Definirea și relațiile dintre procesele psihice cognitive senzoriale

În timpul unei plimbări cunoști persoanele întâlnite văzundu-le chipu și auzindu-le vocea, identificând parfumul pe care îl folosesc; întâlnirea cu unele îți readuce în minte imaginea altor persoane pe care le-ai cunoscut în trecut; observând o situație, gândești asupra modului de comportare al celor prezenți sau îți imaginezi o altă desfășurare a evenimentelor. Toate acestea exprimă acte de cunoaștere (cognitive) de a căror prezență își dă seama orice individ normal. Cunoașterea sistematică, științifică a acestor acte, ea însăși un act cognitiv dificil, este apanajul psihologiei. Ideile se vor contura în jurul unor elemente cheie, precum: senzațiile, percepțiile și reprezentările. Prima parte a acestui referat va cuprinde definirea proceselor psihice cognitive senzoriale, încadrarea lor, precum și o scurtă caracterizare a acestora. În partea secundă a referatului vor fi prezentate asemănările și deosebirile dintre senzații și percepții, respectiv percepții și reprezentări. Ținta fundamentală a acestui referat este reprezentată de rolul proceselor psihice cognitive senzoriale în activitatea mentală. Cunoașterea și rezultatele ei sunt întotdeauna marcate de însușirile subiectului cunoscător dar și de tendința acestuia de a atinge adevărul, de a realiza corespondența dintre informațiile obținute de el și obiectele cunoscute. Cunoașterea se realizează pe trepte diferite de complexitate:

• prin procesele cognitive senzoriale (senzație, percepție, reprezentare) se obțin informații despre însușirile concrete ale obiectelor,

• prin procesele cognitive intelectuale (gândire, memorie, imaginație) se obțin informații despre însușirile abstracte, generale ale claselor de obiecte.

Prin cunoștere omul achiziționează cunoștințe noi, le reorganizează pe cele vechi, învață să le prelucreze dobândind operații și shimbă mediul în care trăiește perfecționându-se pe sine însuși. ( Elena Cocoradă, Rodica Mariana Niculescu, op. cit., p. 52).

Andrei Cosmovici, în ,,Psihilogie generală’’ (POLIROM, Iași, 1996, p. 95) consideră faptul că studiul fenomenelor cognitive începe cu elementele cunoașterii: senzațiile. Senzația este cunoașterea unei însușiri separate a unui obiect sau fenomen, în momentul când acesta acționează asupra unui organ senzorial. Izolarea unui aspect al realității se datorează faptului că există organe de simț diferențiate, specializate pentru a recepționa, în condiții optime, o anume categorie de excitații. În realitate, senzația presupune nu doar un organ senzorial, ci un întreg aparat, denumit de I. P. Pavlov ,,analizator’’. Acesta se compune din organul senzorial, nervul aferent (senzorial) și o regiune corespunzătoare din scoarța cerebrală (zonă de proiecție).

Psihologia cognitivă aduce două precizări importane în definirea senzaţiilor. În primul rând, senzaţia este interpretată ca fiind un eveniment psihic elementar capabil de a produce experienţe subiective sau de a infera existenţa stimulului. Ea face referinţă la o anumită calitate a informaţiei senzoriale (la o culoare, la o durere etc.) care este extrasă din stimulii exteriori sau interiori. În al doilea rând, senzaţia codează informaţia la niveluri de tratare precoce. (Mielu Zlate - ,, Psihologia mecanismelor cognitive’’, Ed. Polirom, 1999, p. 38-39).