Caracterul

Imagine preview
(8/10 din 3 voturi)

Acest referat descrie Caracterul.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 4 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 1 puncte.

Domeniu: Psihologie

Extras din document

Caracterul constituie profilul psihomoral al individului, manifestat în consistenta relatiilor interpersonale si în activitatea sa. Constituie trasaturi de caracter, însusiri ca: onestitatea, modestia, spiritul colectiv, solicitudinea, simtul de raspundere, sârguinta, care figureaza si în limbajul curent.

În timp ce temperamentul nu implica referire la valoare, caracterul nu se poate defini numai în sens psihologic-fara referire la valori etice - pentru ca relatiile interpersonale sunt normate, patrunse de norme etice, juridice, etc. psihologii care propun un concept “deevaluat” al caracterului, ajung la inconsecventa, întrucât, într-o asemenea optica, nu ar putea refuza atributul de “caracter ferm” unui infractor hotarât si organizat în actele antisociale pe care le întreprinde. Asadar, nu putem defini caracterul în afara orientarii axiologice a persoanei. Însusi scopul educatiei se formuleaza în termeni de caracter, normele si valorile etice fiind cele dintâi care dau chip concret profilului complex al omului societatii noastre.

Simtul comun trateaza lucrurile în chip transant: un om are sau nu are caracter. Dihotomia este aici simplista. Se ridica întrebarea: daca o persoana are sau nu are caracter, de la ce nivel se instituie sau dispare caracterul? Un aforism al lui Lucian Blaga spune: “Substanta noastra morala este fluctuanta, iar caracterul reprezinta limita pâna la care putem “slabi” ca fiinte morale (“Elanul insulei”, p.89). În aceasta acceptiune caracterul ar corespunde unui gen de prag al moralitatii, ceea ce ar putea fi definit ca fiind “strictul necesar”, minimul ce sta în puterea fiecaruia de a fi respecta si împlinit (A. Plesu, 1988). O asemenea minima moralia ar constitui deci esenta caracterului. În practica se vorbeste de un caracter puternic si de un caracter slab, labil, ceea ce sugereaza o anumita gradare în sfera caracterului. De aici, întelegerea sa ca dimensiune a personalitatii, care comporta o continuitate si o gradare. Eticul ramâne referinta sistematica a comportarii fiecaruia, eroul, omul exemplar apare proiectat ca o situatie limita spre care tinde în mod constant omul fara a o atinge decât în mod exceptional. Majoritatea se înscrie în vecinatatea pragului, pe drumul care duce la exemplaritate. Caracterul este acel "minim” moral - o suma de principii-care da consistenta interioara a individului în varietatea de situatii ale vietii. Asadar, caracterul nu cuprinde comportamente aleatoare sau situationale, ci moduri constante, stabilizate de conduita, astfel încât- pe baza acestora- sa putem prevedea cu o anumita probabilitate comportarea viitoare a unei persoane.

STRUCTURA CARACTERULUI.

Caracterul prezinta - dupa N.A. Levitov - doua segmente:

a) un segment directional, de orientare, format din telurile activitatii, drumul de viata ales, valorile pe care individul le recunoaste si le ilustreaza practic prin conduita;

b) un segment efector, care cuprinde mecanismele voluntare ale conduitei, vointa fiind coloana de sustinere a caracterului, de unde si definitia: caracterul=vointa moral organizata.

Caracterul se dezvaluie în primul rând în faptele de conduita în relatiile cu ceilalti, cu grupul mai restrâns sau mai larg. Aceste acte de conduita/relatii cu altii releva “pozitiile” specifice pe care persoana le adopta fata de societate, fata de ceilalti oameni, fata de munca si fata de sine. Aceste pozitii reflecta ceea ce numim atitudini iar caracterul ne apare ca un sistem de atitudini si trasaturi. De aici, definitia data de P. Popescu-Neveanu: caracterul este un sistem de atitudini proprii subiectului, exprimate de el constant în comportament, având o relevanta semnificatie social-umana si definindu-l individual pe subiect din punct de vedre axiologic.

Întelegem prin atitudine o predispozitie psihica sau propensiune de a actiona într-un chip caracteristic în diferite situatii, fata dedate si evenimente ale realitatii, ea este simultan fapt de constiinta, relatie. Fireste, în atitudine vedem nu o dispozitie de moment, ci o propensiune stabila, un principiu unificator al actelor de conduita, care prefigureaza o forma mai generala de reactii fata de persoane, idei, situatii, institutii, valori etc. Opinia este o expresie verbala a atitudinii. Prin atitudini si valori, persoana nu se mai raporteaza separat la fiecare din obiectele unei categorii, la însusiri de detaliu, ci la clasa de obiecte sau fenomene ca unitate.

Definitoriu pentru ceea ce numim atitudini este referinta implicita sau explicita la valori. Cuplul atitudini-valori tine de nucleul persoanei – remarca R.Linton. A lua pozitie înseamna a fi pro sau contra în raport cu un fapt, eveniment etc., ceea ce se exprima în caracterul selectiv al opiniilor si al modului de comportare.

Unii autori reduc valorile la atitudini, deci la un dat subiectiv. În realitate valorile au un caracter relational, în sensul ca se releva în interactiunea dintre subiect si obiect, dintre individ si fenomene sau fapte externe. În procesul activitatii, individul cu trebuintele si aspiratiile sale intra în relatie cu obiecte sau cu acte externe ale semenilor având anumite proprietati. Valorile se releva la intersectia dintre nevoile si propensiunile umane pe de o parte si calitatile obiectelor sau faptelor externe inclusiv a celor de conduita - pe de alta parte. Valorile rezulta din relatia subiect-obiect înfatisându-se initial cu valente adica proprietati ale obiectelor sau actelor de a satisface anumite trebuinte sau aspiratii umane.

Fisiere in arhiva (1):

  • Caracterul.DOC