Funcțiile psihologice ale familiei

1. FUNCŢIILE FAMILIEI

,,Familia reprezintă grupul social ai cărui membri sunt legaţi prin raporturi de vârstă, căsătorie sau adopţiune, care trăiesc împreună, cooperează sub aspect economic şi au grijă de copii (George Peter Murdock). Familia este, prin urmare, cea mai pură formă de manifestare a socialului uman, cea care dă profilul celor dintâi forme de convieţuire colectivă”. (Corina Bistriceanu, ,,Sociologia familiei”, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2005, pag. 12- 13)

Ca orice instituţie, şi instituţia familiei îşi are funcţiile ei. De-a lungul timpului acestea s-au manifestat în mod diferit, existând două categorii de factori care au puterea de a le modifica: factori externi şi factori interni.

Factori externi:

- caracterul totalitar sau democratic al societăţii cu implicaţii majore asupra solidarităţii familiale şi socializării descendenţilor;

- nivelul de dezvoltare economică al societăţii, ce are repercursiuni în principal asupra funcţiei economice şi celei reproductive;

- legislaţia şi politicile sociale, cu impact asupra funcţiei sexuale şi reproductive;

- nivelul general de instrucţie şi educaţie, cu rol în realizarea funcţiilor de socializare şi reproducere.

Factori interni:

- dimensiunea familiei, cu implicaţii în realizarea socializării şi a solidarităţii;

- structura familiei, cu impact asupra funcţiei economice şi reproductive;

- diviziunea rolurilor şi autorităţii cu repercursiune în principal asupra funcţiei de solidaritate.

Familia îndeplineşte patru funcţii considerate ca fiind fundamentale: economică, socializatoare, de solidaritate şi sexuală şi reproductivă.

Funcţia economică

Pentru a exista, familia trebuie să-şi asigure venituri suficiente pentru satisfacerea nevoilor de bază. Când acest lucru nu reuşeşte se pune în pericol însăşi existenţa familiei ca existenţă socială. Această funcţie cuprinde trei dimensiuni:

- componenta productivă (producerea bunurilor şi serviciilor necesare traiului familiei);

- componenta profesională (transmiterea ocupaţiilor de la părinţi la copii);

- componenta financiară (administrarea unui buget de venituri şi cheltuieli).

Funcţia socializatoare

Socializarea este un proces de transmitere- asimilare a atitudinilor, valorilor, concepţiilor sau modelelor de comportare specifice unui grup, în vederea formării, adaptării şi integrării sociale. Prinţii au rolul de a oferi copilului şansa formării sale sociale, dobândirii echilibrului emoţional, integrării sale în viaţa socială. Ei pot exercita influenţe educaţionale asupra copiilor lor prin două modalităţi:

- în mod direct, prin acţiuni mai mult sau mai puţin organizate şi dirijate, utilizând o serie de metode şi tehnici educative;

- în mod indirect, prin metodele de conduită oferite, precum şi prin climatul psihosocial existent în grupul familial.

Funcţia de solidaritate

Solidaritatea este o funcţie complexă ce antrenează toate momentele vieţii familiale şi pe toţi membrii acesteia. Ea asigură unitatea, intimitatea, coeziunea, securitatea emoţională, protecţia şi încrederea grupului familial. Solidaritatea este decelată pe cele trei niveluri existente într-o familie (relaţia conjugală, parentală şi cea fraternală), plecând de la ideea că manifestarea solidarităţii în fiecare nivel implică o familie coezivă, echilibrată, armonioasă şi funcţională.

Funcţia sexuală şi reproductivă

Această funcţie cuprinde două componente: sexualitatea şi procreerea. Acestea două sunt în raport invers proporţional: cu cât este mai puternic unul din cele două, cu atât celălalt este mai slab. Legat de componenta sexuală, putem evidenţia faptul că se acord o importanţă tot mai mare performanţelor sexuale. Se merge către ,,maximalizarea sexualităţii şi minimizarea fertilităţii” (Iolanda Mitrofan, Constantin Ciupercă- ,,Incursiune în psihosociologia şi psihosexologia familiei”, Editura Press Mihaela, Bucureşti, 1998, p. 181)