Extras din referat
Psihicul nu este omogen, uniform, nediferențiat, linear; dimpotrivă, el există și se manifestă în varii forme. Uneori este mai clar, mai lucid, alteori mai tulbure, mai obscur; în anumite situații ne dăm seama de noi înșine, de trăirile noastre, în altele nu. Diverse acțiuni sau gânduri care ne-au captat cândva atenția si efortul încep, o dată cu trecerea timpului, să se realizeze aproape de la sine, fără a mai fi necesară concentrarea asupra lor. Sunt și cazuri când „ceva" din interiorul nostru, pe care nici măcar nu-1 bănuiam, iese la suprafață, ne acaparează și ne chinuie existența. Cu alte cuvinte, psihicul cunoaște o mare diferențiere si neuniformitate existențială și funcțională. El există și se manifestă în ipostaza de psihic conștient, de psihic subconștient și de psihic inconștient. Avatarurile acestor trei ipostaze ale psihicului, relațiile dintre ele, armonia sau conflictul lor determină „peripețiile", anostitatea sau originalitatea existenței umane.
Relația dintre conștient si inconștient a fost cel mai adesea abordată fie prin opoziția metafizică a celor două niveluri de organizare structural-funcțională a psihicului, văzute ca două sfere impenetrabile si cu o natură total diferită, fie prin reducția simplist- mecanicistă a unuia la altul.
Un alt aspect al lucrării îl reprezintă terapiile derivate din relațiile „conștient - inconștient”. Modul de concepere a conștientului și inconstientului și mai ales a relațiilor dintre ele stă la baza diferitelor forme de psihoterapii.
Psihicul uman
Înainte de a formula un răspuns argumentat la întrebarea „Ce este psihicul?", oamenii simpli, dar si savantii, gânditorii sau cercetătorii au sesizat, au intuit și au înteles complexitatea și multilateralitatea acestui fenomen.
Încă de foarte timpuriu, s-a conștientizat polivalența extraordinară a psihicului, în general, și a celui uman, în special, poziția excepțională, statutul de excepție al fenomenelor psihice și al corelatelor lor comportamentale în rândul celorlalte fenomene existente în univers. (La ora actuală se consideră chiar că în universul cunoscut nu există fenomene mai complexe decât cele psihice.)
Psihicul cu greu ar putea fi definit conform rigorilor logicii. După cum se știe, logica impune cuprinderea într-o definiție a două elemente esențiale: genul proxim și diferența specifică. Dat fiind faptul că psihicul este, după cum am văzut ceva mai înainte, extrem de complex și de contradictoriu, devine aproape imposibil să identificăm cele două elemente specifice unei definiții. De aceea, vom recurge la o definiție a psihicului pe care o numim „tip caracterizare", care își propune mai întâi inventarierea principalelor caracteristici sau note definitorii ale psihicului, apoi sintetizarea lor într-o formulare concisă. Pentru a ajunge însă la descoperirea notelor definitorii ale psihicului este necesară respectarea unui anumit demers. Acesta ar consta în raportarea psihicului la un criteriu exterior lui însuși, în vederea surprinderii propriei identități.
Vom afirma,așadar,că psihicul apare,există și se manifestă ca o modalitate informațională specifică ,legată de un mecanism specializat în recepționarea și procesarea semnelor despre stările mediului extern și intern al organismului,sistemul nervos ,creierul.
Bibliografie
Muntean, Ana, (2006) - Psihologia dezvoltării umane, Ed. Polirom, Iași
Zamfir, C., Stanescu, S., (coord) Enciclopedia dezvoltarii sociale, Polirom, 2007
Adler, A., Cunoașterea omului, Editura IRI, București, 1996
Ceaușu, V., Cunoașterea psihologică și condiția incertitudinii, Editura Militară, București, 1978
Cosmovici, A., Psihologie generală, Editura Polirom, Iași, 1996
Popescu-Neveanu, P., Personalitatea și cunoașterea ei, Editura Militară, București,1969
Preview document
Conținut arhivă zip
- Fundamentele psihologiei.docx