp ce altele sunt orientate în direcţia demonstrării puterii agresorului sau a masculinităţii.

Comportamentul agresiv este orientat nu numai în afara subiectului, ci şi asupra sinelui. Şi aici trebuie să diferenţiem între actele comportamentale autoagresive, forma cea mai gravă fiind sinuciderea şi actele comportamentale care pot periclita sănătatea şi echilibrul organismului (fumat, alcool, droguri). Elementul esenţial de diferenţiere îl constituie desigur, prezenta intenţiei autodistructive.

Aşadar, în sinteză considerăm agresivitatea ca fiind orice formă de conduită orientată cu intenţie către obiecte, persoane sau către sine, în vederea producerii unor prejudicii, a unor răniri, distrugeri şi daune.

Forme ale agresivităţii

Dată fiind marea complexitate a acestui fenomen psihosociologic, orice încercare de tipologizare se loveşte de dificultăţi mai mari sau mai mici.

Criteriile de clasificare ies în evidenţă în mod direct sau indirect din analiza coordonatelor de definire a agresivităţii.

1. În funcţie de agresor sau de persoana care adoptă o conduită agresivă.

2. În funcţie de mijloacele utilizate în vederea finalizării intenţiilor agresive.

3. În funcţie de obiectivele urmărite.

4. În funcţie de forma de manifestare a agresivităţii.

În raport cu primul criteriu, diferenţiem: agresivitatea tânărului şi agresivitatea adultului; agresivitatea masculină şi agresivitatea feminină; agresivitatea individuală şi agresivitatea colectivă; agresivitatea spontană şi agresivitatea premeditată.

În raport cu al doilea criteriu, diferenţiem: agresivitatea fizică şi agresivitatea verbală; agresivitatea directă cu efecte directe asupra victimei; şi agresivitatea indirectă, între agresor şi victimă existând intermediari

Privitor la al treilea criteriu, diferenţiem: şi agresivitatea ce urmăreşte obţinerea unor beneficii, a unui câştig material; şi agresivitatea ce urmăreşte predominant rănirea şi chiar distrugerea victimei.

În această privinţă, unii autori fac distincţie între agresivitatea datorată supărării sau mâniei (angry aggression) şi agresivitatea instrumentală. Diferenţa principală constă în faptul că prima formă apare mai ales ca urmare a supărării sau ostilităţii, în timp ce a doua (instrumentaăl) este orientată, în primul rând în direcţia obţinerii unui câştig material (bani, obiecte etc.), iar actul agresiv în calitate de mijloc de obţinere a unor asemenea achiziţii.

O formă particulară de agresivitate instrumentală o constituie conflictul realistic de grup, formulare ce aparţine autorilor americani).