Didactica psihologiei

INTRODUCERE

Educatia este o creatie a umanitatii, o componenta esentiala a vietii sociale, in contiuna transformare si adaptare la nevoile specifice ale societatii; ceea ce demonstreaza ca ea nu a fost elaborata odata pentru totdeauna. Insusi continutul notiunii care o defineste este mereu reinnoit, reformulat, iar datorita complexitatii ei, educatia este prezentata, in zilele noastre, din unghiuri de vedere foarte diferite: ca proces psihologic si social, ca actiune de conducere a dezvoltarii personalitatii umane, ca relatie sociala, transmisie culturala, mod de formare a comportamentului uman, mijloc si rezultat, ansamblu de influente s.a.m.d.

In acelasi timp, caracterul sau prospectiv plaseaza educatia, dimensiune a dezvoltarii, pe toate treptele ontogenetice ale omului, in virtutea adevarului ca educatia este o actiune ce se exercita asupra personalitatii umane, indiferent de varsta pe care o are. Din moment ce societatea este in contiuna schimbare inseamna ca omul, la randul sau, se afla continuu in calitate de receptor al actiunii educative. De unde si cunoscuta si actuala teza a educatiei permanente.

Peste toate acestea, exercitiul educatiei este strans legat de oferta specifica a fiecarei discipline de studiu; exercitiu constituit intr-o disciplina ce face parte din sistemul stiintelor educatiei si care este obiectul de studiu al lucrarii pe care ati deschis-o.

Evaluarile de mai sus nu se vor altceva decat o ilustrare a adevarului ca permanenta dimensiunilor educatiei, mai ales intr-o lucrare care abordeaza componente ale acestora, cu implicatii directe in practica educationala este mai mult decat oportuna. O astfel de ratiune justifica, de asemenea, readucerea in memoria celor care sunt angajati nemijlocit in procesul didactic a unor concepte de o mare diversitate si forta persuasiva.

Educatia actioneaza asupra societatii nu in ansamblul ei; exista o relatie fireasca si necesara intre societate, personalitate si educatie, intre dezvoltarea personala si educatie. Pe aceasta baza se asigura pregatirea individului pentru apartenenta sa la grupurile sociale in care se va integra, precum si rolurile specializate in functie de structura si interesele fiecarui grup. De altfel, valorile personale se intrepatrund cu cele realizate in comun. Prin educatie se asigura formarea individului pentru el insusi si se realizeaza perfectionarea naturii umane.

1. PREGATIREA METODICA A CADRELOR DIDACTICE

Ceea ce valideaza in prezent orice activitate, sau orice demers uman este eficienta, concordanta dinamica a obiectivelor, a anticiparilor cu rezultatele obtinute, nu atat in forma lor cantitativa cat mai ales calitativa, ca baza operationala pentru noi demersuri mai ample si mai adecvate evolutiei si progresului social.

Invatamantul, ca principala modalitate de formare si informare, ca sistem organizat si eficient de educatie, nu face exceptie de la principiul eficientei. Poate intr-o mai mare masura decat alte domenii aici erorile nu pot fi tolerate, deoarece ele se exprima prin generatii prost formate, prin personalitati cu sanse reduse de integrare sociala si de evolutie, prin favorizarea aparitiei de dizarmonii sociale, si deci prin incetinirea sau franarea progresului individual si de grup.

Acceptam aici principiul cibernetic al rezonantei dupa care deficientele existente pe un anumit nivel al instruirii si educatiei, nu se compenseaza pe nivelurile urmatoare ci se amplifica. Din acest motiv proiectarea actiunilor instructiv - educative se cristalizeaza in zona de contact dintre exigentele sociale, spatiul culturii si nevoile de dezvoltare ale individului.

In acest context creste simtitor interesul profesorilor nu numai pentru o cat mai buna pregatire de specialitate - pentru cultura de specialitate - dar si pentru o pregatire pedagogica si metodica, rolul metodicilor ca discipline normative si prospective fiind tot mai rar contestat. In schimb se amplifica considerabil dificultatile pe care le au de infruntat diferitele demersuri metodice. Aceste dificultati isi au sursa obiectiva in explozia informationala produsa atat in domeniul fiecarei specialitati, cat si in sfera cercetarilor psiho-pedagogice. Ele decurg, concomitent, din dinamica vietii sociale contemporane care complica si diversifica foarte mult problemele concrete ale integrarii sociale.

Pedagogia, mai ales, in compartimentul ei didactic si curricular, preia noua "atitudine" psihologica, isi adapteaza teoria instruirii si componentele acesteia si induce o noua abordare, cu noi ierarhizari de esenta a obiectivelor, metodologiei si proiectarii didactice, deci o noua abordare a metodicii.

Totodata in calea demersului metodic se ridica anumite obstacole considerate de multi ca subiective, dar in realitate absolut normale si firesti. Este vorba de insatisfactia pe care profesorii o resimt in fata unei metodici cu pretentii de retete absolut generale, valabile indiferent de tipul acesteia de disciplina pe care metodica o prelucreaza didactic.

Trebuie sa acceptam ca profesorul va ramane intotdeauna principalul creator al lectiilor sale. Din acest motiv si in aceasta lucrare noi nu dorim sa prescriem si sa-l obligam la ceva, dorim doar sa oferim modele, ipoteze, puncte de plecare, strategii si modalitati de instruire care au fost validate de experienta, care s-au dovedit a fi relativ stabile si necesare, precum si anumite probleme deschise, cu variate cai de rezolvare, deci conectate in mai mare masura la creativitatea cadrelor didactice.