Elemente de psihologie și pedagogie medicală

De mai bine de o jumătate de secol, indiferent că vorbim de studii/cercetări centrate pe management, leadership, comportament organizațional, psihologie organizațional-managerială etc., o problematică a devenit, alături de altele, omniprezentă: patologia organizațională. Astfel, în câmpul cercetărilor ce au vizat acest domeniu, au fost abordate și riguros cercetate, de o manieră interdisciplinară, teme precum: stresul organizațional, burnout-ul, workaholism-ul, mobbing-ul, personalitățile colective nevrotice ale organizațiilor, miturile organizaționale etc.

1. Burnout-ul: delimitări conceptuale

Termenul de burnout a fost folosit pentru prima oară în 1969, într-o lucrare care aborda activitatea polițiștilor americani (cf. Zlate, 2007, p. 598). Ulterior, în scurt timp, termenul a fost preluat și s-a generalizat prin fundamentări științifice.

Bazate pe cercetări, s-au conturat mai multe definiții ale burnout-ului. Astfel, o definire comprehensivă a acestui fenomen insistă asupra faptului că burnout-ul este un răspuns emoțional cronic cu trei dimensiuni: epuizarea emoțională și fizică; diminuarea productivității; supradepersonalizarea (Zlate, 2007, p. 599). Depersonalizarea este asociată cu apariția atitudinilor impersonale (persoanele devin doar clienți, doar pacienți, doar beneficiari, nu în primul rând oameni, persoane distincte, cu drepturi, care merită cel puțin empatie etc.), cu detașarea de cei aflați în grijă, cu indiferența față de ei sau chiar cu respingerea sau stigmatizarea acestora (toate destinate, este de discutat raportul dintre subiectiv și obiectiv, prezervării energiei și contracarării epuizării psihofizice).

Burnout-ul este o stare de oboseală cronică, de depresie și frustrare generate de cauze precum: un mod de viață sau un tip de relații care nu produc, pe termen mediu și lung, recompensele așteptate (ceea ce conduce la diminuarea progresivă a implicării în muncă); devotamentul pentru o cauză care solicită extrem de multă energie fizică și/sau psihică.

Cauzele burnout-lui sunt situate, de către cei mai mulți cercetători, în mediul organizațional, în mediul de muncă, în relațiile interpersonale de la serviciu, în climatul organizațional, în condițiile de muncă, în relația dintre contribuția individului la bunul mers al organizației și beneficiile primite/așteptate etc.

În anii ’70 și ’80 ai secolului trecut, burnout-ul a fost asociat cu sfera profesiilor și mediilor ocupaționale numite relaționale de asistență și ajutorare (medicină, asistență socială, învățământ, poliție, armată, justiție etc.). În anii ’90 însă, fenomenul de burnout a fost asociat cu orice tip de activitate profesională desfășurată într-o organizație în care erau prezente/întrunite cauzele respectivului sindrom. Astfel, în prezent, se consideră că indiferent de ocupațiile în care indivizii sunt angajați în munca lor, burnout-ul poate să debuteze și să se amplifice, conducând la epuizarea resurselor cognitive, emoționale și fizice ale angajaților. În acest sens, cercetarea burnout-ului a făcut translația de la studiile de caz (individuale) la studiul grupurilor profesionale, prin studii mai degrabă longitudinale decât transversale, depășindu-se granițele naționale sau culturale. Mai mult, s-a reușit trecerea la studii/cercetări empirice, bazate pe aplicarea unui instrument standardizat de măsurare a burnout-ului: Maslach Burnout Inventory (MBI).

O clarificare a fost însă utilă! S-a afirmat, deloc fără temei, că burnout-ul este „o reacție afectivă la stresul permanent” (Zlate, 2007, pp. 601-604), ceea ce implică formularea unui răspuns conjugat la câteva întrebări: există o diferență dintre stres și burnout? Dacă da, care este aceasta? Dacă nu, de ce se utilizează două concepte? Sistematizând răspunsurile, se poate sublinia că:

- conceptul de stres are o sferă mai largă, o extensie mai mare, el fiind întâlnit atât în sfera profesională, cât și în sfera vieții private (inclusiv familiale), pe când burnout-ul este specific doar vieții profesionale;

- burnout-ul este rezultatul unei tensiuni continue, permanente, pe când stresul este rezultatul unei tensiuni pasagere (are caracter episodic);

- burnout-ul implică multe aspecte de ordin social, obiective: stresul include aspecte psihologice, subiective, de obicei;

- stresul există independent de burnout, dar burnout-ul este în mod necesar legat de stres;

- burnout-ul este o formă particulară de stres, un stres sever, o manifestare extremă a stresului.