Cauze ale stresului organizațional

1. NOTIUNI TEORETICE, DEFINITII

1.1 Stres, stres organizational.

De origine engleză, cuvântul "stress" circumscrie o serie de substantive înrudite ca înțeles, dar cu nuanțe ușor diferite: presiune, apăsare, efort, solicitare, tensiune, constrângere. încordare nervoasă. Cel care lansează în limbajul medical, încă din 1936, conceptul de stres este savantul canadian Hans Selye. Potrivit acestuia stresul este reacția nespecifică a organismului la orice solicitare.

Stresul este o reactie ce poate aparea mai rapid in unele situatii, ori mai intens in altele. Stresul la munca poate compromite atingerea obiectivelor, atat din punct de vedere individual, cat si din punct de vedere organizational. Stresul a fost definit in diverse modul de-a lungul anilor. Initial era considerat ca fiind o presiune a mediului inconjurator, ulterior ca fiind o tensiune inauntrul unei persoane. Acum se considera ca este o interactiune intre situatie si individ; este starea psihologica si fizica ce rezulta din insuficienta resurselor individului de a coopera cu necesitatile si presiunile unei situatii.

Angajatii pot resimti stresul atunci cand nu pot face fata anumitor probleme sau situatii. Ei ar trebui sa indeplineasca ceea ce angajatorul le cere, din punct de vedere al abilitatilor, cat si al cunostintelor, dar se intampla sa nu aibe succes. Interesul față de starea individului la locul de muncă și relația cu performanțele sale au declanșat o serie de cercetări de psihologie industrială.

Potrivit investigațiilor, in SUA cinci din șase persoane au declarat că sunt supuse unor tensiuni la locul de muncă.

Cea mai mare parte a persoanelor chestionate au declarat că aceste tensiuni sunt suficient de intense pentru a fi resimțite negativ atât de cei în cauză, cât și de organizație; 88% dintre subiecți reclamă presiunile exercitate de sus în jos, în timp ce numai 12% au acuzat presiunile exercitate de subalterni.

A apărut astfel ipoteza - confirmată ulterior de numerose cercetări - că în cadrul organizațiilor se poate vorbi de un stres specific - stresul organizațional.

Stresul organizațional poate fi definit drept o reacție emoțională, cognitivă, comportamentală și fiziologică la aspectele agresive și nocive ale specificului muncii, mediului de muncă și climatului organizațional; este o stare caracterizată de nivele ridicate de stres și adesea prin sentimentul de neputința în soluționarea sarcinilor.

La baza apariției stresului organizațional se află doi agenți stresori centrali, de natură psihologică:

- Conflictul de rol. Acest stresor desemnează situațiile în care o persoană, ce ocupă un anumit post, este supusă, în cadrul organizației, unor imperative, solicitări, presiuni cu caracter contradictoriu sau chiar inacceptabile. In majoritatea cazurilor individul confruntat cu conflictul de rol se află la mijloc - între superiori și subordonați - situațiile conflictuale căpătând diverse forme;

- Ambiguitatea rolului, desemnează lipsa ori insuficiența informațiilor clare și oportune solicitate de rezolvarea corectă a sarcinilor. Individul confruntat cu ambiguitatea rolului nu cunoaște exact obiectivele și sarcinile ce-i revin, performanțele așteptate de organizație, criteriile de control, evaluare și motivare. Ambiguitatea trăită de indivizi este diferită și marcată de trăsăturile de personalitate. Intensitatea stresului generat de ambiguitatea rolului este în strânsă relație cu capacitatea de a tolera în general ambiguitatea, diferită de la un individ la altul.

Cele două categorii majore de agenți stresori se manifestă în forme variate în cadrul organizațiilor și sunt percepute cu intensități diferite de indivizii care o compun. Această percepție diferită este generată nu numai de parametrii individuali, ci și de poziția ocupată in cadrul organizației; de regulă, managerii sunt mai expuși efectelor nocive ale sindromului de adaptare în comparație cu executanții. O analiză a cauzelor generatoare de stres organizațional relevă posibilitatea departajării celor care acționează exclusiv la nivelul managerilor față de cele regăsite în rândul executanților, dar și existența unor cauze comune.