Frustrația vocațională - cauze și consecințe

„Multi au avut aptitudini extraordinare insa fiindca n-au avut curaj, ei au trait ca niste morti si au sfarsit prin a fi ingropati in inactivitatea lor”

Nicolae Iorga

Atunci cand in calea satisfacerii unei trebuinte exista un obstacol, apare o stare de incordare numita frustratie, care se manifesta printr-un grad ridicat de emotionalitate. Modul de reactie al fiecarei persoane in cauza fiind determinat de mai multi factori, in functie de natura agentului frustrant si temperamentul, structura afectiva sau de gradul de stabilitate/instabilitate emotionala a individului supus actiunii acestui agent. Raspunsurile la frustare sunt diferite, cel mai frecvent fiind agresivitatea. Frustarea este un fenomen inevitabil in viata psihica, insa cand este moderata, ea poate avea efecte benefice asupra dezvoltarii personalitatii, determinand persoana in cauza la o munca asidua pentru a-si putea atinge scopul propus. Adeseori frustrarea nu este determinata de trebuintele bazale ci de trebuintele de performanta, de identificare sociala, de realizare profesionala. Una si aceeasi situatie poate fi resimtita ca favorabila de catre o persoana si poate fi traita ca frustranta de catre alta.

FRUSTRATIE, fenomen complex de dezechilibru afectiv ce apare la nivelul personalitatii in chip tranzitoriu sau relativ stabil, ca urmare a nerealizarii unei dorinte, a obstructionarii satisfacerii unei trebuinte, a deprivarii subiectului de ceva ce ii apartinea anterior, in ordinea materiala sau in plan proiectiv si afectiv. Frustratia intervine si atunci cind, dupa expresia lui Norbert Sillamy, „subiectul se insala in sperantele sale". Termenul a fost introdus de Sigmund Freud ca denumire a starilor de privatiune pe care le resimte subiectul in conditiile nerealizarii libidourilor sale. Apoi frustrarea a fost extrapolata in cele mai diverse domenii, inclusiv cele psihosociale si interpretata ca un fenomen central al vietii si relatiilor afective.

VOCATIE, inclinatie imperioasa pentru o activitate profesionala sau artistica la o persoana care poseda aptitudinile necesare. Vocatia rezulta din cauze profunde, afective, adesea inconstiente, care imping literalmente subiectul sa aleaga cutare activitate mai degraba decat alta. In general, o persoana se implineste atunci cand isi poate satisface vocatia. Intreaga arta a psihologului consta in a face distinctie intre vocatiile veritabile, care se bazeaza pe aptitudini reale, si proiectele himerice ale unor adolescenti rau adaptati la real.

Conditiile obiective ale existentei nu vor putea niciodata satisface toate trebuintele, dorintele, proiectiile subiectului. Ca urmare, problema nu este la nivelul conditiilor obiective (materiale, afective, etc) ale existentei subiectului, ci la nivelul conditiilor subiective (trebuinte, motive, aspiratii, idealuri). Decalajul dintre cele doua categorii de conditii este firesc. In cazul in care se depaseste un anumit nivel de toleranta specific subiectului, frustrarea poate conduce la consecinte patologice. In general insa frustrarea este un fapt inevitabil si firesc cu efecte activatoare.

Fenomenul propriu-zis de frustrare se naste in cadrul unui raport social in conditiile prezentei unui conflict motivational uman, implicand cu necesitate actul evaluarii si interpretarii prin care persoana frustrata atribuie persoanei frustrate acel sens specific fenomenului de frustrare: reaua intentie, actiunea in sensul privarii unui drept, sentimentul de nemultumire.

Saul Rosenzweig (1934) clasifica tipurile sau modurile personale de reactie la frustrare, aceasta clasificare sta la baza interpretarii testului P.F.:

- tipul extrapunitiv - reactioneaza la frustrare acuzand un obiect, o persoana exterioara de intamplarea traita. Formele de manifestare ale extrapunitivului difera in functie de particularitatile subiectului, putind fi: acuzarea altuia, agresivitatea, revendicarea etc.

- tipul intrapunitiv se acuza pe sine insusi de insatisfactiile suferite facindu-si reprosuri care ajung pina la autopedepsire.

- tipul impunitiv nu acuza pe altii si nici pe sine cind este frustrat.

Rosenzweig spunea ca fiecare om dispune de o anumita capacitate fie de a evita descarcarea tensiunii, fie de a incerca sa-si impuna un grad de idiferenta fata de situatiile frustrante iar toleranta la frustrare are atat componente individuale cat si educationale si datorita acestui fapt poate exista o ,,amanare” rationala fie a satisfacerii unei trebuinte, fie a raspunsului agresiv de saturatie.