Dinamica relației dintre valori, atitudini și comportament

1. Valorile şi dinamica lor

1.1 Conceptul de valoare şi noţiuni conexe

Conform Dicţionarului explicativ al limbii române, noţiunea de valoare are următoarea definiţie: "ansamblul calităţilor care fac un lucru bun, dorit şi apreciat". Dar valorile sociale nu se nasc odată cu individul. Formarea atitudinilor de valoare şi a sistemelor de valoare reprezintă o parte organică a procesului de socializare. Socializarea este un proces de continuă interacţiune şi adaptare

socială prin care se asimilează aptitudinile şi deprinderile necesare activităţii specifice fiecărui individ posesor de statusuri şi roluri sociale definite. Rolul valorilor, în motivarea unor decizii de acţiune în defavorarea altora, se manifestă mai ales cînd există un conflict motivaţional imediat premergător

acţiunii alese. Purtătorul de valoare în acest conflict motivaţional este acţiunea, în timp ce realizarea unei acţiuni este de fapt valorizarea concretă, adică o acţiune aleasă prin excluderea altora ca mai puţin valoroase.

Între termeni cum ar fi "valori", atitudini", "norme", "interese", "idealuri" sunt multe suprapuneri semantice, iar în numeroase contexte lingvistice ei sunt echivalenţi. În psihologia socială, chiar şi în sociologie, conceptul de valoare a fost în largă măsură diluat în cei de normă şi atitudine.

Există o varietate de definiţii şi intrerpretari date valorii. În disciplinele socio-umane, accepţiunea cea mai frecventă este aceea de principii generale şi abstracte despre ceea ce este important si de preţuit în viaţă, despre cum trebuie oamenii să se comporte şi să aprecieze (în termeni de bun/rău, drept/nedrept, urât/frumos etc.) situaţiile, evenimentele, persoanele, precum şi obiectele sociale şi naturale. Astfel de principii sunt: bunătatea, adevărul, dreptatea, libertatea, cooperarea, competiţia, realizarea de dine. O atare definiţie are însă doar un caracter orinetativ, important fiind a dezvălui mai analatic notele fundamentale ale conceptului şi a surprinde relaţia cu alte noţiuni apropiate.

Notele fundamentale ale conceptului de valoare sunt: generalitate şi centralitate în universul spiritual-simbolic al societăţii şi în structura personalităţii umane, standarde (criterii evualuative) ale acţiuniilor umane, vectori motivaţionali care determină şi orientează acţiunea, accentuatul lor caracter constient, deliberat, în sensul de adeziune "la ceea ce este de dorit" P. Smith şi S. Schwartz (1997, p. 80), desprind cinci aspecte mai importante ale acestora: 1) Valorile sunt idei (credinţe), dar nu unele reci, ci infuzate de simţuri; 2) Ele se referă la scopuri dezirabile (de exemplu eglitatea) şi la moduri de conduite prin care se promovează respectivele scopuri (corectitudine, ajutor etc.) 3) Valorile transced acţiuni şi situaţii specifice (supunerea, spre pildă, se practică la şcoală, la locul de muncă, în familie, cu prietenii sau cu străinii); 4) Valorile servesc drept standarde de selecţie şi evaluare a comportamentului persoanelor şi evenimentelor; 5) Ele se ordonează atât la nivel societal, cât şi individual, după importanţa uneia faţă de alta, formând sisteme de valori.

Conceptele mai importante cu care cel de valoare se interesectează sunt: atitudinea, norma, idealul, interesul, nevoia şi trăsăturile de personalitate.

Nu e uşor de descifrat raportul dintre ideal şi valoare. Pentru Petre Andrei (1945), idealul ar fi o valoare generală pe care individul o formulează sub influenţa societăţii şi spre că cărei realizare tinde din toate puterile, valoare ce devine criteriu de apreciere a tuturor celorlalte valori.

M. Rokeach (1973) consemnează distincţia dintre valoare şi interes în următorii termeni: "Un interes este doar una dintre manifestările valorii şi, prin urmare, are doar câteva dintre atributele acesteia. Un interes poate ghida acţiuni, poate servi funcţiilor de adaptare, apărare, cunoaştere şi actualizare a eului. Valorile nu pot fi identificate nici cu nevoile, propensiunile şi trebuinţele. Ele apar ca o reprezentare şi distilare pe plan cognitiv a nevoilor şi la nivel individual ca o sinteză a trebuinţelor personale cu cele grupal-societale. Ludwig von Bertalanffy (1971) notează că "...valorile sunt în parte verbalizări ori simbolizări ale datelor biologice şi acestea se aplică la multe valori egotiste şi societale din comportament. Dar anumite valori transced universurile biologice; acestea reprezintă aşa-numitele valori superioare, ce sunt frecvent fără utilitate biologică"

În ceea ce priveşte raportul valoare-atitudine, dintr-o perspectivă preponderent macrosocioculturală, valorile ne apar ca date obiective, supraindividuale, ca fapte sociale în expresie durkheimiană. În acest fel putem vorbi despre atitudinea faţă de valoare, aşa cum vorbim despre atitudinea faţă de şcoală, faţă de părinţi, faţă de Biserică sau faţă de alte comportamente ale mediului înconjurător. În concepţia lui M. Rokeach (1973), diferenţa dintre atitudine şi valoare ar decurge din faptul că o atitudine se referă la un complex de convingeri (beliefs) faţă de un obiect sau o situaţie specifică, pe când o valoare se referă la o singură convingere, însă una de mare generalitate, transgresând situaţii şi obiecte particulare: valorile, ca principii fundamentale despre moduri de comportament sau scopuri ultime ale existenţei, sunt la nivelul individului de ordinul zecilor, iar atitudinile- de ordinul sutelor sau chiar al miilor.

Valorile ocupă un loc mai central în configuraţia personalităţii umane şi ghidează depotrivă atitudinile, judecăţile şi acţiunile noastre; într-un anume sens, valorile se exprimă în atitudini. atitudinile apar astfel ca fiind instrumentale, faţă de valori. Plasate mai în centrul sistemului motivaţional, valorile determină şi asigură direct procesele de apărare şi manifestare a eului, stima de sine.

Prin analogie cu structura ierarhică a personalităţii în general, am putea considera că şi profilul axiologic al indivizilor are o asemenea formă: situate în centru şi deasupra, valorile ca principii generale despre dezirabil se transcriu în norme şi atitudini, iar atitudinile se specifică şi exprimă în opinii.