Conceptul de Personalitate

Antropologul american Ralph Linton atragea atentia in cartea sa Fundamentul cultural al personalitatii, aparuta in 1945, asupra faptului ca personalitatea, ca realitatae psihologica, reprezinta o preocupare veche ca specie umana. Inca omul maimuta a sesizat de timpuriu existenta unor diferente individuale intre membrii hoardei. Astfel el si-a dat seama ca unii erau mai calmi, in timp ce altii mai irascibili, unii mai prosti, altii mai inteligenti, unii mai apatici, altii mai iuti in raspunsurile lor emotionale. Desi constientizate, aceste diferente individuale erau normale, in firea lucrurilor, de aceea nu s-a incercat explicarea lor.

“Conceptul modern de personalitate si studierea procesului de formare a personalitatii sunt fenomene foarte recente, mai noi chiar decat studiile despre cultura si societate”. Din cuvintele lui Linton deriva cel putin doua consecinte strans legate intre ele:

- Necesitatea de a diferentia personalitatea ca realitate psihologica de personalitate in calitatea de concept;

- Necesitatea realizarii unor delimitari conceptuale deoarece dupa cum afirma el, ”principala problema pe care o ridica definirea personalitatii este una de delimitare”

Ca realitate, personalitatea este totalitatea psihologica ce caracterizeaza si individualizeaza un om particular. Ea este omul viu, concret, empiric, pasional, rational, deci omul asa cum este el resimtit in afara noastra sau in propria noastra fiinta.

In calitate de concept, personalitatea este, dupa cum se exprima Richard Meili, ”obiectul ultim si prin urmare cel mai complex al psihologiei”. El inglobeaza aproape toata psihologia. Nu exista nici o teorie, nici o conceptie care sa nu se raporteze, intr-o forma sau alta, la teoria si conceptia personalitatii. Psihologia personalitatii atrage atentia celui care o studiaza ca nu trebuie sa ignore sau sa neglijeze celelalte domenii ale psihologiei. Teoretic personalitatea este cadrul de referinta fundamental pentru definirea sensului si valorii explicative a celorlalte notiuni psihologice. Notiunile de senzatie, perceptie, afectivitate, vointa, motivatie, etc., nu ar avea nici o semnificatie daca ar fi interpretate in sine, deci neraportate la personalitate. Personalitatea este cea mai complexa si cea mai dramatica realitate umana cu care luam contact si pe care o putem influenta, adica am putea sa o schimbam sau cel putin o putem ameliora, pentru ca personalitatea reprezinta principalul ghid in modelarea concreta a omului. Daca cunoastem latura, structura, vom putea selecta si utiliza cele mai potrivite mijloace, metode de influentare educativa.

Referitor la cea de-a doua consecinta ce deriva din cuvintele lui Linton, trebuie sa recunoastem ca intr-adevar exista nu numai o multitudine de termeni ce denumesc trasaturile de personalitate, ci si o confuzie destul de importanta in privinta conceptelor si definitiilor date personalitatii. De exemplu, Allport si Odbert au descoperit, inca din 1936, existenta in limba engleza a 18000 de termeni prin care pot fi descrieri psihologice ale personalitatii. Dintre acestia, 4504 de termeni desemneaza trasaturi de personalitate reale, tendinte determinate, moduri de ajustare a individului la mediul sau. Ceilalti termeni implica comportamente specifice si temporare, evaluari, metafore.

In literatura de specialitate, intalnim utilizarea nedeferentiata a unor termeni, cum ar fi: individ, individualitate, persoana, personalitate, personaj. Acesti termeni sunt folositi cel mai adesea unul in locul celuilalt, acordandu-le sensuri pe care nu le detin in realitate.

Conceptul de individ. Individul se defineste ca fiind totalitatea insusirilor biologice, fizice, biochimice si psihofiziologice – innascute sau dobandite - care asigura adaptarea la mediul natural. El desemneaza entitatea vie care nu poate fi dezmembrata fara a-si pierde identitatea, adica, caracterul indivizibil al organismului. Din aceste definitii, rezulta caracteristicile esentiale ale individului:

- El este un produs in intregime determinat biologic;

- Este un reprezentant al speciei, indiferent daca aceasta este umana, animala sau vegetala;

- Este o notiune care poate fi aplicata tuturor organismelor. Individul este definit, deci, printr-o acceptiune foarte larga, biologica, diferentiindu-se de acceptiunile date de filosofie, morala, sociologie.

Conceptul de individualitate. In decursul existentei individului, are loc un proces de diferentiere si difersificare a organizarii structural-functionale. Insusirile biologice se specializeaza, se ierarhizeaza, se integreaza capatand, astfel, unele note distinctive, originale. Individualitatea este, deci, individul cu organizarea sa specifica, difentiala, irepetabila si ireductibila. Notiunea se foloseste pentru a desemna organizarile complexe.

Conceptul de persoana. Persoana este corespondentul, in plan social, a individului in plan biologic. “Individul uman, ca entitate concreta, intr-un cadru relational dat, asa cum este perceput de cei din jur, poarta numele de persoana”. Prin conceptul de persoana desemnam ansamblul insusirilor psihice care asigura adaptarea la mediul social-istoric. Persoana este individul luat in acceptiunea sa psihologica, deci cu viata sa psihica constituita, superioara, constienta. Rubinstein arata ca omul este persoana in virtutea faptului ca isi defineste constient atitudinea fata de realitate. Persoana este un produs determinat social-istoric, ea este omul luat in contextul relatiilor sociale, omul ca membru al societatii. Notiunea de persoana este aplicata doar omului, dar nu in general, ci doar celui dezvoltat din punct de vedere psihic. Copiilor la nastere si bolnavilor psihici nu li se pot acorda atributul de persoana. Observam ca daca notiunea de individ are o sfera extrem de larga, in schimb un continut limitat, notiunea de persoana se caracterizeaza printr-o sfera mai restransa, dar printr-un continut mult mai bogat.