Familia Sub Aspect Psihologic

CAPITOLUL 1

PRINCIPALELE TIPURI DE FAMILII ŞI CARACTERISTICILE LOR

Familia este principala parte integrantă a societăţii şi joacă rolul exclusiv în reproducerea populaţiei, în educarea şi transmiterea generaţiilor tinere a experienţei sociale acumulate de premergători. Actualmente ea funcţionează şi se dezvoltă în condiţiile dificile, grele sub influenţa sporită a specificului perioadei de tranziţie la economia de piaţă, precum şi sub influenţa factorilor mondiali.

În prezent cuplul familial ca institut social se află în criză. Argumentul cel mai frecvent invocat de către sociologii occidentali în favoarea tezei ,,crizei familiei europene” constă în:

-reducerea dimensiunilor acesteia şi

-concentrarea ei exclusivă în forma conjugală.

Aceste trăsături sînt caracteristice şi familiei din republica noastră.

Multe dintre succesele sau eşecurile unei familii se datorează climatului familial.

Chiar dacă despre el se scrie prea puţin, în realitate, o familie este percepută de comunitate şi apreciată adesea după acest ansamblu de relaţii şi atitudini existente între membrii familiei.

Modelele de comportament şi relaţiile dintre membrii unei familii le dau acestora fie o stare de confort psihic, de siguranţă, fie una de disconfort şi de incertitudine.

În familia în care există un climat tonic, reconfortant, nu-şi bazează relaţiile pe dominaţia unuia dintre membrii săi, ci pe cooperare, pe libertatea exprimării opiniilor şi pe respectul acestora.

Opuse familiilor în care domină armonia şi buna înţelegere sînt familiile conflictuale, în care neînţelegerile dintre membri iau uneori, forme violente perturbînd liniştea vecinilor şi creînd o atmosferă greu de suportat, îndeosebi de copii.

Climatul familial depinde de o seamă de factori, între care menţionăm: nivelul de instruire şi cultură, starea materială, temperamentul, interesele şi aspiraţiile familiei şi gradul de corelare a lor cu cele ale fiecărui membru în parte, modelul de comportament pe care adulţii îl oferă copiilor.

Locul familiei în socium este definit prin formula ,,element natural şi fundamental al societăţii “. În această concepţie familia evoluează ca verigă de legătură, nu numai a vieţii biologice şi sociale, dar şi a vieţii individuale şi publice a oamenilor. Totodată, locul specific al familiei în structura socială este condiţionat de faptul că acest grup este unicul, care îşi măreşte numărul de membri pe cale naturală, bioligică, prin naşterea copiilor. De aceea structura organizării interne a familiei este bazată atît pe relaţii de căsătorie, cît şi pe relaţii de rudenie.

Rolul familiei în viaţa societăţii şi a omului este condiţionat de funcţiile ei specifice. Ansamblul acestora diferă în funcţie de tipurile societăţilor concrete şi de formele familiei adecvate lor. Societatea contemporană şi-a însuşit o bună parte din unele funcţii ale familiei din trecutul nu prea îndepărtat: se are în vedere deservirea traiului familial, educaţia copiilor, organizarea odihnei, timpul liber etc.

Una din cele mai importante funcţii ale familiei, care nu poate fi exercitată de un careva institut social este reproducerea populaţiei, perpetuarea neamului omenesc.

O altă funcţie importantă a familiei este educaţia tinerii generaţii şi îngrijirea celor bătrîni. Prin intermediul familiei are loc socializarea personalităţii, integrarea ei în comunităţile şi structurile sociale mai largi, în întreaga societate.

Astăzi lasă mult de dorit şi starea de lucruri în ceea ce priveşte îngrijirea celor bătrîni, care drept rezultat al reformării nu tocmai chibzuite, au rămas fără economiile acumulate pentru a-şi asigura o existenţă normală spre declinul vieţii.

Rolul familiei în spaţiul social se realizează şi prin funcţia ei economico-gospodărească. Astăzi această funcţie a familiei s-a extins prin participarea activă în organizarea producţiei, comerţului, serviciilor etc. În noile condiţii social-economice, când banii tind să devină măsura principală a lucrurilor, iar acumularea lor cere eforturi permanente, funcţia economico-gospodărească a familiei se va impune cu mai multă rigoare şi va acţiona în detrimentul familiei.

