Consensul

CONSENSUL – IN SOCIETATILE MODERNE

In societatile moderne CONSENSUL este un obiectiv. Aceasta datorita faptului ca exista putine modalitati prin care pot fi rezolvate dezacordurile, intr-o maniera calma : traditia, stiinta si consensul.

’’Una este traditia, care condenseaza si acumuleaza experiente trecute, mostenire de reguli si exemple, indicand in orice imprejurare drumul de urmat. Cealalta este stiinta, a carei judecata, fondata pe observatie si calcul recunoste solutia care corespunde cel mai bine datelor obiective. In fine, consensul, care exploreaza diferitele puncte de vedere si posibilitati aflate in litigiu, le reuneste si le redirectioneaza catre o intelegere unanim recunoscuta’’

Consensul este considerat cel mai important dintre cele trei deoarece el cauta o trasatura unificatoare. ‘’El se bazeaza pe ratiune si se elaboreaza in cursul unui schimb, al unei deliberari. Mai mult decat o practica dialogica servind la remedierea conflictelor, el este un tip de institutie, opera colectiva si acceptata de toti.’’ Indivizii au convingerea ca daca au participat la luarea unei decizii, au consimtit intr-un sens sau altul la acea decizie si se creeaza ‘’constiinta consimtirii’’. Ceea ce instituie consensul si il face convingator nu este acordul, ci participarea celor care le-au realizat.

Pe masura ce societatea se schimba, consensul este mai important, dorinta de a cauta un consens este stimulata. Sunt o multitudine de decizii care trebuie luate : daca trebuie acceptate riscurile energiei nucleare, daca trebuie incurajata euthanasia sau depistarea bolii SIDA. O institutie a consensului a existat dintotdeauna, dar acum intervine noutatea faptului : ‘’Consensul prevaleaza asupra celorlalte mijloace prin care atitudinile si deciziile individuale se transforma intr-o atitudine si decizie sociala.’’

In toate situatiile sociale in care este elaborat, consensul are ca sursa caracteristica alegerea. Exista o convingere raspandita conform careia adevarul si forta alegerii depend de existenta unui consens care elimina pericolul unui drum fals. S-a recurs la aceasta pentru a invinge dubiul care rezulta din compararea opiniilor, din schimbul de argumente pro si contra, ca fiind singura sansa posibila de a preveni o eroare de judecata, dar si pentru a pune capat divizarii si neintelegerilor dintre sustinatorii unor pozitii diferite. Prin critica reciproca si prin examinarea in comun a diferitelor puncte de vedere se ajunge la o decizie libera de prejudecati si de deformari subiective. Decizia se ia pe baza unui ‘’consensus omnium’’, optandu-se pentru cea mai adecvata, conforma cu ceea ce stim si ceea ce credem.

‘’Atata timp cat stiinta experimentala nu va fi solid constituita, nu va exista un garant mai sigur asupra adevarului decat consimtamantul universal. Adevarul va fi cel mai adesea consimtamantul insusi. Actul de a consimti poate fi inteles ca vointa unui individ de a se asocia cu ceilalti, cu disponibilitatea de a se aproba sistemul lor de valori si de a fi dispus sa le impartaseasca soarta.’’. Consensul depaseste simpla aderare si acordul pur si simplu. Cu o exprimare globala, convergenta indivizilor care ii angajeaza mutual in materie de interese si de idei le hraneste increderea reciproca. Ea semnifica faptul ca totul se poate discuta, se poate problematiza prin acte sau cuvinte. Oricat de fragila ar fi increderea reciproca, indivizii trebuie sa o pastreze pentru a nu risca deruta sau dezordinea.

Fiecare individ trebuie sa reflecte asupra opiniei majoritatii, sa consimta sau nu la aceasta, dar sa nu reflecte in singuratate, fara sa exteriorizeze opinia sa. Se impune o intalnire, o dezbatere, chiar o manifestare publica care sa evite amortirea constiintelor, care sa le dea ocazia de a-si reinnoi creditul pe care si-l acorda. Cei care iau parte au posibilitatea sa-si evalueze situatia in mod obiectiv si sa inteleaga ce pot astepta de la ceilalti in problemele neclarificate.

S-a pus problema existentei unei legaturi intre consens si ratiune. Hobbes, Rousseau, Spinoza considera ca exista un principiu al inteligentei in virtutea caruia oamenii se asociaza si obtin astfel o forma de putere. Convinsi ca natura umana este aceeasi sub toate latitudinile, in toate epocile, ei cred in armonia ideilor sau a scopurilor, care inlatura prejudecatile, elimina supunerea fara motiv si imitatia oarba, pentru a-i plasa pe indivizi pe drumul stiintei si concordiei. Singurul mod rational de a aborda alegerile dificile ale vietii in comun este informarea, recunoasterea realitatii conflictelor de opinie si de interese cu scopul de a conduce partile la a alege o solutie inteligenta intre pozitiile lor antagoniste. Cu alte cuvinte, de a descoperi ceea ce, sub o aparenta diversitate, poate sa le duca la consens. Se presupune ca intr-o democratie in care toti oamenii sunt egali si liberi sa-si exprime punctele de vedere fara sa se teama de sanctiuni, mijlocul de a ajunge la un acord este consensul. Acest lucru a fost inscris chiar si in Constitutiile statelor. Consensul si compromisul au devenit astfel adevarate imperative categorice ale moralei.