Drepturile Copilului

Introducere

“Omul, fiinţă socială prin esenţă, se raportează în mod necesar la semeni, la societate în ansamblu, acesta fiind cadrul care-i asigură existenţa şi dezvoltarea prin aceea că ,,fiecare are un statut al său în care se însumeaza totalitatea drepturilor pe care societatea le acordă sau le pretinde de la fiecare”

Apariţia conceptului de drepturi ale omului a fost rezultat al evoluţiei ideilor umaniste şi a receptării acestora din ce în ce mai intense. Debutul, din punct de vedere cronologic poate fi poziţionat în antichitatea preocupată de definirea omului şi a poziţiei sale în societate şi de formularea înaltelor principii morale, a ideii de justiţie. În timp, concepţii noi au fost cristalizate, datorită în principal evoluţiei societăţii, a mutaţiilor produse în plan politic şi juridic, a teoriilor filosofice reflectate pregnant în acte şi documente ale vremurilor. Se poate aprecia deci că ,,elaborarea conceptului de drepturi ale omului a fost rezultanta unor acte juridice cu un bogat conţinut moral şi politic, a consacrării sub forma unor documente redactate de jurişti de mare prestigiu, a unor principii de organizare politică, fundamentate în opere teoretice de valoare universală, care au rezistat timpului. Conceptul în sine de drepturi ale omului a reprezentat prin urmare, o sinteză a tot ceea ce gandirea umană a avut mai bun, ridicând pe trepte noi principiile umaniste, reluând elemente din gândirea religioasă şi din năzuinţele generale de libertate care se făcuseră cunoscute cu atâta vigoare în secolele XVII şi XVIII”

Iniţial drepturile omului s-au afirmat în domeniul civil şi politic, ulterior în plan economic şi social, aceste etape fiind înregistrate în doctrină ca prime generaţii ale drepturilor omului, între care există o interdependenţă evidentă. În prezent, dată fiind dimensiunea internaţională dobândită de necesitatea garantării drepturilor omului, cooperarea statelor pentru realizarea dezideratului enunţat, s-a conturat o a treia generaţie a drepturilor omului, rezultat al definirii în plan teoretic şi transpunerea practică a conceptelor noi de drept la dezvoltare, drept la viaţă, drept la pace, dreptul la un mediu sănătos de viaţă, dreptul de a beneficia de patrimoniul comun al umanităţii.

Societatea noastră, aflîndu-se mai bine de un deceniu în tranziţie sub aspect economic şi politico-social, a avut o vizibilă influenţă şi asupra celor care sunt viitorul nostru, copii, astfel au fost înregistrate un şir de fenomene noi, explozive, experimentate dramatic de individ şi de colective, copii abandonaţi şi instituţionalizaţi, creşterea numărului de divorţuri, adică a numărului de familii dezorganizate, rata înaltă a criminalităţii, a violenţei, a abuzurilor de toate tipurile.

Astăzi deoarece se vorbeşte mereu despre emanciparea copilului, a femeii, despre tendinţa, aspiraţia de a fi mult mai liber, de a alege singur, de a acţiona după propria voinţă, dar în limitele moralei şi a bunelor manere, este necesar ca fiecare să cunoască care ii sunt drepturile.

Iniţierea copiilor în spaţiul valorilor democratice şi ale drepturilor omului constituie unul din fundamentele educaţiei, începând cu cea mai fragedă vârsta.

Prin sintagma „drepturile omului” se înţelege, general, raportarea la drepturile legale de natura noastră, fără de care nu am şti să trăim ca fiinţe umane. Drepturile omului ne permit să dezvoltăm şi să folosim din plin calităţile noastre umane, inteligenţa, talentele, conştiinţa noastră şi să răspundem nevoilor noastre spirituale şi de altă natură. Ele decurg din aspiraţia crescândă a umanităţii la o viaţă în care demnitatea şi valoarea fiecăruia să fie respectate şi protejate. Refuzul drepturilor omului şi al libertăţilor sale fundamentale nu este numai o tragedie personală, ci conţine şi germenii agitaţiei sociale şi politice.