Behaviorismul

Timp îndelungat psihologia a fost considerata o stiinta a starilor de constiinta. De aceea singura metoda aplicabila mult timp, a fost introspectia. În opozitie cu aceasta teza ca o reactie la introspectionism, la începutul secolului, s-a afirmat o noua doctrina, pragmatica, comportamentalista-behaviorism, al carui promotor a fost J.B. Watson (1913).

Denumirea provine de la termenul englezesc "behavior" care înseamna comportament, de unde si denumirea de teoria comportamentului.

Aceasta contramiscare în psihologia Nord Americana reflecta caracterul american cu aspectele sale practice, asa zis cu picioarele pe pamânt. Figura marcanta a conceptiei comportamentaliste, John Broadus Watson (1878  1958), s-a opus cu vehementa introspectionisinului.

John Broadus Watson (1878-1958) numit si parintele behaviorismuiui", a fost profesor la Universitatea John Hopkins (din 1908 pâna în 1920). A fost considerat principalul teoretician al behaviorismului si s-a opus introspectionismului lui Wilhelm Wundt. A acordat mare importanta lucrarilor lui Pavlov si bazat pe acestea a realizat cercetari experimentale referitoare la conditionarile emotionale împreuna cu sotia sa R. Rayner (1920) (De ex. a studiat frica unui copil Albert de 11 luni).

În conceptia lui Watson, emotiile sunt comportamente. În 1930 Watson dezvolta teoria metrica a gândirii aratând ca: gândirea este o activitate complexa care mobilizeaza întreaga organizare corporala. Opere principale sunt: Behavior, Behaviorism (1925).

Lui Watson i se parea ca vechii psihologi au încercat sa studieze ceva ce era prea vag si subiectiv, poate prea ireal, pentru a fi un subiect adevarat pentr-o cercetare stiintifica. Întrebarile pe care si le punea el erau: Ce este acest lucru care se numeste minte"? Cum putem sa ne bazam pe afirmatiile introspectionistilor despre ce se întâmpla în mintile lor, inobservabile pentru noi? Ce faceam atunci când introspectionisti diferiti fac afirmatii contradictorii, fiind supusi aceluiasi stimul?

Pentru ca psihologia sa devina o stiinta autentica, Watson sustinea ca trebuie sa se concentreze asupra unui fapt definit care sa poata fi observat în mod direct de catre toti investigatorii interesati. Astfel studiul adevarat al psihologei este comportamentul. Watson afirma ca psihologia în viziunea comportamentalista, era o ramura experimentala pur obiectiva a carui scop este predictia si controlul comportamentului. Introspectia nu formeaza o parte importanta în metodele sale (Darley J.M, Glucksberg S., Kinchia R.A 1991).

Pentru comportamentalisti obiectivul psihologiei era sa descopere factorii determinanti ai comportamentului: Ce stimuli produc respectivele raspunsuri observabile? Cum se modifica relatiile între stimuli si raspunsuri, odata cu experienta?

Comportamentalismul era adecvat în special studiului învatarii. Într-un experiment comportamentalist tipic, când un animal facea o anumita actiune (un raspuns), acest raspuns era urmat rapid de o portie de mâncare (un întaritor) si cercetatorii observau si masurau devierile în rata de raspunsuri a animalului.

Gânditi-va sa puneti un sobolan (cobai) caruia îi este foame într-un labirint. El alege un drum, apoi ajunge la sfârsit unde poate sa aleaga sa mearga spre dreapta sau spre stânga. Daca în mod repetat în cazul în care sobolanul o ia la dreapta este recompensat cu mâncare acesta va învata sa o ia la dreapta în acel loc, cel putin daca îi este foame. Dar ce gândeste sobolanul atunci când o ia la dreapta? hmm, ultima oara când am fost în aceasta situatie si am luat-o la dreapta mi s-a dat ceva de mâncare; cred ca o sa încerc asta înca odata.

Vi se pare ridicol sa ne transpunem în mintea unui sobolan. Asa a parut si pentru John Broadus Watson (1878-1958) fondatorul comportamentalismului american. Dar Watson a fost rugat sa considere aceasta întrebare ca o cerinta pentru doctoratul sau pe care l-a primit la Universitatea din Chicago în 1903  The Animal Education.