Cuprins
Prefata 2
Cap 1. Introducere asupra conceptelor de inteligenta si inteligenta emotionala 3
1.1 Definitii ale inteligentei 3
1.2 Tipologii ale inteligentei 6
1.3 Scurt istoric al inteligentei emotionale 8
1.4 Conceptul de inteligenta emotionala 10
1.5 IE versus IQ 17
Cap 2. Metode de masurare a inteligentei emotionale 19
2.1 Tipuri de metode 19
2.1.1 Metoda auto-evaluarii 19
2.1.2 Teste de abilitate 19
2.1.3 Alte tipuri de teste 21
2.2. SCARA MULTIFACTORIALA de masurare a INTELIGENTEI EMOTIONALE (SMIETM) 21
2.3 Cercetari de referinta asupra inteligentei emotionale 26
2.3.1 Competentele emotionale si perfectiunea leadership-ului la Johnson&Johnson 26
2.3.2 Inteligenta emotionala în dezvoltarea carierei 28
Cap 3. Utilizarea în practica a inteligentei emotionale 31
3.1 Inteligenta emotionala la locul de munca 31
3.2 Aplicatii specifice ale inteligentei emotionale la locul de munca 33
3.2.1 Consideratii privind conceptul de inteligenta în functiunile intreprinderii 33
3.2.2 Inteligenta emotionala si functiile organizatiei 35
3.2.3 Îndrumari pentru asigurarea si mentinerea eforturilor de sustinere a inteligentei emotionale într-o organizatie . 40
3.2.4 Pasii unei promovari profesioniste a inteligentei emotionale în organizatii 42
3.2.5 Indicii ale unui nivel înalt sau scazut de inteligenta emotionala 46
Cap 4. Concluzii 49
4.1 Cum sa înveti sa te comporti inteligent emotional 49
4.2 Inteligenta emotionala in mediul de afaceri românesc 52
4.3. Concluzii si recomandari 55
BIBLIOGRAFIE 57
Extras din document
Termenul de INTELIGENTA provine de la latinescul INTELLIGERE, care înseamna a relationa, a organiza sau de la INTERLEGERE, care presupune stabilirea de relatii între oameni.
Chiar terminologia sugereaza faptul ca inteligenta depaseste gândirea care se limiteaza la stabilirea relatiilor dintre însusirile esentiale ale obiectivelor si fenomenelor si nu a relatiilor între oameni. Cât de complexa este aceasta latura a personalitatii reiese din modul ei de abordare în istoria filozofiei si psihologiei. Parerile fata de inteligenta au oscilat de la acceptarea si sublinierea rolului ei în cunoastere, pâna la diminuarea semnificatiei ei sau chiar pâna la eliminarea ei din existenta umana.
Socrate si Platon considerau ca inteligenta îi permite omului sa înteleaga ordinea lumii si de a se conduce pe sine însusi, iar Boudha milita pentru eliberarea omului de inteligenta pentru a ajunge la cea mai înalta forma de fericire. Pentru gândirea occidentala, inteligenta aparea a fi atributul esential, fundamental al omului, care face din om ceea ce el este, pentru gândirea orientala, inteligenta era redusa la minimum.
Au fost foarte controversate si functiile inteligentei. Unii autori si-au manifestat încrederea aproape nemarginita în puterea inteligentei, iar altii au minimalizat-o. Pentru Hegel, inteligenta era un gardian al întregii vieti psihice (el spune ca "adevarul si rationalitatea inimii si vointei se pot gasi numai în universalitatea inteligentei si nu în singularitatea sentimentului"), pentru Montaigne inteligenta forma imagini eronate despre Dumnezeu, oameni si lume. De aceea ea trebuie sa se centreze pe sine însasi si opiniile cu privire la relatiile dintre inteligenta si alte functii psihice, sunt împartite.
Kant o vede în uniune cu sensibilitatea, numai din aceasta întrepatrundere totala si absoluta izvorând cunoasterea. Leonardo Da Vinci legase inteligenta de sensibil, înaintea lui Kant. Cadillac, senzualistul pentru care toate cunostintele vin prin simturi, adauga ca inteligenta apare ca un distilator, ca un mecanism ce permite rafinarea materialului brut furnizat de simturi. Pascal, considera ca inteligenta este inhibata de afectivitatea debordanta. Si Schopenhauer vede inteligenta ca fiind subordonata vointei, singurul element primar si fundamental.
