Etica între Perceptie și Materialism

O clasificare a valorilor fundamentale in ordinea preferintelor poate fi cel mai dificil lucru cu putinta deoarece nicio valoare nu este mai importanta sau mai putin important ca alta. Dupa cum spunea Petre Andrei, realitatea este redusa la nivelul valorilor economice, juridice, politice, etice, istorice, estetice, religioase si social-culturale în genere. Voi incerca in continuare o prezentare pe scurt, atat cat va fi posibil, a fiecarei valori in parte, in ordinea ocupata de ele in propriul meu sistem de valori. Valorile politice au valabilitate deoarece contribuie la realizarea culturii, iar valoarea culturala suprema este umanitatea , adica realizarea conceptului celei mai desavasite moralitati si constiinte a umanitatii. Morala are ecouri adanci si in economie, fiind importanta pentru a întelege dimensiunile morale ale problemelor care tin de politicile economice, sau pentru a explica cum dimensiunile morale influenteaza comportamentul economic al indivizilor. Normele morale sunt transpuse si in reguli juridice care asigura ordinea sociala in situatii bine definite. Ele constrang individul sa aiba o conduita morala care sa nu vatame pe cei din jurul sau. Valorile religioase sunt si ele dintre cele mai vechi in ordinea aparitiei lor, raportarea la ele fiind esentiala pentru intelegerea genezei valorilor morale, juridce si politice . Valorile estetice sunt indisolubil legate de etica: « Sa pictezi asa pentru ca asa trebuie »(Eugen Coseriu). Valorile etice sunt de o importanta universala, fundamentala pentru viata sociala si de aceea omul are nevoie de ele. Socrate considera ca la baza moralei stau binele, frumosul, dreptul si datoria.

Predominarea eticii in intregul sistem axiologic este evidenta. Avand in vedere importanta majora a unei valori funadmentale, voi incerca, in continuare, sa-mi argumentez optiunea incepand cu explicarea acestui concept.

In sens larg, etica vizeaza valorizarea unei actiuni (bine/bun, rau) in termeni de mijloace si scop si in acest sens se disting doua pozitii majore. Etica deontologica sustine ca valoarea morala a unei actiuni consta in respectarea regulii, indiferent de consecintele ei, iar etica teleologica sustine ca valoarea unei actiuni este data de scopul ei final.

Sustinatorii eticii teleologice afirma fericirea ca scop suprem al vietii, desi difera mijloacele prin care este obtinuta. Hedonismul (Aristip, J. St. Mill) promoveaza absenta durerii din corp si a suferintei din suflet ca mijloc de realizare a suferintei, iar eudemonismul (Platon, Aristotel) teoretizeaza cautarea rationala a fericirii. Ambele teorii privilegiaza ideea ca valoarea mijloacelor (placerea, intelepciunea) este determinata de valoarea scopului si se centreaza pe continutul actiunii morale. Totusi, hedonismul si eudemonismul nu stabilesc cadrul necesar si universal in care continutul unei actiuni are deplina valabilitate morala.

Etica deontologica (Imm. Kant) apreciaza ca, indiferent de scop, actiunile au valoare morala doar daca sunt guvernate de principii normative a caror respectare asigura unei actiuni caracter necesar si universal.

In replica la normativitatea principiilor morale si a demersului deductiv, etica aplicata depaseste domeniul strict teoretic si adopta un demers inductiv derivand principiile morale din analiza unor fapte concrete. Astfel, etica aplicata (M. Tooley) poate fi considerata un demers reflexiv adecvat la situatiile concrete.

O alta obiectie adusa teoriilor teleologice si deontologice o constituie universalismul lor nefondat, pentru ca nu tine cont de contextul cultural caruia ii apartin indivizii, de codul moral presupus in infaptuirea unei actiuni.

Voi prezenta, in continuare, cateva opinii filozofice si metafizice care imi sustin punctul de vedere.

Principiul existentei se rezuma la doua concepte fundamentale (Bine si Rau) care stau la baza crearii universului, in general si a fiintei umane, in particular. Totul este intemeiat pe antinomii, fara de care totul ar fi nimic, un intreg ireductibil si inexistent. Astfel realitatea se compune din plin si gol (Democrit), omul masura este existenta celor ce sunt si nonexistenta celor ce nu sunt.

O alta teorie sustine ca nu exista bine si rau. Este vorba de polaritati ale unei energii care împreuna formeaza monada. Bucuria si tristetea sunt polaritati ale senzatiilor, caldura si frigul, desi par opuse, în realitate sunt acelasi fapt, distingându-se doar prin diferenta de grade. La fel, dragostea si ura, binele si raul, toate depind de vointa noastra de a le transforma dintr-una în alta. Iata echilibrul! Totul, in acest unviers trebuie sa fie si este in echilibru. Raul este la fel de necesar ca si Binele pentru ca, in absenta lui, nu am cunoaste sensul notiunii de Bine.