Comunicarea asertivă

1. Asertivitatea

Termenul de asertivitate (eng. assertivess, fr. assertif, it. assertive) își are originea în cercetările specialiștilor americani, care aveau ca domeniu de analiză terapia comportamentală. Treptat, termenul a fost preluat și de specialiștii din domeniul pedagogiei; în zilele noastre asertivitatea reprezintă un concept foarte vehiculat (Bârsan, E., pag. 17).

În dicționarul de psihologie, asertivitatea este definită astfel: „caracteristică a unei persoane care își exprimă cu ușurință punctul de vedere și interesele, fără anxietate și fără să le nege pe cele ale altora” (Larousse, pag. 125).

Altfel spus, asertivitatea este abilitatea de a prezenta lumii ceea ce sunteți cu adevărat, de a exprima ceea ce doriți atunci când simțiți necesar. Este capacitatea de a-ți exprima sentimentele și drepturile, respectând sentimentele și drepturile celorlalți. Asertivitatea este cea mai eficientă modalitate de a rezolva problemele interpersonale. Comunicarea directă, deschiderea și onestitatea vă permit să primiți mesaje fără distorsiuni, care să vă permită menținerea relațiilor cu ceilalți.

Lazarus (1973) a fost primul care a identificat anumite clase de răspunsuri prin care poate fi definit comportamentul asertiv: "abilitatea de a spune nu, capacitatea de a cere favoruri sau de a face cereri, capacitatea de a exprima sentimente pozitive și negative, capacitatea de a iniția, continua și termina o conversație cu subiect general."

Wolfe (1982) conceptualizează asertivitatea ca "exprimând orice altă emoție decât anxietatea unei persoane", în timp ce Lowrence (1997) extinde conceptul de asertivitate la "capacitatea de a învăța să adaptăm comportamentul la situația interpersonală a cererilor, astfel încât consecințele pozitive să fie cele mai bune și cele negative - minime."

(apud. Pipaș, M., D., Jaradat, M., pag. 650)

2. Stilurile de comunicare

Există 4 tipuri (stiluri) de comunicare:

1. Pasivă

2. Agresivă

3. Pasiv-agresivă

4. Asertivă

O persoană care operează din stil pasiv tinde să evite conflictul cu orice preț. Această persoană va internaliza disconfortul mai degrabă decât va risca să suprime pe alții. Acest stil tinde să ducă la o situație de pierdere-câștig și duce la sentimente de victimizare, resentimente și pierderea unui sentiment de control. O persoană care folosește acest stil în multe din interacțiunile sale zilnice are convingerea că nevoile altor oameni sunt mai importante decât ale lui și că dacă vorbește, alții îl vor ignora sau îl vor respinge. Această persoană are, de obicei, un sentiment scăzut al stimei de sine și are un moment dificil de a-și recunoaște acest lucru.

Persoana agresivă creează o situație victorioasă. Acest individ folosește intimidarea și controlul pentru a-și satisface nevoile și este lipsit de respect și rău pentru ceilalți în comunicare. Această persoană are convingerile fundamentale că puterea și controlul sunt singura modalitate de a satisface nevoile. Această persoană operează dintr-un adevărat sentiment de inadecvare și poate avea o lipsă de empatie față de ceilalți.aște propriile nevoi și de a ști cum să le îndeplinească într-un mod mai adecvat.

Persoana pasivă-agresivă încorporează elemente ale ambelor stiluri anterioare. El tinde să folosească întârzierea, uitarea și ineficiența intenționată, mai degrabă decât să fie direct în comunicarea cu ceilalți.

Persoana asertivă este directă cu scopul de a crea o situație câștigătoare. Acest stil respectă drepturile și opiniile proprii, precum și cele ale celeilalte persoane. Acest individ operează din convingerea că fiecare dintre noi este responsabil pentru rezolvarea propriilor noastre probleme și nici una dintre părți în comunicare nu trebuie să se justifice reciproc. Această persoană își asumă responsabilitatea pentru propriile sale decizii și acțiuni.