Conștiința de sine

Una din cele mai mari aventuri ale vietii noastre este cunoasterea de sine. Este o adevarata tragedie faptul ca unii oameni îsi petrec întreaga viata fara a avea o tinta precisa, împotmolindu-se în frustrari, pentru ca nu stiu nimic despre ei însisi sau despre felul în care ar trebui sa abordeze problemele de care se lovesc zilnic, multe dintre acestea fiind create chiar de mediul în care traiesc.

Fara îndoiala, imaginea personala are o putere atât de mare încât impactul ei este coplesitor asupra destinului ca fiinta umana, ea putând influenta atât reusita, cât si esecul.

Imaginea personala este reala, chiar daca nu o putem atinge, simti sau vedea.Esecul si succesul sunt la fel de reale.

Imaginea personala, putem spune, sta la temelia întregii noastre personalitati. în raport cu ea, experientele noastre tind sa se adevereasca si sa întareasca propria imagine, ducând astfel la un cerc vicios.

Toate actiunile si sentimentele noastre sunt în concordanta cu imaginea noastra personala. Ne vom comporta asa cum credem ca suntem.

Pur si simplu nu putem actiona astfel, indiferent de câta vointa am da dovada. Cel care se socoteste un "ratat" va face în asa fel încât sa rateze, oricât de mult s-ar stradui sa cunoasca succesul si oricâte sanse i-ar iesi în cale. Cel care se socoteste "ghinionist" va face în asa fel încât sa demonstreze ca este într-adevar victima "ghinionului".

Trebuie sa practicam deprinderea de a ne accepta asa cum suntem, în loc sa ne fortam sa devenim ceea ce nu suntem.

Acest proces cuprinde sinteza a doua laturi: orice persoana abordeaza pe un altul pornind de la sine, dupa cum reprezentarea despre altul face parte din procesul perceptiei de sine.

Informatiile despre formarea imaginii de sine si a modului de perceptie a celorlalti, a semenilor - ceea ce s-a numit perceptie sociala - sunt destul de lacunare, încât simtul comun prin adevaratele sale clisee a dominat adevarul obiectiv.

În psihologia sociala prin cliseu se întelege o judecata simplificata care corespunde unei opinii modale (cu frecventa mare) într-un grup, care deformeaza modul de gândire personal. În felul acesta, acest cliseu-prejudecata provine dintr-o constiinta colectiva si este preluata de individ de la grupul caruia îi apartine si se exprima sub forma de reprezentari si aprecieri personale

Constiinta este o modalitate procesuala superioara a sistemului psihic uman, elaborata prin activitate sociala si enculturatie, mijlocita prin limba, bazata pe un model comunicational intern si extern, constand in reflectare codificata prin cunostinte, autoorganizare cu efecte emergente si autoreglaj la nivelul coordonarii necesitatilor subiective cu necesitatea obiectiva, esentiala

Constiinta trebuie considerata in primul rand in unitate cu activitatea sociala de transformare a lumii, de adaptare de tip uman.

Ea isi pastreaza la nivel social si individual, legatura sa vitala cu activitatea si dobandeste, in plan subiectiv, forma de desfasurare a activitatii.

A.N. Leontiev arata ca odata cu transformarea structurii activitatii omului se schimba si structura constiintei. El precizeaza: „in fata omului se afla reteaua fenomenelor naturii.

Omul instinctelor, salbaticul nu se desprinde pe sine din natura. Omul constient se desprinde pe sine, categoriile sunt treptele acestei desprinderi, adica ale cunoasterii lumii, puncte nodale in reteaua care-l ajuta s-o cunoasca si s-o cucereasca“

Pierre Janet considera ca „a fi constient inseamna a te inscrie in povestea propriei tale experiente“, iar Henri Ey arata ca „asumandu-si functia de a vorbi, subiectul se ridica in fata lumii sale, caci identificand aceasta lume el se

infrunta cu sine insusi, isi apare siesi.“

Constiinta este un proces de reflectare cognitiva de catre om a lumii si a lui insusi. Vorbim astfel despre constiinta despre lume si constiinta despre sine. In timp ce constiinta despre lume este coercitiva, prezentand masura reala a lucrurilor, necesitatea obiectiva inexorabila, constiinta despre sine este conditia esentiala a activismului autoreglator, a selectivitatii si a interventiei creative in mediu.

Constiinta despre lume se bazeaza pe modele sau imagini ale realitatii obiective,pe cand constiinta despre sine se intemeiaza pe modelul eului si pe trasaturile personale.

Eul reprezinta nucleul personalitatii in alcatuirea caruia intra cunostintele si imaginea despre sine, precum si atitudinile fie constiente, fie inconstiente fata de cele mai importante interese si valori. Eul, inteles ca ansamblul insusirilor personalitatii, este alcatuit din urmatoarele ansambluri:

-eu fizic sau biologic, ce are in vedere atitudinile corporale care se identifica cu schema corporala;

-eu spiritual, alcatuit din totalitatea dispozitiilor psihice innascute sau

dobandite;

-eu social, ce are in vedere atitudinile fata de relatiile sociale ale individului.

Gordon Allport se intreaba daca ideea de “eu” este necesara si daca nu ar fi cazul sa fie inlocuita cu alta ceva mai cuprinzatoare, incluzand simtul corporal, auto-identitatea, autoaprecierea, auto-extensiunea, gandirea rationala, imaginea de sine, tendinta proprie, functia cunoasterii ¬ toate acestea fiind denumite prin conceptul „proprium“. El considera ca „proprium“-ul are in structura sapte aspecte:

Eul timpuriu,in jurul varstei 0-3 ani :

A1: Simtul eului corporal

A2: Simtul unei identitati de sine continue}

A3: Respectul fata de sine, mandria

In copilaria mijlocie, 4-6 ani