Şi în sfîrşit, rolul familiei se manifestă şi prin funcţia ei recreativă, exercitată prin restabilirea forţelor fizice ale omului, prin atenuarea tensiunilor psihologice, acumulate la locul de muncă, în mediul înconjurător, mai ales al oraşelor mari. Este lesne de înţeles că sub acest aspect familia trebuie să dispună de condiţii locative respective, precum şi de un climat moral-psihologic favorabil. De regulă, însă, astăzi prea multor familii tinere le lipsesc, mai întâi de toate, două lucruri principale: locuinţa şi cultura generală, inclusiv cea a relaţiilor familiale. În concluzie, putem spune că astăzi tot mai des este vehiculată ideea despre primatul familiei faţă de societate, despre faptul că trăinicia familiei determină trăinicia societăţii, statului. Caracterul societăţii determină caracterul relaţiilor familiale, însă acestea din urmă exercită şi ele o influenţă apreciabilă asupra societăţii. Într-o societate derutată, precum este cea actuală, nu putem avea o familie sănătoasă care şi-ar îndeplini menirea în modul şi amploarea dorită. Oricît de multă atenţie nu s-ar acorda familiei, problemele ei pot fi soluţionate numai odată cu soluţionarea problemelor întregii societăţi. În cadrul familiei s-au individualizat trei structuri: familia extinsă, nucleară şi mixtă, dintre care, familia nucleară a fost şi continuă să fie idealul societăţii actuale, deşi, doar 1 din 3 familii, în anii 1980, era de acest tip.

I. FAMILIA EXTINSĂ

Familia extinsă este modelul patriarhal de tip tradiţional. Ea include relaţii relative şi nonrelative între membrii care locuiesc în acelaşi spaţiu şi care reprezintă două-trei generaţii reunite şi, uneori, colaterale (frăţii). Familia extinsă subordonează familia nucleară, fiind formată, adesea, din cel puţin două familii nucleare (bunici, părinţi şi copii) şi dispunînd de un sistem de reguli şi norme de convieţuire care se perpetuează de la o generaţie la alta. Caracteristica ei funcţională este conservatorismul, păstrarea tradiţiilor, obiceiurilor şi stilului familial dominant, pe cît se poate. Funcţionînd prin reguli oarecum rigide, menite să asigure stabilitate şi ,,spiritul de clan”, ea nu este lipsită de ,,dramatism interacţional”, favorizînd frecvent exacerbarea conflictelor între generaţii. Pe măsură ce ,,distanţele emoţionale” tind să scadă în cadrul familiilor ,,nucleare”, cu atît ,,distanţele emoţionale” intergeneraţionale tind să se mărească, în familia extinsă, conflictele de interese, şi uneori chiar valorice, dezamorsîndu-se. În linii generale însă, în familia extinsă, sistemul valorilor etico-religioase şi cgiar culturale au un grad de inerţie şi transmisibilitate mai mare . Patternurile educaţionale sunt , în consecinţă , mai rigide , iar ,,aşteptările” întregii familii faţă de fiecare membru al său , mai uniforme , mai previzibile . Acest tip de organizare familială pare a trăi după regula circularităţii , ceea ce conferă membrilor săi un sentiment de apartenenţă şi securitate , relativ crescut . Familia extinsă , deşi angajează conflicte intra şi intergeneraţionale , ridică adesea bariere psihologice de netrecut în calea destrămării nucleelor familiale sau tendinţelor contrifuge ale acestora .

Propunîndu-şi păstrarea coeziunii şi stabilităţii la nivelul întregului sistem familial , defavorizează adesea evoluţia şi calitatea relaţiilor intime , ,,proiectîndu-le” şi confirmîndu-le mai mult din perspectiva scopurilor de perpetuare , şi mai puţin din perspectiva experienţei subiective de ,,creştere şi dezvoltare a personalităţii soţilor în rolurile masculine şi feminine . De altfel , definiţia lui BURGESS , privind familia extinsă drept o ,,structură” de tip autoritar sau autocratic , condusă de şef-pater , incluzînd mai multe generaţii ce convieţuiesc laolaltă , într-o precisă diviziune şi stratificare a rolurilor , în care alegerea partenerelor este făcută de părinţi , pe baza statutului economic şi social , iar subordonarea obligaţiilor şi urmarea tradiţiei sunt aşteptări mssajore”. Având drept scop de bază reproducerea grupului social , familia tradiţională acţionează dincolo de indivizi , ca o modalitate instituţională ce se bizuie pe solidaritate mutuală elementară . ,,Ea îşi asumă , la un moment dat , trecutul colectiv şi garantează viitorul” , devenind spaţiul în care cuplurile parentale transmit copiilor lor ,,riscul şi şansa existenţei”, este de părere L. ROUSSEL , 1989.