Bărbatul care și-a confundat soția cu o pălărie

Dorința pentru această minunată carte, pe care am descoperit-o datorită profesoarei mele de psihologie a fost aceea de a cunoaște și înțelege petologia umană, cât și multitudinea cauzelor care duc la aceste bolii grave și lipsite de tratament.

Această carte a fost scrisă de medicul neurolog englez Oliver Sacks, om cu o personalitate emblematică și plină de creție minunat de apăsătoare a literaturii contemporane,care a scris cărți foate populare despre pacieții săi.

„Bărbatul care și-a confundat soția cu o pălărie” prezintă o colecție de cazuri patologice de o raritate greu întâlnită care dezvoltă povești reale de viață. În această carte se discută cazuri ale unor persoane care își pierd memoria, puterea simțul a a-și ține echilibrului, capacitatea de receptare spațială, sau autisti care au darul de a fi savanți. Cartea este impartita pe capitole scurte, fiecare capitol tratand un caz.

Autorul prezintă în cartea sa 24 de cazuri reale ale paciențior care suferă de bolii neurologice, fiind chiar încurajat de aceștia să le publice,deoarece pot învață și alții ceva din experințele lor de viață și că, într-o bună zi, s-ar putea vindeca de aceste maladi foarte rare.

Aceste 24 de cazuri sunt grupate în patru părți incredibil de memorabile. Partea întâi intitulată „Pierderi” alături de partea a doua „Excese” au la bază probleme care au o bază pe emisfera dreaptă a creierului, unde sunt descrise cazuri patologice uluitoare ale bolii . Partea a treia „Transporturi” descrie cazuri care prin natura lor ar putea fi considerate drept psihoze în faze acute și ușoare sau se prezintă sub forma unor revelații religioase, care au la bază anumite viziuni, dar, și vise, iar în partea a patra și ultima intitulată„Lumea celor săraci cu duhul” autorul descrie cazuri în care oamenii sunt foarte puțin, sau chiar deloc inzestrați din punct de vedere intelectual, dar care totuși sunt capabili de a înțelege lumea prin anumite simboluri.

Trebuie specificat încă de la inceputul carții ca, deși are la bază cazuri patologice, ea are un limbaj specific pentru noi, cei care ne putem consideram dezvoltați din punct de vedere intelectual. Astfel toată această categorie de oameni care au un deficit de natură psihică și motorie, ne ajută în detrimentul final să ne ințelegem mai bine pe noi înșine, oamenii „normali”.

Toți cei lipsiți de această parte a capacități de discernământ dată de malformația creierului, care au o altă parte efectiv nefuncțională, persoane cu handicap mental sau fizic, aceștia sunt parte din noi, atunci cand alegem să nu ne folosim tot ceea ce am primit de la Dumnezeu.

Însă ceea ce este cu adevărat important este dat de lipsa unei parți din creierul nostru,care ne ajută să putem înțelege funcționare modulara a creierului, și astfel să putem avea o imagine mult mai clară asupra modului în care funcționăm noi.

În ceea ce urmează voi face o scurtă descriere asupra unor cazuri care mie mi-au atras atenția.

„Omul care își confundă soția cu o pălărie”descrie povestea unui profesor de muzică care, ajuns la bătrânețe, a pierdut capacitatea de a identifica corect și rapid diverse obiecte. Acest subcapitol care dă efectiv și titlul carții este momentul în care el se intoarce acasă să-și ia palaria uitată pe care efectiv o a confundat-o cu capul soției, care mai apoi a vrut să și-o pună pe cap.

Un alt moment momorabil care mi-a atras atenția este cel în care acesta privește o mănusă, unde descrie forma, dar, și posibilele intrebuințări ale sale, dar care nu recunoaște ca fiind vorba de o mănușă Totuși cauzele acestui comportament au fost total necunoscute și lipsite de orice noimă.

„Marinarul pierdut” prezintă povestea un fost soldat care își pierde abilitatea de a putea să își formeze memorii noi, în urma trăiri terifiante din cel de-al Doilea Razboi Mondial. Cu toate ca știe foarte bine evenimetele și ce a facut inainte de a se înrola în război, acum nu mai este capabil să știe nici ce a făcut cu cinci minute înainte, și are deci, în consecință probleme grave nu numai instinctului de supraviețuire, dar și acela că nu îsi mai cunoaște identitatea. Autorul, Oliver Sacks încearcă să își să întărească un punct de vedere care este destul de răspândit, și angrenează o anumită bază care spune că identitatea noastra a oamenolor este dată de totalitatea memorilor.