Formarea și Dezvoltarea Grupurilor Umane

Etimologic, termenul de grup apare în a doua jumătate a secolului al XVIII – lea, adus de pictorii din Italia. Provine din termenul tehnic – gruppo – preluat din artele frumoase, desemnând nişte figuri aranjate simetric, alcătuind subiectul grupului.

Pentru a se numi astfel, trebuia să se producă impresia artistică de totalitate şi integritate, deci grupul înseamnă mai mult decât individualităţi însumate, este o asamblare cu efect de gestalt.

La sfârşitul secolului al XIX – lea, noţiunea de grup capătă noi semnificaţii, ce constau în adunarea unor oameni reali.

În limba română cuvântul „grup” a pătruns mai târziu, fiind împrumutat din limba franceză (groupe). Au circulat şi alţi termeni care desemnau aproximativ aceeaşi realitate: „ceată”, „trupă”, „ortăcie”, „echipă”. Încă de la început verbul „a grupa” a însemna acţiunea de a pune în ansamblu un set de elemente distincte, de a le lega unele de altele, într-o solidaritate mai mult sau mai puţin accentuată.

Realitatea grupului mic ocupă o poziţie strategică:

- Asigură pătrunderea influenţei relaţiilor şi structurilor sociale până la nivelul opiniilor, atitudinilor şi comportamentelor individuale, facilitând trecerea socialului în psihologic.

- Asigură influenţa inversă, de la membrii grupului către suprastructură.

Cum am mai spus termenul de „grup” semnifică un număr de persoane independente care au legături afective şi interacţionează pe baza unor reguli. Psihosociologul Rupert Brown (1988) consederă că „un grup există atunci când doi sau mai mulţi oameni se autodefinesc drept membri ai grupului şi când existenţa grupului este recunoscută de cel puţin o altă persoană”. Prin această abordare se combină criteriul suiectiv – sentimentul de apartenenţă – cu cel obiectiv – recunoaşterea din exterior.

Termenul de „grup social” include o gamă largă de fenomene sociale precum cuplurile maritale, diadele din două persoane între care s-au stabilit relaţii de prietenie, comunităţile rurale sau urbane, confesiunile religioase, clasele sociale sau noţiunile în întregul lor.

Grupurile se pot clasifica:

1. după criteriul numărului de indivizi care le compun:

a. grupuri mici sau primare, care conţin un număr cuprins între 2 – 30 membri;

b. grupuri mari sau secundare, care conţin un număr mai mare de 30 membri.

Grupurile mici au fost numite şi grupuri de tipul „face to face” întrucât dimensiunile microgrupului oferă posibilitatea fiecărui membru de a avea o percepţie individuală asupra oricărui alt membru.

2. după criteriul gradului de instituţionalizare

a. grupuri formale – grupul de muncă cu un set de norme instituţionale, comportamente prescrise şi o reţea prestabilită de status – roluri;

b. grupuri informale – grup de prieteni.

3. după criteriul gradului de participare efectivă şi afectivă

a. grupul de apartenenţă – unde individul este integrat

b. grupul de referinţă – la standardele căruia se raportează, pe care le ia ca reper şi e talon al cărui membru speră să devină.

4. după criteriul scopului activităţii

a. Grupuri de muncă

b. Grupuri de joacă

c. Grupuri de suport

Aşadar grupul este o noţiune fundamentală în sistemul de categorii al psihologiei sociale, desemnând o pluralitate de persoane într-un anume fel combinate între ele prin legături integrative de tip normativ, comunicativ, afectiv, funcţional.

Grupurile primare le includ în patru tipuri, pe care Ch. Coolez le-a numit universale, pentru că au aparţinut tuturor timpurilor şi stadiilor de dezvoltare a omenirii:

- Familia este primul grup pe care-l cunoaşte civilizaţia umană.

- Grupul de joc, al copiilor este caracterizat prin spontaneitate şi cooperare, prin promovarea ambiţiei, încurajarea onoarei.