Aspecte Generale ale Evoluției Conceptului de Motivație și a Teoriilor Motivaționale

1.1. Motivaţia, definiţie, delimitări conceptuale

1.1.1. Definiţia motivaţiei

Ca definiţii ale motivaţiei, în general sunt acceptate cele care relevă caracterul ei de element intern declanşator al acţiunii, acel ansamblu de factori dinamici care determină conduita unui individ şi care constituie structura lui motivaţională

Motivaţia este o stare interioara, o dorinţă puternică, o forţă ce pune în mişcare un individ în vederea atingerii unui anumit obiectiv. Procesul instinctiv şi raţional care apare la un individ atunci când caută să satisfacă anumite nevoi şi dorinţe. Intr-un sens mai larg, motivaţia înglobează nevoi, interese, intenţii, tendinţe, idealuri, care stau la baza condiţiei umane şi care susţin realizarea anumitor acţiuni, fapte, atitudini.

Intr-o organizaţie, managerii trebuie să cunoască ce determină comportamentul oamenilor, ţelul şi personalitatea lor. Foarte important este ca managerul să aibă în vedere felul în care oamenii din organizaţie se comporta realmente şi nu felul în care ar dori el să se comporte.

Motivaţia joacă un rol foarte important în calea atingerii performanţei. Performanţa într-o organizaţie poate fi exprimată ca produs al motivaţiei, abilităţilor şi al rolului individului în organizaţie. (Motivarea cu succes a angajaţilor se bazează mai mult pe o filozofie managerială decât pe aplicarea unei tehnici date. Un manager de succes creează un climat în care salariaţii pot aplica ei înşişi voinţa de a creste productivitatea şi performanţele lor.)

Motivaţia reprezintă o caracteristică generală de funcţionare a psihismului; pe baza ei fiecare acţiune este declanşată de un motiv intern şi direcţionată de un scop Rezultatele învăţării şi ale educaţiei, durabilitatea comportamentului militar depind de motivele care-i orientează pe militari în acţiunile lor, la realizarea scopurilor procesului instructiv-educativ.

Competenţa comandantului este asigurată de cantitatea şi calitatea cunoştinţelor sale, dar şi de arta pedagogică şi metodologia pe care le foloseşte, de modul cum îi motivează pe militari, le trezeşte interesul faţă de îndatoriri, îi face să participe la îndeplinirea sarcinilor şi obligaţiilor ce le revin.

Motivaţia, fiind una din problemele fundamentale ale psihologiei, se situează în centrul preocupărilor practicii influenţării oamenilor. Problematica motivaţiei pleacă de la constatarea empirică a faptului că orice comportament uman este direcţionat din interior, indiferent dacă este vorba de acţiune sau gândire, la baza conduitei umane se află întotdeauna un ansamblu de mobiluri care susţin realizarea comportamentului uman.

Din perspectiva psihologiei muncii motivaţia este definită ca sumă a energiilor interne şi externe care iniţiază, dirijează şi susţin un efort orientat spre un obiectiv al organizaţiei, care va satisface simultan şi trebuinţele individuale

Motivarea este un termen general ce descrie procesul începerii, orientării şi menţinerii unor activităţi fizice şi psihologice. El este un concept larg ce cuprinde o serie de mecanisme interne cum ar fi:

a) preferinţa pentru o activitate faţă de alta;

b) entuziasmul şi vigoarea reacţiilor unei persoane;

c) persistenţa unor modele (tipare) organizate de acţiune pentru îndeplinirea unor obiective relevante. Cuvântul motivare vine din limba latină ,,movere" - a mişca.

1.1.2. Delimitări conceptuale

Din definiţii rezultă trei elemente cheie: efortul, obiectivele organizaţionale şi trebuinţele

Efortul este o măsură cantitativă a intensităţii. Astfel, un angajat puternic motivat depune o activitate susţinută la locul de muncă. Totuşi nu orice efort intens conduce la performanţe în muncă. Angajatul trebuie să-şi canalizeze aceste eforturi spre a îndeplini şi obiectivele organizaţionale, care dau valoare efortului depus (figura 1.). Cu cât obiectivele personale sunt mai apropiate de cele organizaţionale, cu atât efortul depus va aduce