Critica distructivă

„Întoarce-ţi privirea către interior, priveşte în propriile adâncuri, învaţă să te cunoşti mai întâi pe tine.”

SIGMUND FREUD

1.Personalitatea

Personalitatea este o dimensiune supraordonată, cu funcţie integrativ – adaptativă a omului, care presupune existenţa celorlalte dimensiuni – biologică şi fiziologică, dar nu este nici o prelungire, nici o imagine proiectivă a conţinutului acestora.

2. STRUCTURA PERSONALITĂŢII

Constă din: Sine, Eu şi Supraeu. În viziunea lui Freud, personalitatea era împărţită în trei nivele: conştient, preconştient şi inconştient. Aşa cum a fost defini de Freud, Conştientul corespunde utilizării sale uzuale. Include toate senzaţiile şi experienţele de care suntem conştienţi la un moment dat. Spre exemplu, în timp ce citiţi aceste rânduri, puteţi vedea pagina, sunteţi conştienţi de idea pe care încercaţi să o reţineţi şi auziţi lătratul unui câine la depărtare. Freud a considerat Conştientul ca fiind un aspect limitat al personalităţii, deoarece numai o mică parte din gândurile, senzaţiile şi amintirile noastre sunt conştientizate în orice moment. El a asemănat mintea lui cu un aisberg. Conştientul este partea de deasupra apei, vârful aisbergului. Mult mai important, după părerea lui Freud, este Inconştientul, acea parte mare, invizibilă de sub apă. Acesta face obiectul de studiu al teoriei psihanalitice. Din adâncurile sale întunecate pornesc instinctele, voinţele şi dorinţele care direcţionează comportamentul. Inconştientul conţine cea mai mare parte din puterea care conduce comportamentul şi forţe pe care nu le putem vedea şi controla. Între aceste două nivele este Preconştientul. Aici sunt depozitate amintirile, percepţiile şi gândurile de care nu suntem conştienţi pe moment, dar pe care le putem conştientiza la un moment dat.

Într-o accepţiune mai vastă modelul personalităţii include: 1) apartenenţa la specia umană; 2) manifestarea biologică ceea ce o prezintă ca pe o entitate caracterizată de anumite calităţi fizico – somatice; 3) unicitatea psihică: singurul exponent al lumii vii dotat cu raţiune şi voinţă: 4) dependenţa socială – tendinţa de identificare cu un anumit cadru cultural, preluare şi perpetuare a valorilor lui; 5) creativitatea: implicarea în influenţarea şi transformarea ambianţei naturale şi sociale; 6) congruenţa – adaptarea la schimbare.

Alt aspect al abordării personalităţii scoate în evidenţă forţele umane, propunând în calitate de model principiul mobilizării în care se includ în calitate de componente: 1) energia – forţa psihică de bază; 2) instinctul – mobilurile genetice şi pulsiunile inconştiente; 3) răspunsul reflex condiţional la acţiunea stimulilor din

ambianţă; 4) întipărirea – capacitatea ereditară (sub formă de reflexe înnăscute) de reacţionare sensibilă; 5) achiziţia – învăţarea, dezvoltarea pe parcursul vieţii; 6) motivaţia – stimularea internă; 7) socializarea – adaptarea la mediul social; 8) identificarea – realizarea „Eu-lui”; 9) inteligenţa – interiorizarea mintală, rezolvarea de probleme, crearea de modele de viată. 10) homeostaza – echilibrul psihofiziologic.

3. Critica

Cu totii ne-am confruntat la un moment dat cu situatii in care am fost criticati. Este foarte important cum reactionam in aceste situatii. Putem sa folosim criticile intr-o maniera pozitiva pentru a ne imbunatatii anumite abilitati sau intr-o maniera negativa, care va duce la scaderea stimei de sine, la stres, frustrare si chiar furie.

A critica înseamnă a dezvălui lipsurile, greșelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri (arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare). A aprecia valoarea etică, artistică etc. a unei opere. A arăta cu răutate (sau cu exagerare) părțile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri și greșeli; a bârfi.