Deontologia Profesiei de Psiholog

1. Condiţia morală a psihologului practician

Profesiunea de psiholog este una dintre acele profesiuni în care obiectul muncii este nemijlocit omul. Profesorul Horia Pitaru de la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca face această remarcă pe „Human resources portal”: „obiectul principal al intervenţiilor psihologilor îl formează fiinţa umană”. Particularitatea profesiunii de psiholog în ansamblul acelor profesiuni care se adresează nemijlocit omului, este aceea că omul avut în vedere, intră în sfera de preocupări a psihologului numai în măsura în care condiţiile existenţei sale sunt evaluate prin prisma echilibrului său psihic, comportamental.

În ceea ce priveşte profesiunea de consilier psihologic şi educaţional, restrângerea ariei sale de preocupări merge mai departe, psihicul uman intrând în preocupările sale numai sub presupoziţia existenţei unor factori de dezechilibru, destructurare, instabilitate, precaritate. Potrivit specialiştilor în consiliere psihologică şi educaţională, este necesară diferenţierea categorică între dezechilibru psihic şi boală psihică. Aşa cum subliniază practicienii consilierii, clienţii acestora sunt „persoanele normale, fără tulburări psihice grave, dar aflate în situaţii dificile. Rostul consilierii e de a ajuta o persoană aflată într-un astfel de moment să facă faţă stresului şi să gândească problema cu care se confruntă din mai multe perspective.”

Dacă ne interesează condiţiile necesare şi suficiente ale eficienţei activităţii de consiliere psihologică şi educaţională, atunci putem aprecia că, având în vedere obiectul muncii consilierului, omul cu problemele lui, între aceste condiţii este absolut necesar să identificăm pe cele morale.

1.1. Dimensiunile morale ale consilierii

Nici o acţiune umană care are ca obiect transformarea omului nu este validată social dacă nu este morală. Validarea socială a consilierii presupune, înainte de toate, identificarea dimensiunilor morale ale acestui tip de activitate. Cea mai importantă dimensiune morală a consilierii este cea derivată din sensul şi finalitatea acţiunii consilierului: îmbunãtãţirea condiţiei existenţiale a fiinţei umane. O asemenea finalitate are conotaţie morală în esenţa ei. Orice acţiune îndreptată spre ameliorarea condiţiei umane este morală, prin definiţie. Potrivit tuturor doctrinelor etice, este moral ceea ce este în acord cu valoarea umană, în genere, iar activitatea consilierului psihologic şi educaţional de refacere, în om, a valorii sale umane este, indiscutabil, un act eminamente moral.

O dimensiune morală cu totul aparte a consilierii vine din raportarea consilierului la prestigiul si reputaţia profesiei sale. Într-o foarte recentă lucrare despre „Managementul reputaţiei” profesorul Ion Petrescu formulează un lanţ de propoziţii implicative deosebit de sugestive. Identificînd ca factor dinamizator al reputaţiei unei organizaţii identitatea acesteia, autorul face translaţia de la identitate la

identificare, ca formare a constiinţei de „apartenenţă la un grup, însoţită de acceptarea unui set de reguli, ca normă de comportament” (p.55). Conştiinţa apartenenţei la grupul profesional al consilierilor psihologici determină, prin identificare cu acest grup, promovarea şi apărarea identităţii lui prin moralitate. Respectarea Codului deontologic al profesiei este, în aceste condiţii, marcă a prestigiului şi reputaţiei consilierului.

O altă dimensiune morală a consilierii rezultă din poziţia reciprocă dintre consilier şi clientul său: consilierul este, de regulă, speranţa ultimă de care se leagă clientul în rezolvarea problemelor sale existenţiale. Nu-i este nimănui uşor să recunoască faptul că trebuie să apeleze la psiholog. Dacă a ajuns, totuşi, până aici, înseamnă că propriile mijloace de rezolvare a problemelor sale au fost ineficiente.

Responsabilitatea consilierului este, în aceste condiţii, una majoră. De succesul intervenţiei lui depinde, uneori, salvarea clientului de la gesturi extreme, iremediabile. Ar putea exista, cel puţin la începutul carierei profesionale, ideea că, mai ales în virtutea experienţei nesemnificative, nu suntem tocmai noi salvatorii umanităţii şi, prin urmare, este firesc să avem şi eşecuri, rezultate parţiale, nesemnificative, ori chiar contrare. O asemenea atitudine în profesie este inadmisibilă din punct de vedere moral. Două sunt atitudinile care ne situează, întotdeauna, în sfera responsabilităţii morale autentice faţă de client:

• să nu ne angajăm în activităţi de consiliere pentru care nu suntem pregătiţi. Graba sau disponibilităţile financiare care ne-ar permite să avem propriul cabinet, înainte de a avea experienţa şi competenţa câstigate prin ucenicie şi apostolat pot să distrugă nu numai propria carieră, ci şi confortul psihic al celor faţă de care ne angajăm.

• să ducem până la capăt, cu orice efort, în afara oricăror considerente colaterale, fiecare caz cu care ne confruntăm. A abandona un om în suferinţă şi mai ales în suferinţă psihică este cel mai grav atentat la moralitatea profesiei.

Valoarea profesionalã a consilierului este una dintre cele mai sensibile dimensiuni morale ale profesiei. Aparent fără conotaţii morale, nivelul pregătirii profesionale este, însă, o chestiune de moralitate în virtutea influenţei ei asupra calităţii şi finalităţii actului consilierii. Valoarea profesională se converteşte, indiscutabil, în ultimă instanţă, în câstigurile materiale ale consilierului. Dacă, însă, consilierul va face doar un raţionament economic, prin prisma relaţiei dintre efort şi efect în planul eficienţei financiare, atunci s-ar putea să descopere că anumite cheltuieli cu pregătirea profesională nu sunt rentabile, cu atât mai mult cu cât diferitele forme de pregătire profesională sunt din ce în ce mai scumpe. Când raţionamentul va fi, însă, unul făcut din perspectivă morală, atunci vom descoperi că niciun efort nu este prea mare, dacă prin el se asigură un plus de competenţă în folosul clienţilor. Logica exercitării unei munci, în capitalismul modern, nu mai este nemijlocit legată de profit, chiar şi atunci când este vorba de organizaţii implicate în producţia materială. Managementul modern defineşte firma ca o organizaţie economică în care se produce satisfacţie membrilor săi. Prin urmare, profitul este mijlocul şi nu scopul muncii. Scopul muncii rămâne întotdeauna unul de natură morală: omul de lângă noi.

Valoarea umanã a consilierului este dimensiunea morală de cea mai largă cuprindere, întrucât aceasta identifică omul din spatele profesiei, înaintea oricărui angajament profesional. Trăsături morale generice, cu caracter de universalitate, cum sunt cinstea, corectitudinea, sinceritatea, seriozitatea, modestia, cumpătarea, caritatea, altruismul conturează personalitatea consilierului ca om, îi dă acestuia substanţa fără de care nimic din ceea ce întreprinde nu poate dura şi mai ales nu poate genera garanţie, încredere, reciprocitate, charismă, empatie.