Frica - Fobiile

Frica. Fobiile.

Atunci când frica devine iraţională, se poate transforma în fobie, o tulburare atât de gravă încât, uneori, distruge vieţi.

Dar ce ne este exact frica- Este ceva la care suntem obligati sa ne supunem- Este ceva de care trebuie sa scapam cu orice pret sau este ceva ce putem folosi in avantajul nostru?

In drumul spre succes intalnim de fapt numai doua obstacole reale: frica si lenea. Dar cum lenea nu este altceva decat teama de a ne pune la treaba, devine evident faptul ca frica, sub toate formele ei, este unicul adevarat dusman al visurilor noastre de succes.

Montesquieu spunea ca lucrurile cele mai evidente sunt acelea care se lasa cel mai greu definite. In cazul de fata, toata lumea stie ce este frica, toti am simtit-o si totusi ne este foarte greu sa dam o definitie precisa, (de fapt aceasta este o parte esentiala a problemei: e greu sa infrunti ceva ce nu cunosti cu precizie). Sa facem o mica analiza pentru a incerca sa ne clarificam ideile.

In primul rand este usor de verificat faptul ca exista cel putin trei nivele, trei "paliere" ale fricii.

La primul nivel intalnim temerile comune, legate de o problema specifica; frica de a vorbi in public, frica de boli sau de accidente, frica de a fi agresat etc. Fiecare dintre noi are temeri specifice, care sunt de obicei legate de experienta personala. Daca le vom analiza cu rabdare vom constata insa ca in ciuda varietatii lor, aceste temeri pot fi clasificate in cateva "categorii" mai importante.

Astfel ajungem la temerile de nivelul doi care, despartindu-se de specificul anumitor situatii, devin legate de o anumita stare sufleteasca. La acest nivel "locuiesc' printre altele: frica refuzului, falimentului, dezaprobarii singuratatii, etc. Evident, aceste temeri de nivelul doi tind sa aiba un caracter integrator, cuprinzand diferite situatii cu care ne intalnim cotidian. Refuzul, de exemplu, este refuz independent de forma prin care se manifesta sau este exprimat, si confruntarea cu acesta poate induce conditionari care ne vor influenta perioade lungi din viata.

Varful „piramidei" fricii, frica de „nivelul III" este, oricat de ciudat ni s-ar parea, reprezentat de o unica angoasa: teama ca nu vom reusi - frica de esec, de a nu face fata.

Cu alte cuvinte, frica nu exista „in sine" ci numai in legatura cu o anumita situatie. In plus, nu se raporteaza la momentul prezent ci numai la viitor (viitor in sens de 10 minute sau de 10 ani, nu conteaza). Cand ceva de care ne era teama se intampla intr-adevar noi nu ne mai luptam cu teama ci chiar cu problema pe care trebuie sa o rezolvam, ceea ce este cu totul altceva. Frica este deci o imagine mentala pe care ne-o formam despre un eveniment posibil a surveni in viitor, imagine formata plecand de la ideea ca in momentul in care acel eveniment se va intampla, nu vom fi capabili sa facem fata.

Sa intram putin in amanunte:

- frica de somaj se bazeaza pe imaginea mentala conform careia daca mi-as pierde servciul nu as fi in stare sa infrunt situatia;

- frica de boli se bazeaza pe imaginea conform careia daca as fi bolnav nu as sti cum sa ma descurc;

- frica de singuratate se bazeaza pe imaginea conform careia daca as ramane singur nu as sti ce sa fac.

Merita deci sa ne intrebam: daca am sti cum pot fi infruntate aceste probleme, de ce ne-ar mai fi frica- Raspunsul este evident: de nimic. Prin urmare frica nu este altceva decat convingerea noastra ca suntem lipsiti de raspunsuri eficace la o anumita problema, o anumita situatie cu care inca nu suntem confruntati. Sa incercam in continuare sa descoperim si alte laturi ale acestui adevar.

Atat timp cat suntem capabili a ne dezvolta, frica va fi mereu prezenta.

Unicul sistem de a anula sentimentul de frica este sa ne obligam a ne misca numai in domenii pe care deja le cunoastem, ceea ce este echivalent cu a ne autocondamna la „moarte" intelectuala si spirituala. Independent de experienta si capacitatile pe care le deprindem, de fiecare data cand vrem sa infruntam un domeniu care pentru noi este necunoscut, o sa simtim frica. Numai atunci cand domeniul respectiv devine parte a experientei noastre, frica specifica va disparea.

Actiunea este o conditie neaparat necesara pentru anularea fricii. Aceasta este calea prin care ne putem asigura dezvoltarea personala. Orice om pe care il invidiati pentru curajul, v-ar putea confirma faptul ca s-a confruntat cu frica, dar a ales sa o infrunte actionand.

A infrunta o situatie de care ne este teama este mult mai putin inspaimantator decat a trai cu o frica ascunsa care ne poate „dinamita" increderea in propriile noastre forte. Cu cat limitam mai mult existenta noastra pentru a „evita temerile" cu atat mai mult scade respectul fata de propria persoana. Este vorba de exemplul clasic al strutului care isi ascunde capul in nisip. Ironia sortii consta in faptul ca refuzand sa infruntam o anumita problema, evitam sa ne expunem unui stres, unui consum nervos mult mai mare decat cel pe care I-ar pretinde actiunea concreta

Aceste temeri insa, pot porni inca din copilarie; se stie ca cei mici sunt mai vulnerabili decat adultii, iar neavand nici experienta si nici puterea lor de gandire, temerile copiilor ni se par adesea stranii sau lipsite de fundament: toate obiectele, chiar si cele mai inofensive, pot fi pentru ei sursa de frica (in primii 5 ani de viata). Nimic insa nu este anormal in aceste manifestari izvorate din nelinisti irationale si specifice fiintei umane in scopul descoperirii instinctuale a lumii. Cele mai curente temeri instinctive sunt: fobiile de singuratate, de intuneric, de persoane straine si de animale. Frica de intuneric este, in mod cert, cea mai raspandita si nu se poate ascunde (fobia noptii, a spatiilor sumbre, a spatiilor disimulate - frica de a privi dupa o perdea, de a deschide o usa care da intr-un loc necunoscut ).

In timp ce aceste fobii nu produc tulburari care sa dezorganizeze viata copilului, altele (ca teama de caini de exemplu) duc la anxietate, fenomen ce naste un sentiment de pericol interior. Aceasta forma de frica (fara cauze aparente; obiectul fricii a disparut, dar frica persista, in amintirile sau in jocul imaginatiei) se manifesta adesea la copiii emotivi sau imaginativi. In acest caz, ei trebuie tratati cu blandete, pentru ca anxietatea sa nu ia proportii alarmante - refuzul de a manca (anorexie mintala), de a dormi etc.