Caracterul comercial și senzațional al unor publicații sau programe TV

În societatea contemporană, unele mijloace de comunicare în masă încearcă să ofere programe sau publicaţii care să răspundă anumitor „nevoi” ale beneficiarilor informaţiei. Exacerbarea violenţei, a erotismului, a prostituţiei, pot produce schimbări majore, uneori tragice în comportamentul uman, dezumanizând raporturile dintre om şi semenii lui, ducând la acte de delicvenţă – uneori chiar juvenile – la degradarea vieţii de familie sau descoperirea acesteia, îndepărtându-l de comunitate, de societate, de valorile morale. Chiar dacă nu se ajunge la această adevărată schizofrenie, articolele sau programele de această factură pot duce la indiferentism.

Să luăm de exemplu, numai două din elementele caracteristice majorităţii producţiilor cinematografice – violenţa şi pornografia – pe care dezvoltarea mijloacelor în masă – mai ales prin intermediul – TV le-au făcut accesibile unui public larg, inclusiv copiilor şi tinerilor. Preponderenţa imaginii împinge cuvântul pe planul secund. Un tânăr sau copil, mare consumator de programe de televiziune, este un om a cărei privire este antrenată în mod forţat spre exterior. Succesiunea rapidă a imaginilor creează permanent noi impresii şi acţiuni care înlănţuie gândirea şi face imposibilă orice tentativă de trezire şi de apelare a „privirii interioare”. Un astfel de tânăr devine dependent de stimulii exteriori şi, din această cauză, posibilitatea sa de interiorizare se atrofiază până la dispariţie. Închis în universul său virtual, tânărul sau copilul – acesta din urma mai ales cu programele de desene animate – găseşte o falsă şi egoistă împlinire a aspiraţiilor sale spirituale şi intelectuale.

Efectele acestei „teledependenţe” sunt superficialitatea, sărăcia sufletească, afectivă, intelectuală şi, mai ales pierderea capacităţii autentice de comunicare. „Teledependenţa” se manifestă şi în cazul persoanelor de vârstă medie sau chiar înaintată, ca un „răspuns” la efortul, la stresul zilnic sau ca indiferenţă. Şi aici remarcăm aceleaşi efecte: superficialitate, sărăcia sufletească, chiar şi o falsă impresie despre problemele vieţii.

Un alt efect nociv pe care mass-media îl produce în plan spiritual este relativizarea şi diluarea noţiunilor şi normelor fundamentale ale credinţei şi moralei creştine. Indiferentismul religios şi relativismul moral al vremurilor noastre au ca sursă, printre altele, şi un anume gen de prestaţie jurnalistică. Tinerii îşi aleg modele şi îşi fac idealuri de viaţă din eroi de film sau personalităţi artistice a căror moralitate sau influenţă normativă – în înţelesul bun al cuvântului – sunt îndoielnice. Am aminti numai câteva astfel de „personalităţi”, precum Michael Jackson sau liderul homosexual al grupului vocal „Queen” – Freddie Mercury; vocalistul grupului rock „Nirvana” – Curt Cobain, care s-a sinucis ca urmare a unei stări depresive provocată de o supradoză de droguri şi desigur mulţi alţii.

Efectele sociale ale consumului de presă scrisă

-Efectele mass-media

Funcţiile mijloacelor de comunicare în lumea noastră sunt în mod indiscutabil importante. Şi, după cum li se atribuie adesea puteri intense, ele sunt acuzate – de la dreapta şi de la stânga, din Nord şi din Sud de către cei puternici şi de cei umili, de bătrâni şi de tineri – de toate relele societăţii moderne.

Se poate enunţa principiul: comunicarea în masă are efecte. Acela pe care îl poate avea asupra copiilor constituie unul dintre subiectele multor cercetări din domeniul ştiinţelor sociale. Şi nu mai există îndoială : în funcţie de conţinut, pot determina apariţia unor efecte pozitive sau negative. În general, se admite faptul că mijloacele de comunicare în masă pot exercita o influenţă puternică, pe termen lung, dacă mesajul este omogen şi mai ales dacă urmează calea pe care o doresc beneficiarii.

Totuşi, tot mai des se pleacă de la principiul că mijloacele de comunicare sunt atotputernice: tradiţie elitistă renăscută prin critica marxistă şi bineînţeles, şi prin intermediul proprietarilor şi jurnaliştilor care găsesc în aceasta multiple satisfacţii. Se crede că, dacă un mesaj este publicat, acesta are cu siguranţă un impact, ca un glonţ tras la ţintă – de aici importanţa indusă de analizele de conţinut.

Se uită însă un lucru: pentru ca un mesaj să existe este nevoie de cel puţin două persoane, emiţătorul şi receptorul. Ori, s-a demonstrat de foarte multe ori că utilizatorul nu este un receptor pasiv: el interpretează mesajul conform experienţei sale, mediului, nevoilor şi dorinţelor sale. El nu este o victimă a mijloacelor de comunicare de masă, ci un beneficiar. În consecinţă, principala influenţă a mediilor de comunicare se exercită prin omisiune: ceea ce ele nu spun are mai mare influenţă decât ceea ce spun.