Analiza Gesturilor cu Mâna Adusă la Față

Limbajul corpului este la fel de complex ca si cel verbal, fiind structurat pe zone anatomice si avându-si propria gramatica, fiind un mijloc de comunicare bogat în informatii, nuantat si sensibil. Cel mai important lucru de retinut înca din start, este acela ca dialogul dintre doua persoane nu se poarta numai în plan verbal ci în egala masura si în plan non-verbal. Cunoasterea acestuia e o arta si se deprinde în timp, necesitând o observatie sistematica a celorlalti si consecutiv un efort constant de interpretare a celor observate. Tot ceea ce facem se constituie în fapt într-un mijloc de comunicare. Practic comunicarea non-verbala nu poate fi blocata si desigur nici nu este de dorit. Limbajul corporal este un limbaj universal si natural, propriu tuturor oamenilor, care dincolo de mici diferente culturale, poate fi regasit identic pe întreaga planeta. Poate tocmai din motivul primordialitatii sale în raport cu cel verbal, studiile au aratat ca într-o discutie interlocutorul este impresionat de mesajul verbal în proportie de 10%, de intonatie si timbru vocal în proportie de 20% si de limbajul corporal în proportie de 70%. Chiar întelepciunea populara confirma cumva aceste date, deoarece din batrâni se spune ca „un gest face cât o mie de cuvinte”.

În continuare ne vom ocupa de interpretarea acelui grup de gesturi pe care omul le face ducându-si mâna la fata.

INDUCERE ÎN EROARE, ÎNDOIALA, MINCIUNA

Cum putem afla daca cineva minte? Recunoasterea gesturilor non-verbale de inducere în eroare este una din cele mai importante manifestari ale spiritului de observatie, o deprindere pe care ne-o putem însusi. Care sunt, deci, semnele inducerii în eroare, care îi pot demasca pe cei în cauza?

Miscarile mâinii aduse la fata reprezinta forma de baza a gesturilor umane de inducere în eroare. Cu alte cuvinte, atunci când vedem, rostim sau auzim lucruri neadevarate sau care induc în eroare, adesea încercam sa ne acoperim cu mâinile gura, ochii sau urechile. Cum am mai aratat, copiii utilizeaza cu dezinvoltura aceste gesturi evidente de inducere în eroare. Bunaoara, daca copilul minte, el îsi acopera gura cu mâinile, straduindu-se parca sa stopeze iesirea cuvintelor mincinoase. Daca nu doreste sa auda admonestarea parinteasca, el pur si simplu îsi astupa urechile. Când vede ceva la care nu doreste sa se uite, el îsi acopera ochii cu mâinile sau cu bratul. O data cu înaintarea în vârsta, gesturile cu mâna adusa la fata devin mai rafinate si mai putin evidente, dar ele se produc de fiecare data când o persoana minte, când încearca sa ascunda o afirmatie înselatoare sau este martorul unei astfel de afirmatii.

Inducerea în eroare poate însemna strecurarea îndoielii, a incertitudinii, minciuna sau exagerare. Daca cineva îsi duce mâna la fata, aceasta nu înseamna întotdeauna ca minte, în orice caz, faptul sugereaza ca respectivul încearca eventual sa ne induca în eroare si observarea altor grupuri de gesturi ne poate confirma banuiala. Este important ca gesturile cu mâna la fata sa nu fie interpretate izolat.

Dr. Desmond Morris aminteste despre testarea de catre cercetatori americani a unor infirmiere, carora li s-a indicat sa-i minta pe pacienti în privinta starii lor de sanatate. Infirmierele care îi minteau pe pacienti îsi puneau mâna mult mai frecvent la fata decât cele care le spuneau adevarul. În continuare vom trece în revista variantele gesturilor cu mâna adusa la fata si vom analiza cum si când apar ele.

Acoperirea gurii.

Acoperirea gurii face parte din putinele gesturi ale adultilor, care sunt tot atât de evidente ca si gesturile copiilor. Mâna acope¬ra gura, degetul mare apasa obrazul, în timp ce creierul trimite subconstient comenzi mâinii sa încerce sa opreasca cuvintele mincinoase care se pronunta. Uneori doar câteva degete sau pumnul strâns acopera gura, dar întelesul gestului ramâne acelasi.

Multi oameni încearca sa mascheze gestul de acoperire a gurii, simulând ca tusesc. Când Humphrey Bogart juca în roluri de gangster sau de criminal utiliza des acest gest în cursul elaborarii planurilor banditesti cu ceilalti gangsteri sau la interogatoriile de la politie, dând astfel de înteles prin gesticulatia sa non-verbala ca personajul interpretat era un om necinstit.

Daca cineva utilizeaza acest gest în timp ce vorbeste, faptul arata ca respectivul minte. Daca însa el îsi acopera gura în timp ce vorbeste altcineva, aceasta înseamna ca,

dupa presimtirea sa, acel ins minte. Una din cele mai tulburatoare privelisti pentru un orator este de a vedea cum, în timp ce el vorbeste, auditoriul recurge la acest gest. În fata unui auditoriu mai restrâns sau în prezenta unui singur partener de discutie este recomandabil sa se întrerupa prezentarea sau expunerea si sa se adreseze întrebarea: "Doreste cineva sa comenteze cele spuse pâna acum?". Aceasta întrerupere va permite ca obiectiile celor din sala sa iasa la iveala, creând oratorului prilejul favorabil de a-si preciza afirmatiile si de a raspunde la eventuale întrebari.

Atingerea nasului.

Gestul atingerii nasului este, în esen¬ta, o versiune deghi¬zata a gestului de acoperire a gurii. El consta fie din câteva miscari usoare de frecare a dedesubtului nasului, fie dintr-o atingere grabita, aproa¬pe imperceptibila a acestuia. Unele femei executa acest gest cu miscari marunte si prudente de mângâie¬re, pentru a evita sa-si strice fardul.

În ceea ce priveste originea gestului de atingere a nasului, potrivit uneia din explicatii, atunci când ne apare în minte o idee negativa, subconstientul nostru îndruma mâna sa acopere gura, dar, pentru ca gestul sa nu fie atât de evident, în ultima clipa mâna se retrage de pe fata, rezultând o miscare iute de atingere a nasului. Dupa o alta explicatie, din cauza minciunii, terminalele sensibile ale nervilor din nas provoaca senzatia de furnicare si de aceea omul îsi sterge nasul. "Dar daca omul are doar o mâncarime la nas?" — se pune frecvent întrebarea. Când au o mâncarime la nas, oamenii reactioneaza în mod normal printr-o miscare deliberata de frecare sau scarpinare, deosebita de miscarea usoara de atingere a nasului. Asemanator gestului de acoperire a gurii, si acest gest poate fi utilizat atât de vorbitor, pentru a-si ascunde propria afirmatie înselatoare, cât si de cel care asculta, dar se îndoieste de cuvintele vorbitorului.

Frecarea ochiului.

Barbatii de regula îsi freaca ochii viguros si daca trag o minciuna zdravana privesc adesea în alta parte, de obicei în jos. În schimb femeile utilizea¬za o miscare marunta, tandra de frecare dedesubtul ochilor, pentru ca, probabil, prin educatie, evita miscarile robuste sau nu doresc sa-si strice fardul. Si ele evita privirea celor care le asculta, ridicând ochii spre tavan.