Agresivitatea la adolescenți - Articol științific

Prezenta lucrare revizuieşte cercetarea care sugerează că prezenţa unui stil interpersonal dur şi neemoţional denotă un subgrup important de tineri antisociali şi agresivi. În mod specific, trăsăturile dure-neemoţionale (CU) (de ex., lipsa vinei, absenţa empatiei, folosirea dură a altora) par a fi relativ un tipar grav, agresiv şi stabil de comportament antisocial. În continuare, tinerii antisociali cu trăsături dure-neemoţionale indică o serie de caracteristici distincte emoţionale, cognitive şi de personalitate în comparaţie cu alţi tineri antisociali. Aceste caracteristici ale tinerilor cu trăsături dure-neemoţionale au implicaţii importante pentru modelele cauzale de comportament antisocial şi agresiv, pentru metodele utilizate pentru studierea tinerilor antisociali, şi pentru evaluarea şi tratarea comportamentului antisocial şi agresiv la copii şi adolescenţi.

Cuvinte cheie: Trăsături dure-neemoţionale, agresiune, comportament antisocial, probleme de comportament, copii şi adolescenţi, psihopatie.

Au existat recent o serie de revizuiri care documentează un număr mare de factori de risc care a fost asociat cu comportamentul agresiv şi antisocial (Dodge&Pettit, 2003; Frick&Marsee, 2006; Loeber&Farrington, 2000; Raine, 2002).

Aceşti factori de risc includ caracteristicile copilului (ex., deficite neuropsihologice, neregularităţi autonome, trăsături temperamentale) şi caracteristici a mai multor contexte sociale (ex., respingerea colegilor, disfuncţie familială, dezorganizarea cartierului) care pot influenţa dezvoltarea copilului. Astfel de revizuiri au clarificat că modelele teoretice care încearcă să explice dezvoltarea comportamentului antisocial şi agresiv şi diagnosticele psihiatrice conexe (ex. tulburare de comportament) trebuie să poată încorpora această gamă largă de factori de risc în mecanismele lor cauzale propuse.

De asemenea a devenit tot mai clar că, în cadrul tinerilor care dezvoltă tipare grave de comportament agresiv şi antisocial, pot exista subgrupuri care pot indica procese cauzale distincte care duc la comportamentul problemei lor. Drept urmare, a existat o serie de încercări care să definească subgrupele importante de persoane antisociale şi agresive care diferă în tipurile lor de comportament, risc de comportament cu probleme viitoare, şi factori de risc asociaţi care pot sugera etiologii distincte (vezi Frick&Marsee, 2006 pentru o revizuire). În prezenta revizuire, ne concentrăm pe o metodă specifică pentru definirea subgrupelor importante de tineri antisociali. Această metodă se concentrează pe prezenţa sau absenţa trăsăturilor dure-neemoţionale (CU) (de ex., lipsa vinei, absenţa empatiei, folosirea dură a altora în propriul beneficiu). Susţinem că folosirea acestor trăsături are un potenţial mare pentru explicarea cauzelor celor mai grave şi agresive tipare de comportament antisocial afişate de tineri şi că folosirea acestor trăsături la tinerii cu subtip antisocial poate ajuta integrarea mai multor încercări trecute pentru definirea grupurilor distincte de tineri antisociali.

Trăsăturile dure-neemoţionale şi modelele de dezvoltare ale psihopatiei

Trăsăturile dure-neemoţionale sunt proeminente în cele mai multe conceptualizări ale psihopatiei la adulţi (Cleckley, 1976; Hare, 1993). Construirea psihopatiei la adulţi s-a dovedit că indică un grup special grav şi violent de adulţi antisociali (Hemphill, 2007; Porter&Woodworth, 2006) şi un grup de adulţi care par a avea procese cauzale distincte care duc la comportamentul lor antisocial (Blair, Peschardt, Budhani, Mitchell, &Pine, 2006; Patrick, 2007). Încă există o dezbatere substanţială despre cum multe dimensiuni captează mai bine crearea psihopatiei la eşantioanele de adulţi (vezi pentru o discuţie Cooke, Michie, &Hart, 2006). În orice caz, cel puţin trei dimensiuni apar în mod constant, unul dintre care include trăsăturile dure-neemoţionale şi a fost divers etichetat ca „experienţă afectivă deficientă” (Cooke at. al. 2006) sau „factorul afectiv” (Hare, 1993). Celelalte două dimensiuni includ a) un stil interpersonal arogant şi înşelător care implică o vedere narcisistă proprie şi comportament înşelător şi manipulativ şi b) un stil comportamental impulsiv şi iresponsabil care implică un comportament slab planificat şi înclinaţie către plictiseală.

Când variatele trăsături asociate cu psihopatia sunt studiate în eşantioane de tineri, trei dimensiuni similare apar deseori când se utilizează evaluările profesorilor şi părinţilor a acestor trăsături la copii preadolescenţi (Frick, Bodin, &Barry, 2000a; Kotler &McMahon, 2005) sau utilizarea auto-raportării sau a evaluărilor clinice a acestor trăsături la adolescenţii încarceraţi (Neumann, Kosson, Forth, &Hare, 2006; Vitacco, Rogers, &Neumann, 2003b; în orice caz, vezi Poythress, Dembo, Wareham, &Greenbaum, 2006 pentru nereuşita separării acestor dimensiuni în adolescenţi implicaţi în justiţie). Datorită acestei structuri multidimensionale ale psihopatiei, numai unul care implică trăsăturile dure-neemoţionale, întrebarea devine de ce să ne concentrăm pe trăsăturile dure-neemoţionale ca dimensiune critică pentru desemnarea unui grup unic de tineri antisociali?

Înainte de a pune această întrebare, este important să observăm că o porţiune semnificativă de cercetare care încearcă să extindă construirea psihopatiei la tineri a folosit măsuri care au combinat asupra acestor trei dimensiuni (vezi Frick&Dickens, 2006 pentru o revizuire) în baza presupunerilor că aceste dimensiuni toate reprezintă o creare de ordin superior că, atunci când sunt combinate, reprezintă cel mai bine crearea psihopatiei (Neuman net al., 2006). De asemenea, au existat conceptualizări propuse pentru tineri care se concentrează pe alte dimensiuni ca fiind cele mai importante pentru subtipul tinerilor cu probleme de comportament, precum cea propusă de Lynam (1996) care se concentrează pe dimensiunea impulsivă şi iresponsabilă ca fiind cea mai critică. În oarecare suport a acestei ultimei conceptualizări, dimensiunea impulsivă şi iresponsabilă din multe măsuri de psihopatie deseori indică corelaţiile cele mai puternice şi consecvente cu măsurile problemei de conduită, delicvenţă şi alţi indici antisociali (Frick et al., 2000; Kotler & McMahon, 2005; Lynam, 1998).