Gândirea și rezolvarea de probleme

Gandirea reprezinta nivelul cel mai inalt de prelucrare si integrare a informatiei despre lumea externa si despre propriul nostru Eu. Prin ea se realizeaza saltul calitativ al activitatii de cunoastere de la particular la general, de la accidental la necesar, de la simpla constatare a existentei obiectului la interpretarea si explicarea lui legic-cauzala, face trecerea de la procesele psihice cognitiv senzoriale la cele cognitiv superioare.

Prin urmare, gandirea este procesul psihic de reflectare mijlocita si generalizat-abstracta - sub forma notiunilor, judecatilor si rationamentelor - a insusirilor comune, esentiale si necesare ale obiectelor si a relatiilor legice, cauzale intre ele.

Gandirea, ca mecanism psihic intelectual de prelucrare logica, rationala a informatiilor, ocupa un loc central in psihologie, asa incat diversitatea studiilor realizate nu ne mira deloc. Exista un puternic acord intre autori in ceea ce priveste recunoasterea acestui loc central ocupat de gandire in procesul cunoasterii, a rolului enorm pe care gandirea il joaca in planul general al activitatii umane.

Gandirea este trasatura distinctiva cea mai importanta a psihicului uman, definitorie pentru om ca subiect al cunoasterii logice, rationale.

Este asa deoarece gandirea produce modificari de substanta ale informatiei cu care opereaza. Daca celelalte mecanisme psihice produc modificari superficiale, natura informatiei ramanand aceeasi, gandirea modifica natura informatiei, ea face saltul de la neesential la esential, de la particular la general, de la concret la abstract, de la exterior-accidental la interior-invariabil.

De asemenea, gandirea antreneaza toate celelalte disponibilitati si mecanisme psihice in realizarea procesului cunoasterii, nu doar pe cele de ordin cognitiv, dupa cum s-ar parea la prima vedere, ci si pe cele afectiv-motivationale si volitiv-reglatorii.

Instituindu-se intr-un fel de „stat major", dupa cum sugestiv se exprima Paul Popescu-Neveanu, gandirea orienteaza, conduce, valorifica maximal toate celelalte procese si functii psihice. Ca urmare a interventiei ei, perceptia devine observatie, adica o perceptie cu scop, ordonata si planificata; comunicarea informatiilor doban¬deste inteles, fiind subordonata prin gandire normelor logicii; memoria intra inposesia unei forme superioare de memorare, si anume memorarea logica, ce o completeaza si o depaseste pe cea mecanica; vointa isi precizeaza mult mai binescopurile pe baza predictiei, isi fixeaza mult mai usor planuri folosindu-se de judecati si rationamente.

In sfarsit, centralitatea gandirii in procesul cunoasterii se explica si prin capacitatea ei de a-si reintroduce propriile produse (idei, conceptii, teorii) in circuitul informa¬tional, devenind, in felul acesta, un declansator al unor noi procese intelectuale.

Psihologia contemporana, interesata intr-un grad mai mare de eficienta, a trecut la un alt tip de definitie, si anume la definitia operationala a gandirii: „Gandirea este un sistem ordonat de operatii de prelucrare, interpretare si valorificare a informa¬tiilor, bazat pe principiile abstractizarii, generalizarii si anticiparii si subordonat sarcinii alegerii alternativei optime din multimea celor initial posibile" (Golu si Dicu, 1972, p. 139). Dupa cum observam, accentul cade pe dobandirea si ordonarea informatiilor, pe gasirea raspunsului la o situatie critica, gandirea fiind determinata de situatiile „saturate" problematic. Daca in rezolvarea situatiilor comune, familiare, psihicul face apel la memorie, deprinderi etc, in solutionarea situatiilor noi, neobisnuite, mai putin sau chiar deloc familiare, el pune in functiune gandirea, care prin mecanismele sale logico-rationale reuseste sa depaseasca dificultatile. Caracterul operational al gandirii este larg subliniat in psihologia actuala. Cand psihologii utilizeaza termenul de „gandire", aratau doi psihologi americani, se refera la „organizarea si manipularea informatiilor si cunostintelor" (Wittihg si Williams, 1984, p. 218). Gandirea trebuie vazuta ca „procesul schimbarii si reorganizarii informatiilor stocate in memorie in vederea crearii unor noi informatii" (Scarr si Vander Zanden, 1987, p. 244). „Gandirea poate fi definita ca manipularea reprezentarilor. Cateodata oamenii realizeaza aceste manipulari constient, pentru a intelege o situatie, a rezolva o problema sau pentru a lua o decizie.