Atașamentul și relația părinte-copil

Familia reprezintă primul contact al copilului cu viața, de aceea părinții trebuie să-i asigure copilului protecție, iubire și bunăstare psihică. Aceste elemente constituie factorul primordial al dezvoltării și formării genotipului. Copiii au nevoie să fie iubiți, să li se acorde încredere, să fie liberi să-și trăiască experiențele vieții, însă au nevoie să fie stimulați, învățați și protejați.

Legătura care se formează între părinți și copii trebuie să fie neschimbată, constantă, orice schimbare negativă a comportamentelor părinților poate provoca tulburări în psihicul copilului. Această legătură ce se formează între părinte și copil se numește atașament. Conceptul de atașament este dezvoltat de psihiatrul J. Bowlby și face referire la relația afectivă primară dintre părinte și copil. Așadar, prima relație de atașament care se formează în viața unui individ, este reprezentată de relația dintre mamă și copil. Cu ajutorul conceptului de atașament este descrisă mai clar relație de dragoste dintre părinte-copil.

Legăturile atașamentului se construiesc de la cea mai fragedă vârstă a copilului, imediat după naștere, și se menține pe tot parcursul vieții. Dacă la începutul vieții legătura de atașament se realiza doar între mamă și copil, pe parcursul vieții această arie de persoane se extinde. Scopul acestui concept studiat de specialiști este de a menține proximitatea și comunicarea, în special, față de baza de siguranță a copilului, această bază este reprezentată de un adult, fie mama, tata sau oricine altcineva care se ocupă de îngrijirea sa. În modul acesta copilul asigurându-și siguranța și supraviețuirea, protecția față de mediul exterior, dar și de sine.

Observând comportamentul individului pe tot parcursul vieții, specialiștii au demonstrat că atașamentul se formează încă de la cea mai mică vârstă a copilului, acesta fiind, în principiu, atașament sigur sau nesigur. Așadar ambele atașamente, fie ele sigure sau nesigure se bazează pe relația dintre părinte-copil.

Când vorbim despre atașamentul sigur este nevoie să știm că părinții, dar în cele mai multe cazuri, mama trebuie să construiască o relație bazată pe iubire, înțelegere și atenție sporită asupra dezvoltării fizice, dar în special emoționale și psihice a copilului. Astfel îi conferă copilului sprijinul și mediul ideal pentru a se dezvolta armonios, cu stimă și încredere de sine. Pe tot parcursul vieții acesta va dispune de bunătate, va empatiza, va oferi și va putea avea încredere în oamenii din jurul său. Însă, când vorbim despre atașamentul nesigur, lucrurile stau puțin altfel. În acest caz părinții nu prezintă interes real pentru copil sau chiar părăsindu-l definitiv. Neinteresându-se de dezvoltarea psihică, emoțională și fizică a acestuia și ne oferindu-i iubire, copilul va crește în incertitudine. Va prezenta un atașament care se caracterizează prin nesiguranță, neîncredere față de cei din jurul său. Dar cu toate acestea, specialiștii susțin că acest tipar de individ va prezenta o încredere de sine și va progresa pe plan profesional, însă va fi lipsit de compasiune și iubire.

Pentru a înțelege mai bine formarea atașamentului, psihiatrul J. Bowlby (2011) a propus patru faze pentru această dezvoltare. Înaintând în vârstă, comportamentul individului devine mult mai organizat, intențional și flexibil, la fel se petrece și cu caracteristicile atașamentului, se modifică gradual. Cele patru faze ale formării atașamentului sunt:

1. Pre-atașament (0-2 luni)

2. Atașament în formare sau etapa atașamentului în acțiune(2-7 luni)

3. Atașament evident sau etapa atașamentului delimitat(7-24 luni)

4. Parteneriat orientat spre scop sau etapa formării unei relații reciproce ( de la 24 de luni)

În perioada fazei de pre-atașament se consolidează relația părinte-copil, de aceea, mama trebuie să adopte o atitudine emoțională pozitivă pentru a crea această legătură. Atenția copilului este concentrată pe felul părinților de a vorbi, dar și pe gesturile acestora, răspunzând prin zâmbet sau plâns, reacțiile sale fiind, așadar reflexe adaptive. Cu toate că relația de atașament dintre mamă-copil nu este formată, acesta din urmă percepe prezența mamei prin comparație cu prezența altor persoane prin simple smnale senzoriale ce o caracterizează, cum ar fi vocea și mirosul. Vocea mamei este recunoscută doar atunci când este modulată emoțional. Însă, dacă această nu-i conferă nou-născutului toată această atenție, dar altcineva o face, atunci copilul poate prezenta un interes mai mare față de cel care-i oferă atenție decât de mamă.

Atașament în formare reprezintă perioada în care bebelușii sunt orientati spre persoanele de referință, însă preferă să aibă o relație mai strânsă cu mama sau cu îngrijitorul decât înainte. Pe lângă zâmbit, plâns, copiii vor începe să vocalizeze mai cu seamă în prezența mamei, în plus se vor calma mai repede când sunt luați în brațe de mamă, decât dacă ar fi fost luați în brațe de un necunoscut. Se numește atașament în formare deoarece, odată separat de mamă copiii, în această perioadă nu protestează, chiar dacă conștientizează deosebirea dintre familiar-nefamiliar. La această vârstă izolarea de orice prezență umană îi conferă anxietate copilului, el va suferi în cazul în care este lăsat singur, situația această se intensifică pe durata primului an de viață.

O altă fază a atașamentului este reprezentată de atașamentul evident, care se manifestă între perioada de 7-8 luni și 24 de luni a copilului. Perioadă în care se poate observa clar relația dintre părinte/îngrijitor și copil, acesta manifestandu-se prin diverse proteste, (plans, țipăt) când nu i se oferă atenție sau dacă este lăsat din brațe de persoana atașată, dar i se poate observa și bucuria atunci când i se acordă atenție. Copilul simte relația de atașament mult mai puternic, având parte de trăiri noi, pe de o parte cum ar fi dorul față de mamă, deci această relație devine una durabilă, calitativă, dar pe de altă parte respingerea străinilor, rețineri în a crea relații de atașament cu aceștia.