Formarea la copii a atitudinii față de mediu și protejarea acestuia

I. Introducere: Educaţia pentru sănătate şi educaţia ecologică în grădiniţă

Noua reformă educaţională din România vizează câteva obiective concrete care fac trimiteri la un învăţământ diversificat, care permite şi stimulează note individuale de pregătire, care încurajează competiţia şi favorizează înnoirea, cu standarde ridicate, compatibile cu sistemele europene, şi deci internaţionalizat, orientat spre valori.

O importantă latură a procesului instructiv-educativ cuprinsă în programa învăţământului preşcolar o reprezintă educaţia pentru sănătate şi educaţia ecologică, având în vedere că grădiniţa reprezintă cadrul instituţionalizat propice realizării acesteia. Educaţia ecologică a copilului preşcolar este o latură a educaţiei generale alături de educaţia motrică, intelectuală, civică, educaţie artistică etc. şi are particularitatea că se realizează prin intermediul acestora. Ea se realizează nu numai prin activităţi comune, ci prin toate tipurile de activităţi prevăzute de programă (activităţi opţionale, extinderi, etc.).

Aici se pot conştientiza aspecte legate de sănătate şi boală, se pot oferi cunoştinţe minime adecvate vârstei şi se pot forma deprinderi de viaţă sănătoasă. Educaţia pentru sănătate include noţiuni şi cunoştinţe nu numai despre propriul organism, alimentaţie, profilaxie, accidente şi prim-ajutor, siguranţă în circulaţia pe stradă, ci şi despre relaţiile interumane şi igiena acestora, despre problemele pe care la implică mediul, despre poluare şi modalităţile biologice de remediere a acestora în vederea păstrării unui mediu curat şi sănătos.

Întreaga ambianţă cu care copilul vine zilnic în contact – mediul fizic şi social – exercită o deosebită influenţă asupra sistemului nervos central al acestuia, putând favoriza sau stânjeni elaborarea deprinderilor igienice. Educatorul dispune de ample posibilităţi de a realiza, în cadrul general al procesului educativ, o bună pregătire igienico-sanitară a copiilor, care se poate materializa într-un comportament corespunzător ce concură la dezvoltarea armonioasă a copilului potrivit cerinţelor etapei de vârstă preşcolară. El poate crea o reţea de educaţie care să cuprindă: grădiniţă, şcoală, familie, instituţiile medicale şi alte structuri, ce-l poate sprijini în realizarea scopurilor muncii de realizare a educaţiei pentru sănătate a copiilor.

Prin educaţia ecologică se încearcă sensibilizarea omului faţă de ecosistemul în care îşi desfăşoară activitatea, să optimizeze relaţia dintre om şi natura înconjurătoare. Factorii care generează necesitatea educaţiei ecologice sunt: consecinţele dezastruoase ale dezechilibrului dintre mediu şi dezvoltare, industrializarea neraţională care are ca efect poluarea şi chiar distrugerea naturii, apariţia unor boli generate de degradarea cadrului natural de existenţă (poluarea aerului, a apei, a solului).

Sensibilizarea copilului şi tinerilor trebuie să meargă pe linia cultivării respectului faţă de mediul natural, a folosirii raţionale a resurselor, a responsabilizării în legătură cu gestionarea deşeurilor, a estetizării mediului, a sporirii resurselor. „Analfabetismul” ecologic generează conduite iresponsabile cu efecte directe în prezent şi mai ales în perspectivă (alunecări de teren, inundaţii, secetă, găuri în stratul de ozon, infestare radioactivă etc.).

Educaţia cu privire la mediu presupune un set de acţiuni ce vizează structurarea unei culturi ecologice a omului contemporan, bazată pe stăpânirea unor cunoştinţe, a unor explicaţii, pe interiorizarea de atitudini şi conduite responsabile faţă de mediul înconjurător. O trăsătură a acestui gen de formare stă în perspectiva interdisciplinară de construire a acestuia (ecologia născându-se la intersecţia dintre geografie, biologie, chimie, sociologie, economie etc.).

Scopurile educaţiei ecologice sunt aceleaşi peste tot în lume: de a menţine şi îmbunătăţii calitatea mediului, cât şi de a preveni problemele de mediu ale viitorului. Educaţia ecologică este educaţia informaţiei, prin lărgirea cunoştinţelor despre mediu. Copiii vor învăţa ce înseamnă încălzirea globală, valorificarea deşeurilor solide, consecinţele degradării mediului, rolul pe care ei ar trebui să-l joace în cunoaşterea şi prevenirea problemelor de mediu.

Educaţia ecologică asigură conştientizarea tuturor obligaţiilor noastre faţă de mediul înconjurător, ajutându-i pe copii să-şi evalueze şi să-şi clarifice atitudinea faţă de mediu, dar şi contribuţia lor la rezolvarea tuturor provocărilor mediului ambiant. Copiii trebuie să ştie: cum se plantează un copac, cum trebuie folosite pesticidele, cum se pot obţine recolte bogate fără a maltrata şi sărăci terenul.

Educaţia ecologică are în vedere cinci obiective:

- conştientizare: sprijin acordat copiilor de a ajunge la un nivel de conştiinţă şi atenţie faţă de mediul înconjurător şi problemele sale, de a dezvolta capacitatea de a observa şi alege stimuli, de a prelucra, perfecţiona şi extinde aceste percepţii, de a folosi această nouă calitate într-o varietate de cazuri;

- cunoştinţe: sprijin acordat copiilor de a ajunge la o înţelegere a modului cum funcţionează mediul înconjurător, cum apar problemele legate de mediu şi cum pot fi ele rezolvate;

- atitudine: sprijin acordat copiilor de a-şi însuşi un set de valori: grijă faţă de mediu, motivaţie şi dorinţă de a participa la acţiuni menite să îmbunătăţească condiţiile de mediu;

- abilităţi: sprijin în vederea însuşirii unor abilităţi necesare pentru identificarea şi investigarea problemelor de mediu şi pentru participarea la rezolvarea acestor probleme;

- participare: sprijin în vederea însuşirii de experienţe pentru a folosi cunoştinţele şi abilităţile căpătate în luarea unor decizii bine gândite, pozitive, pentru rezolvarea problemelor de mediu.