Behaviorismul - istorie și reprezentanți

Behaviorismul se postulează pe poziţiile psihologiei obiective alături de reflexologia lui Behterev1 şi fiziologia lui Pavlov2 pentru a se opune subiectivismului susţinut de Psihologia Conştiinţei - W. James şi Introspecţionism - W. Wundt.

Behaviorismul a fost o mişcare în psihologie şi în filozofie care punea accentul pe comportamentul exterior, refuzând sa ia in considerare experienţa interioara si uneori aspecte ale introspecţiunii.

Conform enciclopediei Stanford de psihologie exista trei tipuri de Behaviorism:

Behaviorismul metodologic este o teorie despre practicarea ştiinţifica a psihologiei. Ea susţine ca psihologia ar trebui sa se ocupe de studiul comportamentului organismelor uman si animal. Psihologia nu ar trebui sa se preocupe de stări sau evenimente mentale, sau de procese interne. Conform behaviorismului metodologic referirea la stări mentale, cum ar fi credinţele sau dorinţele unui animal, nu adaugă nimic la ce psihologia poate si ar trebui sa înţeleagă despre sursele comportamentului. Stările mentale sunt entităţi de sine stătătoare, care, daca primesc suficienta publicitate din partea ştiinţei se constituie in obiecte empirice de studiu. Behaviorismul metodologic este tema dominanta in lucrările lui John Watson (1878-1958).

Behaviorismul psihologic este un program de cercetare in cadrul psihologiei. Scopul lui este de a explica comportamentul uman si animal prin prisma stimulilor fizici externi, răspunsurilor, modele de învăţare şi pentru anumite tipuri de comportament stimuli de întărire. Behaviorismul psihologic este prezent in lucrările lui Ivan Pavlov , Edward Thorndike , cat si ale lui J.B. Watson. Expresia sa cea mai completa si influenta apare in lucrările lui B.F. Skinner privind programarea stimulilor de întărire.

1.V. Behtrev –fiziolog rus care a adoptat concepţia de Reflexologie in cercetările sale şi s-a concentrat asupra reflexelor

Asociative-motorii.

2.Ivan Petrovich Pavlov – (1842-1910) cel mai important reprezentant al reflexologiei, care a descoperit reflexul

temporal ca o asociaţie temporală.

Pentru a ilustra sa luam cazul şobolanului lipsit de hrana intr-o camera experimentala. Daca o mişcare specifica, cum ar fi apăsarea unei pedale când lumina este aprinsa este urmata de livrarea unei porţii de hrana, atunci probabilitatea ca şobolanul sa apese pedala atunci când este din nou flamand si când lumina este aprinsa este crescuta. Astfel livrarea de hrana este stimul de întărire, lumina este stimul discriminant, apăsarea pedalei este răspuns si asocierea elementelor o reprezintă etapa de învăţare.

Behaviorismul analitic sau logic este o teorie in cadrul psihologie despre semnificaţia termenilor sau conceptelor mentale. Susţine ca ideea de stare mentala reprezintă ideea de dispoziţie sau tendinţa comportamentala. Când atribuim cuiva o

credinţa, de exemplu, cuiva nu putem spune ca respectivul se afla intr-o anumita stare. In schimb putem caracteriza acea persoana in felul in care ar putea sa reacţioneze intr-o anumita situaţie.

Behaviorismul analitic poate fi regăsit in lucrările lui Gilbert Ryle (1900-1978) si ale lui Ludwig Wittgenstein (1889- 1951).

Precursorii Behaviorismului

Wilhelm Wundt3 este adesea numit părintele psihologiei experimentale, a concluzionat ca obiectul de studiu al psihologiei îl reprezintă experienţa in relaţie cu subiectul. Experimentele efectuate in laboratoarele de la Leipzig au avut ca obiect senzaţiile, percepţiile subiective ale duratei, timpul de reacţie. In acest context, in perioada 1857 - 1862, a publicat numeroase articole si trei cărţi : Despre mişcările musculare, Despre senzaţii si Despre psihicul uman si animal. Wundt a diferenţiat o desfăşurare de procese mentale , dar si un "timp muscular" - necesar intrării muşchilor sub comanda. Fenomenul a fost numit apercepţie.