Comportamentul Deviant la Adolescenți

PARTEA I. CADRUL TEORETIC AL CERCETĂRII

Motto:

„Copilul nu face decât să-şi creeze, să-şi educe şi să-şi perfecţioneze propriul spirit. Calomniat, el nu răspunde. Persecutat, el nu se revoltă, şi continuându-şi drumul său, el creează omul de mâine”. ( Montessori, Maria, „Copilul- fiinţă divină, dar neînţeleasă” în „Pedagogii altenative”, 1991)

În cadrul societăţii actuale ce se caracterizează adesea prin risc, incertitudine şi nesiguranţă, familia poate să ofere stabilitate, continuitate, împlinire, cu condiţia ca fiecare membru al ei să-şi îndeplinească corect rolul ce-i revine în cadrul ei. Este cunoscut faptul că în primii ani de viaţă ai copilului, familia pune bazele trăsăturilor sale de caracter; unele abateri de conduită întâlnite mai târziu la copil (negativismele active, minciuna, fuga de acasă, vagabondajul etc), îşi au originea tocmai în această perioadă când ar fi putut atât de uşor să fie prevenite.

Asupra necesităţii efectuării unei educaţii la timpul potrivit insista A.S. Makarenko: „O educaţie justă din cea mai fragedă copilărie nu e o sarcină atât de greu cum ar părea. Dar oricât de grea ar fi, ea nu depăşeşte puterile oricărui om, oricărui părinte. Fiecare poate, uşor, fără oboseală să-şi crească bine copilul, numai dacă doreşte într-adevăr... Cu totul altceva este reeducarea. Dacă copilul nu a fost bine educat, dacă aţi neglijat ceva, v-aţi preocupat prea puţin de el, sau din întâmplare v-aţi lăsat pe tânjeală şi aţi uitat de copil, atunci multe vor trebui refăcute, îndreptate. Această muncă de îndreptare, de reeducare nu mai e un lucru atât de uşor”.

Şi dacă totuşi unii părinţi prin practici educaţionale necorespunzătoare, determină copilului o serie de consecinţe negative proprii situaţiei de risc?

Problematica situaţiei de risc în care se află multe familii cu copii aflaţi în perioada adolescenţei este tratată în lucrarea de faţă sub următoarea formă: debutul lucrării are in vedere o prezentare detaliată a vârstei vizate, treptat trecându-se la o analiză complexă a fenomenului devianţei comportamentale particularizăndu-se comportamentul deviant la elevii adolescenţi.

Spre finalul primei părţi s-au urmărit influenţele socio-educative ale familiei asupra formării personalităţii adolescenţilor şi în special comportamentul dezirabil-indezirabil social. Este cunoscut faptul că mediul familial îşi pune amprenta decisiv asupra dezvoltării individului ca personalitate.

Dezvoltarea economică, socială şi culturală a societăţii omeneşti, sindromul creşterii presiunii demografice, ca şi explozia informatică produc inevitabil noi riscuri de socializare şi fenomenul de inadaptare în cascadă.

Creşterea infracţionalităţii se produce zi de zi. Sunt din ce în ce mai numeroşi indivizii şi grupurile care îşi fac un mod de viaţă din a se sustrage sistematic normelor de conduită acceptate de către societate, care abuzează de libertăţile constituţionale sau care, marginalizaţi sunt împinşi oarecum spre delicvenţă. Această situaţie determină la scară globală disfuncţii în procesul socializării individului, slăbirea controlului şi a puterii de intervenţie a instanţelor de socializare (familia, microgrupul, şcoala). La rându-i, mass-media, cu o putere de penetrare impresionantă, îşi declină de cele mai multe ori răspunderea educativă, promovând în numele vandabilităţii produse subculturale.

Fenomenele în planul infrastructurii sunt destul de ample şi au efecte pe termen lung. În general, viitorul unei naţiuni se reflectă prin tinerii pe care îi are. Considerată ca perioadă de tranziţie între copilărie şi maturitate, adolescenţa se caracterizează printr-o serie de trăsături generale şi specifice care condiţionează şi determină procesul de cristalizare a personalităţii tânărului. Incluzând indivizi a căror vârstă este cuprinsă între 13-18 ani (unii autori extinzând acest interval de la 11 la 20 ani), adolescenţa cuprinde două subperioade principale aflate una în prelungirea celeilalte.

Fiind o perioadă de dependenţă economică şi afectivă, care se opune participării active cu drepturi depline la exigenţele normative ale vieţii sociale, adolescenţa reflectă atât particularităţile climatului familial şi educaţional, cât şi transformările complexe ale mediului social, ceea ce impune analiza detaliată a fiecăruia dingtre factorii implicaţi în acest proces.

O asemenea analiză nu poate ignora problemele sociale particulare cu care se confruntă adolescentul, care se caracterizează prin structuri mentale şi atitudini specifice, deosebite de cele ale adultului.

Uitând adesea această realitate, riscăm să comparăm în mod mecanic comportamentul adolescentului cu cel al adultului, atribuindu-i primului imperativele morale şi cerinţele sociale ale ultimului.

Pentru acest motiv, studiul personalităţii adolescentului nu se reduce la prezentarea caracteristicilor genetice sau a celor fizice, de ordin biologic-ereditar, ci presupune interpretarea diferenţiată a factorilor de personalitate, în funcţie de caracteristicile particulare ale mediului social şi familial.

În interpretarea lucrării de faţă, manifestările comportamentului deviant sunt reacţii specifice, individualizate ale elevilor la frustrările pe care le suportă în confruntarea cu solicitările mediului. Ele au, aşadar, semnificaţia unui deficit de adaptare, a instalării unei stări conflictuale-latente sau manifeste-între adolescent şi mediul său familial sau extrafamilial.