Comportamentul Prosocial

Introducere

Aceasta lucrare îsi propune sa analizeze un comportament specific si definitoriu pentru om în contextul social – comportamentul prosocial. Dupa ce vom trece în revista problemele legate de evolutia în timp a preocuparilor asupra comportamentului prosocial, vom aduce precizarile terminologice necesare, vom evidentia teoriile explicative ale acestui tip de comportament, care a devenit obiect al cercetarilor relativ recent, în urma cu trei-patru decenii. De asemenea, vom lua în discutie teoria actiunii sociale, despre care s-a afirmat ca poate oferi cadrul unei abordari integraliste adecvate. O alta problema pe care ne-am propus sa o atingem în aceasta lucrare este legata de emergenta comportamentului prosocial, de factorii care influenteaza aparitia acestuia. Mai mult, vom analiza felul în care trebuie sa cerem ajutorul pentru a fi siguri ca îl vom primi atunci când ne vom afla într-o situatie de criza si nu numai. Emergenta comportamentului prosocial este si trebuie sa fie o problema de actualitate, întrucât societatea în care traim are nevoie de modele pozitive, care sa puna accent pe una dintre trasaturile fundamentale ale fiintei umane: înclinatia de a-i ajuta pe ceilalti. Consideram ca acest lucru, în ciuda modelelor culturale ce promoveaza individualismul, nu trebuie sa fie privit drept un comportament deviant, ci trebuie sa devina, pe cât posibil, un mod de viata.

Evolutia cercetarilor legate de comportamentul prosocial

Abordarea psihosociologica a comportamentului prosocial este de data relativ recenta, preocupari legate de acest tip de comportament au existat din cele mai vechi timpuri. Filosoful stoic roman Lucius Annaeus Seneca (cca. 4 î.Hr. – 65 d.Hr.) considera ca trebuie sa fim recunoscatori celui care ne-a ajutat, chiar daca mai târziu acesta ne-ar fi pricinuit o suparare mai mare decât binele facut anterior: “Desi raul facut trage mai mult, ce prisoseste din rau trebuie lasat de hatârul binelui. Raul e mai mare, dar binele e facut mai înainte. Trebuie, prin urmare, sa tinem seama si de timp.” (Seneca, apud Chelcea, S., 2004, p.183). Acelasi gânditor semnala în lucrarea sa De beneficiis urmatorul lucru: “Neplacut, apasator cuvânt, rostit cu privirile plecate, acel «te rog»” (apud Chelcea, S. si Chelcea, A., 1990, p.89), fapt ce indica greutatea solicitarii ajutorului, intuind ca aceasta îl poate costa pe om pierderea stimei de sine, prabusirea statusului sau social, trairea sentimentului de neputinta.

Totusi, preocuparile moderne cu privire la comportamentul prosocial sunt de data recenta. Potrivit lui John F. Dovidio (apud Chelcea, S., 2004, p. 183), mai mult de 98% din cercetarile psihosociologice asupra acestuia au fost publicate dupa 1960, în evolutia acestora, distingându-se mai multe etape:

- la jumatatea anilor ’60, cercetarile s-au centrat pe normele responsabilitatii si reciprocitatii;

- la începutul anilor ’70, cercetarile s-au orientat spre descifrarea apatiei spectatorului;

- la jumatatea anilor ’70, tema principala a cercetarilor a fost reprezentata de factorii care inhiba emergenta comportamentului prosocial;

- în anii ’80 s-a studiat în principal în ce conditii si care sunt factorii determinanti ai aparitiei comportamentului de ajutorare;

- cercetarile de dupa 1990 s-au concentrat în directia clarificarii motivatiei comportamentului prosocial.

Definitii

Ca si în cazul altor fenomene psihosociale, comportamentul prosocial cunoaste definitii oarecum diferite în lucrarile de circulatie internationala. În unele dintre acestea, comportamentul prosocial nici nu este numit astfel, preferându-se în schimb termeni precum “altruism” (Albrecht, Thomas si Chadwick, 1980; Meyers 1983/1987; Michener, DeLamater si Schwartz, 1986; Moscovici 1994/1998, apud Chelcea, S., 2004, p. 184), “comportament de ajutorare” (Dovidio, 1995; Raven si Rubin, 1976; Saks si Krupat, 1988, apud Chelcea, S., 2004, p. 184) sau “actiune sociala pozitiva” (Gergen, Gergen si Jutras, 1981/1992 apud Chelcea, S., 2004, p. 184). Termenul de “comportament prosocial” este întâlnit în lucrarile unor psihosociologi precum Baron si Byrne, 1974/1981; Bar-Tal, 1976; Baum, Fischer si Singer, 1985; Bierhoff si Klein, 1988; Feldman, 1985 (apud Chelcea, S., 2004, p. 184).

Înainte de a trece la definirea propriu-zisa a comportamentului prosocial, trebuie sa facem o delimitare între acesta si conceptul de “altruism”. Dupa cum afirma Serge Moscovici: “Deoarece toate definitiile sunt de acord ca altruismul presupune sacrificiu de sine si întrucât orice sacrificiu de sine trebuie, într-o oarecare masura, sa raneasca ego-ul pentru a fi sacrificiu de sine, ecuatia psihologica «altruism = sociabilitate» rezulta direct din definitia altruismului pe care am ales-o, fie ea stiintifica sau morala. În acest fel, aspectul altruismului pur care loveste ego-ul nu face obiectul unei probleme puse în termeni psihologici: «adevaratii altruisti» actioneza, dupa definitia lui Macaulay si Berkowitz («comportamentul care se realizeaza în beneficiul celuilalt, fara a se astepta recompensa unei surse externe», 1970, p.3), împotriva interesului propriu” (Moscovici, 1994/1998, p.64, apud Chelcea, S., 2004, p. 184). Alti autori (Knickerbocker, Roberta L., 2002, p.1) indica urmatoarea diferenta între cele doua concepte: comportamentul prosocial se refera la un model de activitate, pe când altruismul este motivatia de a-i ajuta pe ceilalti din pura consideratie fata de nevoile lor, fara a lua în calcul posibilitatea existentei vreunei recompense. Ca atare, altruist este individul care face o donatie anonima unei persoane, unui grup sau unei institutii, fara a beneficia economic sau politic de gestul sau. În acest caz, donatia reprezinta comportamentul prosocial, iar altruismul este principala motivatie a actiunii întreprinse. Cu toate acestea, exista autori pentru care definitia comportamentului prosocial coincide cu cea a altruismului (Mihalache, Veronica în Chelcea, S., 2003, p. 27).