Comunicarea verbală și nonverbală

Comunicarea este cuvantul de ordine al epocii noaste. Ea este forma fundamentala de interactione sociala.

Comunicarea constituie mecanismul prin care relatiile umane exista si se dezvolta. Ea include toate simbolurile spiritului, expresia fetei, atitudinile, gesturile, tonul vocii, cuvintele, scrierile, imprimarile, imaginile, etc si tot ceea ce tine de ultimele cuceriri ale spatiului si timpului.

Conceptul de comunicare deruteaza prin multitudinea ipostazelor sale si tinde sa se constituie intr-o permanenta sursa de confuzii si controverse.

Pentru Watson si Red comunicarea este “actul prin care un mesaj este transmis unei alte persoane, iar de partea cealalta a interactiunii, de a interpreta mesajele care iti sunt transmise de catre altcineva.

Schopler afirma “orice act de comunicare are o forma specifica, o functie stabilita, exprima anumite intelesuri, folosind cuvinte sau gesturi si se petrece intr-un context anume.

Pentru biologul Eduard O. Wilson “conunicarea este o actiune a unui organism sau a unei celule care altereaza modelele probabile de comportament ale altui organism sau ale altei celule, intr-o maniera adaptativa penru unul sau pentru ambii participanti”.

Pentru Carl I. Hovland, Irving I. Janis si Harold H. Kelly : ”Comunicarea este un proces prin care un individ transmite stimuli cu scopul de aschimba comportarea altor indivizi”.

In viziunea lui Charles Morris, sfera conceptului de comunicare, defint ca ”punerea in comun, impartasirea, transmiterea unor proprietati unui numar de lucruri” se extinde pana la a cuprinde tipuri de interactiuni ce nu mai au nimic de a face cu informatia.

In psihologie, este acceptat sa intelegem prin a comunica actul de a inpartasi, a pune impreuna, a crea o legatura sau a stabili o relatie.

Sensul de baza al cuvantului “comunicare este dat de cuvantul latin “comunico,-are” termen ce inseamna la inceput punerea in comun a unor lucruri de indiferent ce natura. Apoi, o data cu raspandirea crestinismului, s-a conturat sensul sacramental, euharistic, cuvantul desemnand impartairea credinciosilor in cadrul agapelor ce s-au aflat la originea serviciului liturgic de mai tarziu.

Comunicarea sta la baza organizarii sociale, coaguland si controland raporturile “orizontale”dintre oameni, dar angajeaza totodata si aspiratiile lor “verticale”, intr-o miscare ascensionala catre planurile superioare ale realitatii.

Axiomele comunicarii sunt principii derivate din cercetarea mecanismelor proceselor de comunicare, in special in situatiile in careacestea sunt disfunctionale si genereaza blocaje.

Aceste axiome sunt:

1.Este imposibil sa nu comunici. Chiar daca nu spui nimic, acesta este un fel de a spune. Respiratia care se accelereaza, obrazul care se inroseste sau paleste, privirea care se intoarce in alta parte sunt semnale care comunica ceva, deci sunt comportamente comunicationale.

Comunicarea verbala e doar partea vizibila a unui aisberg urias ce contine pe langa cuvinte gesture, mimica, postura, tonalitate a vocii, ritm. Mai mult oamenii comunica prin hainele pe care le poarta, masinile cu care circula, casele in care locuiesc, firmele in care muncesc etc.

2.Orice comunicare se desfasoara simultan in doua planuri : al continutului si al relatiei.

Planul continutului cuprinde informatiile, iar planul relatiei ofera indicatii de interpretare a continutului celui dintai. Elementele predominante in planul continutului sunt cuvintele, iar in planul relatiei sunt elementele nonverbale.

3.Comunicarea este un proces continuu, ce poate fi abordat in termini de stimul-raspuns sau cauza-efect. Comunicarea este continua, iar mesajele se interconditioneaza intr-o maniera complexa pentru ca orice cauza produce un efect si orice stimul genereaza un raspuns.

4.Oameni utilizeaza doua madalitati de comunicare:digitala si analogica.

Limbajul analogic se bazeaza pe analogie, asemanare si asociere. Semnalele analogice sunt directe, plastice, sugestive, nespecific umane.

Limbajul digital se bazeaza pe corespondenta conventionala dintre semn si obiectul semnificat. Semnalele digitale sunt simbolice, abtracte, specifc umane, codurile sunt invatate, adesea cu greutate, fiind imposibil sa folosesti corect semnalele digitale daca nu le-ai invatat in prealabil.

5.Comunicarea este ireversibila. Nu pot sa iau inapoi un mesaj pe care l-am comunicat.

6. Orice proces de comunicare este simetric sau complementar, dupa cum se bazeaza pe egalitate sau diferenta.

Comunicarea eficienta se bazeaza pe egalitate. Ea exclude afisarea superioritatii, a-l privi pe celelalt ca incapabil sau limitat, a nu permite cometariul sau replica.

Comunicarea simetrica nu este intotdeauna facila. Simetria creaza premisele negocierii, dar in egala masura deschide relatia catre conflict sau blocaj.

Comunicarea complementara faciliteaza invatarea si actiunea eficienta, insa, la fel de bine, inhiba creativitatea si reprima agresivitatea.

Comunicarile simetrice sau complementare nu sunt in sine bune sau rele, pozitve sau negative, ci ele devin astfel in functie de context.

7.Comunicarea implica procese de acomodare si adaptare.

Deoarece sensurile cuvintelor exista doar in mintea oamenilor si nu in cuvinte insesi, uneori este nevoie de o “negociere a sensurilor”. Oamenii aloca semnificatii diferite unor cuvinte identice intrucat experienta lor de viata este unica.

Pentru a fi armonioasa, comunicarea are nevoie de sincronizare, acomodari si ajustari, atat la nivelui codurilor de exprimare cat si la nivelul perceptiilor si trasaturilor subiective.

Prmele preocupari legate de definirea functiilor comunicarii s-au ivit in contextual retoricii. Ii datoram Stgiritului o prima clasificare, potrivit careia comunicare publica poate indeplini una dintre urmatoarele trei functii :

-functia politica sau deliberativa, atunci cand discursul stabileste oportunitatea sau, deopotriva inoportunitatea unei actiuni cu caracter public