Frica

În familie, în colectivităţi, acasă singuri ori la negocieri oamenii transmit idei, gânduri, sentimente, îşi cunosc semenii şi îşi respectã problemele cotidiene comunicând.

Sistem cu ,,intrări şi ieşiri" comunicarea - înţeleasă ca parte componentă a vieţii psihice, dar şi sociale, de fapt trebuie prezentatã ca necesară sine que non pentru relaţiile umane.

Comunicarea interpersonală este caracteristica cea mai importantă a omenirii şi cea mai mare realizare a sa. Este abilitatea oamenilor de a transforma vorbele fără noimă în cuvinte, prin care ei sunt capabili să-şi facă cunoscute dorinţele, ideile şi sentimentele.

Este un proces deosebit de complex de care depinde „structura reuşitelor, miracolelor sau dezastrelor umane".

În termeni simplificaţi, comunicarea este procesul prin care un emiţător şi un receptor schimbă mesaje între ei, mesaje care conţin deopotrivă idei şi sentimente.

Emiţătorul codifică mesajele folosind elemente verbale, vocale şi vizuale; receptorul primeşte mesaje şi le decodează, punând în ordine şi interpretând cele trei elemente în funcţie de propriile experienţe, credinţe şi nevoi.

Cu siguranţă fiecare dintre noi am avut, măcar o dată, o problemă de comunicare cu persoanele din jur. Orice problemă de comunicare naşte frustrări şi frământări, dorinţa de a înţelege unde am greşit şi ce se poate face pentru a remedia situaţia.

În primul rând, trebuie să înţelegem că blocajele în comunicare sunt, pe de o parte, de natură personală (un anumit tip de personalitate, mod diferit de percepţie, lipsa deprinderii de a asculta) şi, pe de altă parte, specifice funcţiei ierarhice (de subordonat sau de manager).

Blocajele comunicării pot avea o asemenea intensitate, încât între informaţia transmisă şi mesajul perceput să existe diferenţe vizibile. Comunicarea ineficientă cauzează singurătate, conflicte, probleme în familie, insatisfacţii profesionale, stres psihologic, boli fizice şi chiar moartea, atunci când comunicarea este complet întreruptă.

În raporturile interumane E. Limbos identifică patru tipuri de bariere personale care blochează comunicarea:

-bariere cauzate de contextul socio-cultural (conflictul de valori şi lipsa cadrelor de referinţă, condiţionarea şi manipularea prin mass-media, prejudecăţile, diferenţele culturale);

-bariere cauzate de frica endemică (înfruntarea, agresivitatea, principiul competiţiei, rezistenţa la schimbare, lipsa încrederii în sine);

-bariere cauzate de atitudinile individualiste (comportament egocentric, necunoaşterea propriei persoane, sentimentul de incompetenţă sau ineficienţă, lipsa de obiectivitate şi realism, pasivitate excesivă);

-bariere referitoare la relaţiile individ-grup (marginalizarea, lipsa de autenticitate, izolare).

Leonard Saules consideră că în procesul de comunicare pot interveni:

-bariere de limbaj (aceleaşi cuvinte au sensuri diferite pentru diferite persoane, starea emoţională a receptorului poate deforma ceea ce aude, ideile preconcepute şi rutina influenţează receptivitatea, dificultăţi de exprimare, etc);

-bariere de mediu (climat de munca necorespunzător, folosirea de suporturi informaţionale inadecvate, etc);

-bariere de concepţie (existenţa presupunerilor, exprimarea cu stângăcie a mesajului de către emiţător, concluzii pripite asupra mesajului, lipsa de interes a receptorului faţă de mesaj).

Sidney Shore identifică trei tipuri de blocaje ce constituie reale probleme în realizarea procesului de comunicare:

-bariere de ordin emoţional (teama de a nu comite greşeli, neîncrederea faţă de superiori, colegi, dificultatea de a schimba modul de gândire, dependenţa excesivă de opiniile altora, etc);

-bariere de ordin cultural (dorinţa de a se conforma modelelor sociale, dorinţa de apartenenţă, slabă capacitate de a transforma sau modifica ideile, etc);

-bariere de ordin perceptiv (incapacitatea de a distinge între cauză şi efect, refuzul de a sesiza, de a releva, incapacitatea de a defini lucrurile, îngustarea excesivă a punctului de vedere).

Pentru a depăşi aceste blocaje de comunicare există mai multe modalităţi de a ameliora comunicarea. Dintre astea putem aminti următoarele:

-utilizarea de mesaje adresate la persoana I (limbajul responsabilităţii), focalizate pe ceea ce simte emiţătorul şi pe comportamentul interlocutorului, prevenind astfel reacţiile defensive în comunicare; procesul de comunicare este mai complet, se pot comunica emoţiile şi descrie comportamentele fără a face evaluări şi atacuri la persoană;

-ascultarea cu atenţie, ascultatul activ este o modalitate de a asculta şi a răspunde care duce la îmbunătăţirea înţelegerii reciproce şsi la depăşirea obstacolelor în comunicare. Comunicarea empatica conţine mesaje de înţelegere, compasiune şi afecţiune faţă de interlocutor;

-evitarea stereotipurile şi prejudecăţilor deoarece conduc la opinii negative despre ceilalţi, sunt cauzele unor acţiuni şi emoţii negative, duc la discriminare şi violenţă