Anamneza unui caz și câteva direcții de intervenție psihoterapeutică

Andrei are 22 ani, locuieste in Bucuresti impreuna cu parintii si fratele mai mic - Ionut (18 ani) si este student la Facultatea de Matematica. Se prezinta la psiholog pe motivul unor insomnii ce dateaza de cativa ani.

Ca antecedente personale patologice somatice, el aminteste de o operatie de amigdale facuta la varsta de 4 ani, despre o hepatita la varsta de 6 ani, insa sustine ca pana la varsta de 8-9 ani a fost o “fire bolnavicioasa”. Povesteste ca in jurul varstei de 2-3 ani, parintii au vrut sa-l inscrie in cadrul unei gradinite, dar pentru ca s-a imbolnavit, “m-am imbolnavit foarte repede, foarte puternic”, acestia au renuntat si “au preferat ca in loc sa riste, sa ma duca intr-un mediu in care sa ma stie in siguranta” la bunicii din partea mamei. Acesta afirma ca “pana la 7 ani stateam mai mult la tara, dar nu era o diferenta mare”, ii placea la tara “ma jucam toata ziua, imi faceam de cap, alergam cu copii, alergam pe strada, faceam tampenii … chiar imi placea si stateam de placere acolo...” La varsta de 4 ani, se naste fratele, Ionut, iar mama vine la tara impreuna cu Ionut sa locuiasca o vreme din cauza schimbarilor de dupa revolutie. Andrei spune ca s-a bucurat de Ionut, iar la intrebarea cum isi petrecea timpul dat fiind ca era impreuna si cu mama si cu fratele sau, raspunde: “nu stateam calare pe el sau sa fiu tot timpul pe langa el… cand eram mic imi gaseam tot felul de ocupatii pe care mai tarziu oamenii le considerau oarecum ciudate pentru ca .. ceilalti copii alergau de dimineata pana seara si daca-i bagai in casa, ieseau pe geam inapoi… imi gaseam ocupatii tot timpul.. daca ma puneai intr-un loc eu stateam in locul ala si-mi gaseam ceva de facut… faceam desene in minte cu liniile de pe covor sau mai stiu eu ce…”

La varsta de 6 ani si jumatate parintii l-au inscris la scoala, Andrei povesteste ca-i placea la scoala si ca avea rezultate notabile, premiul I pana in clasa a IV-a, apoi mentiuni. Parintii “au fost oarecum dezamagiti pentru ca se obisnuisera cu mine (cu rezultatele), dar nu au facut foarte mare caz de chestia asta..” “Tata lucrand in armata era tot timpul cu serviciu… si el lasa educatia noastra mamei”. “Mama a muncit si ea o perioada… la fabrica de ciocolata Excelent”, dar din cauza unor probleme de sanatate, si pentru copii a renuntat la slujba si s-a dedicat in totalitate vietii de familie. Ea era aceea care s-a ocupat de educatia copiilor, iar cand fratele lui Andrei, Ionut a fost dat la scoala s-a ocupat mai mult de el, iar apoi “a incercat sa se imparta intre amandoi, dar eu ma descurcam si singur… il ajuta mai mult pe el, il ajutam si eu…, eu eram mai constincios, imi faceam temele singur in majoritatea timpului...” “Tata nu se implica… nici n-ar fi stiut cum, nu s-ar fi descurcat nici daca ar fi incercat”, intrebat de ce considera asta el spune “ca nu are pic de rabdare, el nu ar fi rezistat sa stea sa faca o lectie, nici macar sa ne explice, cred ca la un moment dat s-ar fi enervat… nu pe noi.. chiar pe el insusi..” (rade)

Descrie cum la varsta de 7-8 ani, moare neasteptat bunicul din partea tatalui, prin comotie cerebrala, “era in spital, bolnav de cu totul altceva.. si a murit in spital… in Bucuresti… stiu ca l-a afectat foarte tare pe tata si… culmea! mi-aduc aminte de inmormantare si tot ce-a fost atunci… la inmormantare.. cred ca ne-au ferit de priveghi.. tata era trist, nu se astepta chiar daca era bolnav, cu totii asteptau sa se insanatoseasca…” “Cand l-am vazut pe tata m-am intristat, dar tin minte ca atunci nu am plans (a plans la moartea bunicului din partea mamei, bunic pe care l-a iubit), pentru ca nu eram aproape deloc atasat de bunicu’.. pot sa spun ca nu-l cunosteam.. stiam cum il cheama, stiam ca am fost o data o saptamana pe acolo si m-au adus inapoi la Bucuresti… nu stiu de ce, dar oricum eram foarte mic…. Oarecum stiu de ce m-au adus inapoi… nu vroiau sa ma tina acolo… faceau foarte mare diferenta intre mine si varul meu primar, baiatul surorii lui tata (Rodica)”

In jurul varstei de 8-9 ani s-a inscris la karate, aceasta activitate i-a placut foarte mult, parintii l-au sustinut, povesteste cu multa placere stagiile la munte, la mare si cu multa adimiratie despre sensei-ul sau. In perioada liceului incepe sa se duca din ce in ce mai rar, iar la aproximativ 16 ani renunta la karate, “pentru ca nu ma mai atragea, se transformase in sport”. Tot in acea perioada, pana la varsta de 12 ani descrie modul cum a scapat de anumite fobii, fobia de paianjeni si “raul de inaltime” prin expunere. Varsta coincide cu perioada in care a murit bunicul din partea mamei, “mama a plecat cu matusa la tara, tata nu putea sa mearga din cauza serviciului si noi ne-am dus seara, ori seara ori a doua zi“. “Cel mai clar imi aduc aminte doua lucruri: cand a am aflat ca a murit, stiu ca vorbea mama la telefon si ca plangea si… la inmormantare.. ma rog.. stiu ca era in cosciug urma sa-l duca la cimitir si.. toata ceremonia”, “imi aduc aminte cand a aflat mama la telefon.. mi-am dat seama ca e ceva cu bunicu’… cand am vazut-o asa… am si plans..”