Conceptul de Normalitate și Sănătate

Domeniu situat între psihiatria clinică şi psihologia generală, psihopatologia studiază fenomenele psihice morbide şi semnificaţia acestora din perspectiva ştiinţelor umaniste.

Psihopatologia generală se constituie ca fundamentul unui demers antropologic medico-psihologic având ca obiect de studiu „sănătatea, suferinţa şi boala” în sfera vieţii sufleteşti. Tulburările psihice sunt considerate ca „experienţe sufleteşti morbide”, cărora se încearcă a li se da o interpretare apelându-se la metodele filozofiei. În sensul acesta, psihopatologia îşi precizează cadrul epistemologic prin atitudinea sa metodologică faţă de obiectul de studiu.

Aspectul practic care se desprinde de aici este reprezentat de noua dimensiune şi semnificaţie a relaţiei medic-bolnav, precum şi de interpretarea suferinţei psihice ca formă particulară de manifestare ontologică. (Enăchescu, C. 2005, pag. 27).

Dicţionarul Larousse consideră că există o sinonimie între psihopatologie şi psihologia patologică care ar fi disciplina având drept obiect studiul tulburărilor de comportament, de conştiinţă şi de comunicare (Sillamy N, 1995). Ea este plastă la jumătatea drumului dintre psihologie şi psihiatrie şi completează abordarea clinică prin metode experimentale, teste şi statistică.

Psihopatologia este un studiu sistematic al trăirilor anormale, cunoaşterii şi comportamentului; studiul manifestărilor tulburărilor mintale. Pentru alţi autori psihopatologia este un studiu sistematic care presupune evidenţierea etiologiei, simptomatologiei şi evoluţiei bolilor mintale, iar alţii consideră că este o parte a psihologiei patologice care se ocupă cu boala psihică, cu manifestările psihice ale bolii somatice sau cu dezadaptarea. Se poate observa că psihopatologia îşi suprapune domeniul peste cel al psihiatriei, dar care este despărţită de intervenţia psihoterapeutică.

Născută în marginea practicii medicale psihiatrice psihopatologia poate releva lucruri esenţiale despre om, despre infrastructura existenţei conştiente şi aduce mărturie despre situaţiile limită în care persoana umană conştientă alunecă spre minusul dezorganizării şi anulării specificităţii sale, abordând domeniul dintr-o perspectivă antropologică.(Tudose, F. 2002, pag.10)

Tulburările mintale afectează comportamentul individual în toate dimensiunile sale. Modul de reflectare a realităţii precum şi integrarea socială a fiecărui individ. Locul pe care sănătatea mintală îl ocupă între valorile societăţii contemporane a devenit tot mai mare şi de aceea importanţa socială a psihiatriei a crescut enorm în ultimii ani.

Boala psihică este considerată o problemă de sănătate publică dintre cele mai importante datorită frecvenţei pe care tulburările psihice le au în populaţie şi costurile extrem de ridicate pe care tratamentul şi incapacitatea temporară de muncă le generează.

1.1. Stigmatizarea bolnavului privind imaginea bolilor psihice

Convingerile faţă de persoanele cu tulburări psihice s-au schimbat de-a lungul vremii, l-a început omul a dispreţuit, a marginalizat pe cei care sufereau de diferite boli psihice. Stigma este un cuvânt care derivă din limba greacă şi se referă la semne corporale desemnate să exprime ceva neobişnuit şi nefavorabil despre statutul moral al stigmatizatului; asemenea semne erau cicatrici corporale care semnificau faptul că acela care le avea era un sclav, un criminal sau un trădător; cineva care trebuia evitat, în special în public(Tudose, F. 2004, pag.5).

Încă din timpul creştinismului acestui termen i-au mai fost adăugate alte modificări metaforice:

- referirea la semne corporale, fizice ale spiritualităţii sau harului divin, incluzând erupţii şi răni corporale asemănătoare cu cele pe care le suferise Iisus

- referirea la semnele corporale ale unei boli somatice grave (cum ar fi lepra)

Istoria este plină de exemple în care oamenii au fost dispreţuiţi în funcţie de etnie,

sex, status social, naţionalitate şi orientare sexuală ca şi funcţionarea fizică şi mintală. Termenul a cunoscut o deosebită vogă în secolul XIX-lea, fiind legat de teoria degenerării elaborate de Morel care l-a introdus în limbajul psihiatric. Ideile lui reluau, de fapt, concepţii mai vechi, după care corpul traduce calităţile trupului, apărute sub o formă „sublimată” în teoria fenomenologică a lui Gall. (Tudose, F. 2004, pag.5).

Magnan a precizat conţinutul termenului, distingând stigmate morale (întârziere intelectuală sau afectivă, inadaptare socială) şi stigmate fizice (atrofii, hipertrofii şi distrofii). El a arătat în 1895 că degenerescenţa se traduce prin „stigmate permanente şi esenţialmente progresive, în afara regenerării intercurente.”

Mai mult, sub o formă „elevată”, socio-biologia contemporană încearcă transpunerea „stigmatelor” la nivel genetic, pentru a dovedi inegalitatea biologică a indivizilor. În prezent, sensului termenului este mult restrâns, recunoscându-se că anumite aspecte morfologice sunt corelate cu anumite aspecte fizice în cazul bolilor genetice, endocrine, malformaţii craniene, etc.

Timp de secole bolnavii psihici au fost temuţi şi respinşi de comunităţile din care făceau parte. Dacă în Grecia Antică poeţii scriau despre „nebunie” ca pedeapsă dată de zei, în Evul Mediu, oamenii se temeau de bolnavii psihici, pe care îi considerau posedaţi de demoni, motiv pentru care îi ameninţau şi torturau.

Pacienţii cu boli psihice au fost mult timp văzuţi ca nişte bestii fără sentimente umane, ţinuţi cu lanţuri, în celule solitare, ca pe nişte obiecte care stârneau curiozitatea publicului care plătea să-i observe. (Tudose, F. 2004, pag.6).

Consecinţele stigmatizării bolnavului psihic sunt numeroase şi dramatice. Ascunderea suferinţei psihice din teama de a fi ironizat, temut şi respins duce la amânarea şi uneori la evitarea consultantului psihiatric, cu implicaţii severe în evoluţia bolii.

Cei mai mulţi dintre noi capătă prejudecăţi privind boala psihică din timpul micii copilării şi dobândesc anumite expectaţii, în timp ce imaginaţia bogată a acestei vârste dezvoltă pe baza unor informaţii neclare cu un conţinut ameninţător, conducând la anumite tipuri de expectaţii privind boala psihică