Anorexie și Bulimie

Am incercat o abordare a problematicii destul de actuale, in prezent, facind o analiza marcanta a tulburarilor de tip alimentar-anorexie si bulimie. Analiza are in vedere cauzele, modul de manifestare şi efectele pe care acestea le produc atât la nivel individual cât şi la nivel social.

Tendinta lucrării urmareste specificarea cauzelor, influenta şi efectele tulburărilor alimentare precum şi tratamentele recomandate în caz de anorexie şi bulimie. Se ia in consideratie aici si determinarea contextuală a apariţiei bulimiei şi anorexiei, evidenţierea sensibilităţii şi punctelor critice ale acestor fenomene şi tendinţele lor de evoluţie.

Într-o cultură în care « a fi slab » este echivalent cu a fi atractiv, a fi fericit, a avea succes, aproape fiecare a fost confruntat cu efectul pe care îl poate avea greutatea şi forma corpului asupra imginii de sine. Tulburările alimentare nu înseamna doar dieta şi vanitate, ci sunt tulburări psihologice complexe în care paternul de comportamente alimentare pe care individul le dezvolta si le mentine interacţionează cu alte aspecte ale vieţii sale.

Tulburările alimentare includ o serie de condiţii care implica obsesia pentru mâncare şi greutate, sănătatea fizică şi mentală periclitate, relaţiile sociale şi activităţile zilnice fiind, astfel puternic afectate.

Tema prezentata are un istoric solemn. Odata, anorexia era considerată o forma de isterie, iar terapia folosită era ,,parentectomia” : pacienţii erau separaţi de familiile lor.

Termenul de ,,anorexie mentală” a fost folosit pentru prima dată de către doctorul englez William Gull.

În secolul XX, anorexia mentală a fost recunoscută ca tulburare alimentară, a atras din ce în ce mai mult atenţia cercetătorilor, şi a devenit cunoscută de către oamenii obişnuiţi, prin moartea unor celebrităţi care au suferit şi chiar au murit din cauza complicaţiilor apărute în urma anorexiei. ex:Karen Anne Carpenter, solista trupei The Carpenters, a murit la treizeci si doi de ani de anorexie.

Incidenţa în rândul tinerelor a crescut foarte mult datorită modelelor oferite de societate: celebrităţi, modele, etc.

Actual s-a conturat o definiţie mai completă a anorexiei : anorexia nervoasă este o tulburare alimentară caracterizată printr-o greutate a corpului scăzută şi tulburări de schemă corporală. Indivizii anorexici îşi controlează greutatea corpului prin înfometare voluntară, purgaţie, degurgitare, exerciţii fizice excesive, sau alte metode de control a greutăţii, cum sunt dieta cu medicamente sau diuretice.

Anorexia nervoasă este o tulburare complexă care are implicaţii la nivel psihologic, neurobiologic, fiziologic şi social.

Înfometarea autoimpusă determina o pierdere a cel puţin 15% din greutatea normală a persoanei. Unii anorexici au în realitate mai puţin de 50 % din greutatea normală. În ciuda pierderii extreme în greutate şi a problemelor de sănătate asociate, anorexicul tipic neagă existenta unei probleme şi refuză să se îngraşe. În realitate, anorexicii consideră că sunt prea graşi. Pentru ca o femeie să fie diagnosticată ca anorexică, pe lângă pierderea in greutate trebuie să înregistreze şi o oprire a menstruaţiei.

Slăbirea determină o serie de efecte secundare periculoase ce includ: susceptibilitatea ridicată la infecţii, dereglarea sistemului cardiovascular(bradicardie), nivel crescut de cortizol, osteoporoză, dilatarea ventriculilor, etc. Aceste efecte secundare pot duce la moarte.

Anorexia are o probabilitate de apariţie de 20 de ori mai ridicată la femei faţa de bărbaţi, majoritatea anorexicilor fiind fete cu vârste între 14 şi 30 de ani. De obicei anorexici se concentreză în întregime pe alimentaţie, calculând cu grijă numărul de calorii din alimentele pe care le consumă. Uneori aceste griji ajung la gradul de obsesie, ca în comentariul făcut de o pacientă terapeutului : « Sigur că am luat micul dejun, mi-am mâncat granula de Cheerio » sau « Nu ling timbrul pe spate-nu se ştie niciodata câte calorii are lipiciul ».

Obsesia faţa de alimentaţie şi riscul îngrăşării îi determină pe unii anorexici să practice sportul compulsiv, uneori făcând exerciţii fizice intense mai multe ore pe zi.

Studiile pe animale sugerează că înfometarea determină creşterea activităţii fizice. Când şobolanii au fost deprivaţi de hrană, ei au petrecut foarte mult timp alergând pe o roata de alergare care le era pusă la dispoziţie în cuscă, ceea ce a determinat o scădere a greutaţii mai rapidă.

Unii cercetători cred că exerciţiul fizic stimulează descompunerea lipidelor în acizi graşi şi glicerol, reducând senzaţia de foame.

Criteriile de diagnostic cele mai des utilizate sunt cele din DSM IV-TR sau ICD-10.

Diagnosticarea se bazează pe comportamentele, credinţele, experienţele şi caracteristicile fizice ale pacientului.

Conform criteriilor de diagnostic din DSM-IV-TR, pentru a fi diagnosticată cu anorexie nervoasă trebuie să prezinte următoarele simptome :

-Refuzul de a-şi menţine greutatea corpului la greutatea normală pentru vârsta şi înălţimea pacientului ;

-Frica intensă de a nu creşte în greutate şi a deveni obez ;

-Disturbare a evaluării greutăţii şi formei propriului corp, negarea unei pierderi dramatice în greutate ;

-Amenoree (absenţa ciclului menstrual pentru cel puţin trei luni consecutive).