Agresivitatea în școală

Fenomenul agresivității nu este unul nou. El a existat dintotdeauna și continuă să se manifeste în cele mai diverse spații geografice, tradiții culturale, regnuri. Animalul și umanul sunt deopotrivă înzestrate cu agresivitate. Tiparele de manifestare a a agresivității sunt distinctive pentru fiecare categorie; în ciuda largii sale răspândiri, profilul agresivității poartă marca speciei, a epocii, a mediului istoric social și cultural în care se manifestă, modulat fiind de amprenta puternică a individului, cu particularitățile personalității sale și a coordonatelor funcționale ale psihicului său.

Concentrându-ne asupra agresivității din școală, aceasta este o problemă delicată întrucât această instituție se depărtează de a fi un spațiu sacru al învățării, autonom față de societatea adulților, ajungând să asimileze tensiunile și disfuncțiile societății. Școala a devenit un mediu în care se confruntă valorile și practicile tradiționale care structurează procesul învățării academice, cu sisteme de valori mai ample, mai dificil supuse unei organizări riguroase și controlului social. Violența în școală cuprinde orice formă de manifestare a unor comportamente precum: agresivitatea verbală și psihologică, violența fizică, comportamente care intră sub incidența legii, ofensă adusă statutului cadrului didactic, comportament deviant în relație cu școala (UNICEF, 2006, p 49).

Resorturile apariției comportamentelor agresive ale copilului se regăsesc la nivel biologic, psihologic și social. Manifestările violente pot apărea încă din copilărie, la vârste mici, fiind influențate în diferite grade de mediul familial, de grupul de apartenență sau de alți factori de natură socială și culturală.

La nivel individual, acest fenomen poate fi generat de trauma fie în perioada uterină, fie în momentul nașterii, trăsături de personalitate precum impulsivitate, stimă de sine scăzută, slaba capacitate empatică, lipsa sau insuficienta dezvoltare a mecanismelor de autocontrol, nevoia de dominație, abilitățile sociale, cognitive, structurile atitudinale (Marian, 2011, p.140).

Încercarea de sistematizare a caracteristicilor familiale cu impact asupra dezvoltării agresivității copiilor distinge câteva teme de investigație precum: stilul parental, tipare de atașament, familii abuzive, practici parentale (atribuirea pedepselor, rejecția copiilor de către părinți). Baumrind (Marian, 2011, p. 141) se numără printre pionierii cercetărilor referitoare la dinamica familială cu influență asupra agresivității copiilor. Aceasta încearcă să stabilească tipuri de interacțiuni părinți-copii și să le identifice pe cele predispozante spre agresivitate. Tipologia ei surpinde trei stiluri parentale: stilul autoritar, care presupune un nivel moderat al controlului și unul sporit al afectivității, părinții exercitându-și puterea în concordanță cu sentimentele copiilor; stilul autoritarian se referă la părinții care au un nivel foarte ridicat de control, iar cel emoțional este scăzut, iar stilul permisiv este caracterizat de un nivel scăzut de control și căldură. Dintre aceste stiluri, cele predispozante spre agresivitate s-au dovedit a fi cele autoritariene și cele permisive. Corelate cu stilurile parentale defectuase și cu tiparele insecurizante de atașament, practicile parentale de tipul rejectiei, lipsei de identificare a parintelui cu copilul sau, pedepselor corporale grave predispun spre dezvoltarea unui comportament agresiv timpuriu. La acestea se mai adaugă tipul familiei, condițiile economice ale acesteia și niveul de educație al părinților.

În ceea ce privește mediul școlar, sursele de violență provin din situații ca (UNICEF, 2006, p, 131): neadaptarea practicilor pedagogice la nevoile și specificul noilor generații, perpetuarea relațiilor de dependență și subordonare a elevilor față de profesori, în detrimentul inițiativei și independenței elevului în procesul de învățare, oportunitățile limitate ale elevilor de a comunica între ei în procesul de învățare, atitudini de ignorare sau dispreț ale profesorilor față de elevi, care conduc la pierderea încrederii în sine a elevilor, evaluare neobiectivă, etichetarea, inducerea sindromului eșecului școlar.

În plus, cadrul de determinare se extinde, copilul, cu particularitățile sale, e influențat nu doar de familie, ci și de relațiile cu grupul de similaritate, cu vecinii, cu atmosfera contextului social mai larg în care se află, expunerea media. Conflictele ce au loc zi de zi în societate pot fi observate de copii cu ochiul liber, dar mai ales prin intermediul mass-mediei întrucât există ziare ce tratează în exclusivitate tema agresivității, iar emisiunile TV, îndeosebi știrile, prezintă lumea întunecată a drogurilor și armelor, a crimelor.

Analizând agresivitatea școlară raportată la sistemul de relații la nivelul cărora se manifestă, distingem următoarele forme: agresivitatea elevilor față de profesori, a profesorilor față de școlari și a copiilor față de alți colegi.