Analiza comparativă între două procese psihice - senzația și percepția

Obiectul de studiu al psihologiei generale este realitatea subiectivă. S-au descoperit anumite legi ale comportamentului uman, legi ce ne ajută să înțelegem prin ce sau cum suntem noi asemănatori cu ceilalți și prin ce suntem diferiți. Aceasta înseamnă că fiecare dintre noi suntem unici . Unicitatea noastră vine din modul cum fiecare își interpretează experiența proprie.

Viata psihică este posibilă numai datorită activității creierului . Aceasta viață este explicată la ora actuală ca un sistem –sistemul psihic uman.

- Orice proces psihic care 3 caracteristici :

- prelucrează un anumit tip de informație

- prelucrarea are loc cu ajutorul unor operații mintale

- rezultatul final al prelucrării este un produs mintal, ca de exemplu o imagine senzorială, ideea sau trăirea emotională.

Exista 2 tipuri de informații:

• Informații concrete = se referă la trasături legate de culoare, formă, mărime;

• Informații abstracte = reprezintă acele caracteristici esențiale unui obiect sau fenomen pe care nu le înregistrăm pe cale simțurilor (ex : termenul de infinit, moleculă, atom, etc).

Nevoia de adaptare a organismului, necesitatea acestuia de a face faţă unor solicitări exterioare din ce în ce mai complexe au dus la apariţia unor forme de captare şi prelucrare a informaţiilor, la structurarea unor modalităţi de răspuns la influenţele externe. La un anumit nivel al dezvoltării organice, forma sub care se reacţionează este excitabilitatea, proprietate biologică generală care permite fiinţelor vii de a recepţiona influenţele externe şi de a răspunde selectiv la ele printr-o stare de modificare internă. Excitabilitatea este o formă de reacţie difuză, nediferenţiată, nespecializată a întregului organism care este în acelaşi timp analizator, cât şi executor. Ea se manifestă numai în contactul direct cu stimulii biologiceşte necesari; de aceea, are un caracter limitat, posibilităţile de orientare în mediu ale organismului fiind reduse. Stimulii care satisfac anumite trebuinţe ale organismului se găsesc într-un număr redus, ei apărând împreună sau amestecaţi cu alţi stimuli indiferenţi pentru organism, dar care au proprietatea de a semnaliza prezenţa celorlalţi. Aşa încât, la un anumit moment al evoluţiei a fost necesară apariţia unei noi capacităţi care să permită organismului căutarea şi depistarea stimulilor biologiceşte necesari în mulţimea celor indiferenţi, recepţionarea şi reacţia la aceşti stimuli indiferenţi, dar care au o mare valoare de semnalizare în raport cu ceilalţi. Această nouă capacitate este sensibilitatea. Proprietatea organismului de a recepţiona factori indiferenţi, de a stabili un raport cu sens biologic între ei şi cei necondiţionaţi poartă denumirea de sensibilitate. Dacă la nivelul excitabilităţii, reacţia era generalizată, realizată cu întreg organismul, la nivelul sensibilităţii ea este diferenţiată, realizată prin intermediul organelor de simţ specializate pentru recepţionarea anumitor modalităţi de energie externă.

Adaptarea la condițiile mediului extern este imposibilă fără un minim de date și informații despre însușirile lucrurilor concrete despre relațiile dintre acestea despre legitățile care le guvernează. Captarea informațiilor din lumea externă și utilizarea lor în reglare reacțiilor de răspuns a acțiunilor fundamentale reprezintă funcțiile esentiale ale mecanismului psihic.La nivelul omului aceasta funcție se va realiza prin intermediul unor procese diferențiate si înalt specializate – senzația, percepția ,reprezentarea ,imaginația ,gandirea ,memoria.

Recepţia senzorială este prima formă specifică de realizare a comunicării noastre cu lumea externă, a cărei funcţionare începe chiar înainte de naştere, în timpul vieţii intrauterine, când devine posibilă formarea unor reflexe condiţionate la agenţi mecano-acustici şi termici din mediul extern. Imediat după naştere, ea va înregistra un ritm rapid de dezvoltare, prin diferenţieri şi specializări funcţionale din ce în ce mai fine, prin elaborarea unor scheme logice de prelucrare a informaţiei primare din ce în ce mai complexe şi mai precise, prin amplificarea dimensiunii conştiente. Pe lângă acţiunea propriu-zisă a obiectelor şi fenomenelor externe sau a stimulilor din mediul intern al organismului, dezvoltarea recepţiei senzoriale va fi stimulată şi mijlocită de dezvoltarea celorlalte funcţii psihice – memoriei, atenţiei, motivaţiei, voinţei şi mai ales a limbajului, cuvântul devenind principalul instrument de reglare, fixare şi integrare a conţinutului informaţional în imagine subiectivă internă. La capătul acestor profunde transformări evolutive, se ajunge la extraordinar de complexă organizare psihosenzorială pe care o întâlnim la omul adult. În principiu, se poate afirma că dezvoltarea psihică a omului începe cu dezvoltarea componentei senzoriale, care devine premisa şi temelia pe care se ridică celelalte componente, nu numai cognitive (reprezentarea şi gândirea), ci şi afectiv-motivaţionale. De aceea, este corectă aprecierea potrivit căreia studiul organizării senzoriale ne permite să explicăm şi să găsim răspunsuri plauzibile la multe chestiuni referitoare la organizarea psihică a omului în general. Tocmai datorită importanţei şi omniprezenţei sale în relaţionarea cotidiană cu lumea, senzorialitatea a constituit obiect de analiză şi explicaţie încă din antichitate, de când se poate vorbi de primele descrieri psihologice.