Expertiză medico-legală

1.Delimitare conceptuala

In general, expertiza constituie un mijloc de proba de sine statator, careia legea ii acorda o distincta individualitate. Este nevoie ca anchetatorul sa posede cunostinte stiintifice (in speta psihiatrico-legale), iar expertul sa cunoasca dispozitiile legale si spiritual legii pentru a putea raspunde la intrebarile juristului (asa de exemplu, in domeniul capacitatii psihice de a raspunde sau nu, expertul nu stabileste vinoavatia, dar care competenta si obligatia de a explica totodata toate datele tehnice dintr-un raport de expertiza). In acest mod, lamurind stiintific toate problemele solicitate prin argumentarea logica, el ofera judecatorului o documentatie, dar numai judecatorul are competenta legala de a evalua.

Expertiza medico-legala psihiatrica este efectuata de catre o comisie formata dintr-un medic legist, doi sau mai multi psihiatri si un psiholog care erxamineaza impreuna invinuitul, medical legist avand indeosebi sarcina de a asigura indeplinirea conditiilor procedurale, de a favoriza studierea in cele mai bune conditii de catre comisie a persoanei invinuite, cat si a modului si imprejurarilor in care s-a desfasurat actiunea periculoasa (Branzei si Sarbu, 1981).

Expertiza va stabili starea si discernamantul privind interrelatiile sociale, satrea ideo-afectiva si modul de reflectare a realitatii obiective in constiinta autorului, in momentul comiterii faptei, in baza caruia juristul va aprecia raspunderea sau nonraspunderea subiectului. Principiul aflarii adevarului obliga la a aproba in mod obiectiv realitatea faptei, vinovatia, mobilul infractiunii si prejudiciile produse ca si toate aspectele ce influenteaza raspunderea autorului, principiul obliga la stabilirea concordantei intre fapta si constatarile judiciare, pentru ca in final hotararea judecatoreasca sa corespunda numai adevarului.

Intre cauzele care fac ca fapta prevazuta sa fie considerata infractiune, alaturi de legitima aparare, stare de necessitate, constrangere fizica si constrangere morala, cazul fortuit si eroarea de fapt situatii ce nu se pot proba cu elemente medicale, iresponsabilitatea, betia si minoritatea sunt prin excelenta cause susceptibile care sa fie probate din punct de vedere stiintific-medical. Se poate astfel probain cazul legitimei aparari, tulburarea psihica ce a depasit limitele unei aparari promotionale cu gravitatea pericolului, se poate proba vatamarea in conditii de catastrofa sau pericol imminent si inevitabil. Se pot proba apoi sugestibilitatea marcata intr-o constrangere morala, precum si neprevederea unor rezultate negative-penale prin cauze imprevizibile, asa cum ar fi o stare maldiva, organica sau psihica, in cazul fortuit, necunoasterrea starii de sanatate, graviditatate.

Iresponsabilitatea este starea de incapacitate psihica a unei personae care, datorita alienatiei mintale sau altor cause, nu-si poate da seama de actiunile si inactiunile sale, ca si de urmarile acestora sau nu poate fi stapana pe ele prin lipsa vointei, ori de cate ori comite fapte prevazute de legea penala. Conditiile legale ale iresponsabilitatii se refera la o fapta prevazuta de lege, la conditia ca autorul sa nu aiba capacitatea de a intelege sau de a-si dirija vointa, iresponsabilitate care trebuie sa existe in momentul comiterii faptei.

Cand bolnavul psihic prezinta un potential de pericol social, atat pentru el, cat si pentru anturaj, legea prevede obligativitatea la un tratament medical ambulator, efectuat in mod regulat, sau internarea, pana la insanatosire, intr-un institut medical. Hotararea de obligare la tratament medical si internare medicala impreuna cu expertiza medicala, se trimit tribunalului, care va lua masurile necesare.