Toate aceste pareri contradictorii s-au repercutat asupra definirii inteligentei si asupra stabilirii componentelor si functiilor ei.
Descartes, se pare ca a dat definitia cea mai apropiata de întelegerea moderna a inteligentei. Filozoful francez definea inteligenta: "mijlocul de a achizitiona o stiinta perfecta privitoare la o infinitate de lucruri. În aceasta definire, gasim intuirea celor doua pozitii actuale ale notiunii de inteligenta: ca sistem complex de operatii; ca aptitudine generala. Vorbind despre inteligenta ca sistem complex de operatii care conditioneaza modul general de abordare si solutionare a celor mai diverse situatii si sarcini problematice, avem în vedere operatii si abilitati cum ar fi: adaptarea la situatii noi, deductia si generalizarea, corelarea si integrarea într-un tot unitar a partilor relativ disparate, consecintele si anticiparea deznodamântului, compararea rapida a variantelor actionale si retinerea celei optime, rezolvarea corecta si usoara a unor probleme cu grade crescânde de dificultate. Toate aceste abilitati si operatii releva cel putin trei caracteristici fundamentale ale inteligentei:
1. capacitatea de a solutiona situatiile noi;
2. rapiditatea, mobilitatea, supletea, flexibilitatea ei;
3. adaptabilitatea adecvata si eficienta la împrejurari.
Inteligenta apare ca o calitate a întregii activitati mintale, ca expresia organizarii superioare a tuturor proceselor psihice, inclusiv a celor afectiv - motivationale. Pe masura ce se formeaza si se dezvolta mecanismele si operatiile tuturor celorlalte functii psihice vom întâlni o inteligenta flexibila si supla.
Leibniz intuieste cel mai bine acest aspect, referindu-se la inteligenta ca expresie a efortului evolutiv al constiintei. În psihologie, Jean Piaget a descris magistral aceasta caracteristica în epistemologia sa genetica.
La începutul secolului nostru, psihologul englez C. Sperman distingea, în seria aptitudinilor umane, un factor G (general) ce participa la efectuarea tuturor fenomenelor de activitate, si numerosi factori S (speciali), care corespund, operational, numai conditiilor concrete ale activitatii respective (stiintifice, artistice, sportive, etc). Factorul general este de ordin intelectual, întrucât întelegerea si rezolvarea problemelor este necesara în orice activitate. De aceea factorul G a fost confundat cu inteligenta.
Termenul de inteligenta are o acceptiune dubla: pe de o parte de proces de asimilare si prelucrare a informatiilor variabile, în scopul unor adaptari optime, iar pe de alta parte, de aptitudine rezidând în structuri operationale dotate cu anumite calitati (complexitate, fluiditate, flexibilitate, productivitate), prin care se asigura eficienta conduitei. Aceste calitati sunt caracteristice subiectului, reprezinta invariatii ce pot fi evaluate statistic si sunt situatii la un anumit nivel sau rang de valoare functionala. Inteligenta apare astfel ca sistem de însusiri stabile proprii subiectului individual si care la om se manifesta în calitatea activitatii intelectuale centrata pe gândire. Procesul central al gândirii este strâns legat, chiar îmbinat organic cu toate celelalte. Psihologul american Thunstone, în aceasta perspectiva, operând pe baza de cercetari stabileste mai multi factori ai inteligentei, si anume: de rationament (deductiv si inductiv), de memorie, de capacitate de calcul, de rapiditate perceptuala, de operare spatiala, de întelegere a cuvintelor si de fluenta verbala. Sunt, deci, în jur de 7 sau 8 factori ai inteligentei, evaluati dupa efectele sale finale.
De altfel, în psihologia gândirii, s-au operat diverse diferentieri între analitic si sintetic, pragmatic si teoretic, reproductiv si productiv, cristalizat si fluid, convergent si divergent etc.
În legatura cu lateralizarea cerebrala, considerându-se ca emisfera stânga este specializata în ordinea verbala si semantica, iar emisfera dreapta detine functiile de manipulare a relatiilor spatiale si de configurare a imaginilor, se vor contura probabil prin cercetari variante de inteligenta cu dominanta logico-semantica sau spatio-imagistica.
De fapt, si testele de inteligenta sunt verbale si nonverbale (figurative), precum sunt si baterii de teste ce uzeaza de ambele tipuri de probe (Wachslen).
Preview document
Conținut arhivă zip
- Conceptul de Inteligenta Emotionala in Managementul Organizatiilor.doc