Identitate, cultură, enculturație și aculturație

Alin Gavriliuc, prezinta in cartea sa, Psihologie Interculturala, editura Polirom, 2011 printe altele si teorii despre identitate, cultura si aculturatie.

Despre cultura spune ca exista doua mari categorii: conceptiile substantialiste- o statica viziune aupra identitatii (trasaturi biologice, sociale, istorice) si teoriile interactioniste in care identitatea este un proces.

El citeaza in aceasta carte pe Ladmiral, Lipiansky, 1989/1991 ca identitatea nationala devine “o permanenta cistalizare si negociere culturala si sociala. (Psihologie Interculturala, Gavreliuc, pag 51).

“Caracteristicile culturale influenteaza natura conceptului despre sine al subiectului, generand anumite diferente” si “pentru a mentine o anumita coerenta existentiala, individul apeleaza la diferite strategii identitare”. (Psihologia interculturala, A. Gavreliuc, pag 51).

Gavreliuc sustine in cartea sa faptul ca identotatea este intr-o schimbare permanenta, interctiva, dinamica si pluralista. “sistemul cultural ofera persoanei o structura prestabilita de valori si sensuri, fapt care creeaza o unitate interna, coerenta si continuitate. (Psihologia interculturala, A. Gavreliuc, pag 51).

Scriitorul ne vorbeste in cartea sa despre identitate si face distinctie intre identitatea individuala si cea sociala. Cea individuala se caracterizeaza prin stabilitate, identitate asumata, identitatea sinelui, recunoastee de sine a individului, active, construita pe bazele unei ierarhi valorice.

Identitatea sociala are legatura cu faptul ca “mediul comunitar il inzestreaza pe subiectul individual cu o identitate sociala in care se reconfigureaza profilul identitar personal” (Psihologia interculturala, A. Gavreliuc, pag 52). Identitatea aceasta este rezultatul interactiunilor “dintre subiectul individual si mediul in care isi desfasoara existenta.” (Psihologia interculturala, A. Gavreliuc, pag 52).

Fiecare om se diferentiaza si se defineste prin apartenenta la diferite grupuri sociale prin care propria persoana se valorifica si se semnifica. Gavreliuc enuma 3 trei tipuri de identitati colective in functie de apartenenta, si anume: apartenenta naturala (sex, culoarea pielii), innascuta (nationalitate, religie, etnie) si cea dobandita (formare, instructie, continua apartenenta la un anumit grup).

Realitatea sociala se dezvolta pe rezultatele contradictorii “noi”- “altii” si “buni”- “rai”. Construirea realitatii sociale se caracterizeaza prin diferentiere de ceilalti, de respingere si agresivitate la adresa “celuilalt”. Gavreliuc dezvolta idea pe baza a ce Taifel scrie in 1982 si anume ca, in legatura cu idividul si aparteneta sa, exista un proces continu de a se compara cu “celalalt” si are tendinta de a realiza atribuiri pozitive propriei persoane si grupului de apartenenta si atribuiri negatine celorlalte grupuri. (Psihologia interculturala, A. Gavreliuc, Polirom 2011).

In legatura cu conceptul de identitate culturala, Gavreliuc in cartea sa il citeaza pe Cucos, care spune ca, aceasta este “un soi de eticheta pusa, in primul rand, de un observator care nu se afla sub puterea reflexiei obiective a unei exterioritati culturale. Mai tot timpul, identitatile se definesc din interior”. Si mai spune ca “identificarea culturala autentica este modificabila, strcturanta, autoconstructiva”. (Psihologia interculturala, A. Gavreliuc, pag. 53)

Contactul cu “celalt diferit” este cea mai buna ocazie de a ne intreba despre identitatea noastra proprie. Asadar, integrarea intr-o cultura noua ne “obliga sa ne revizuim identitatea proprie, presupunand reformulari si transformari.” Gavreliuc mai spune ca “experientele interculturale, sunt, implicit, experiente interidentitare, in care constiinta de sine si sentimentul identitatii se reaseaza, uneori drastic”. (Psihologia interculturala, A. Gavreliuc, pag 53)

Gavreliuc spune in cartea sa, Psihologia Interculturala, faptul ca, fiinta umana este una socioculturala, “fapt dovedit de capacitatea sa de a-si insusi abilitati, de a-si formula interese si de promova valori sociale. (Psihologia interculturala, A. Gavreliuc, pag 53)

El mai spune faptul ca cele mai importante procese de invatare culturala este enculturatia si aculturatia. Herskovitz (1945) este un antropolog American ce a definit pentru prima data enculturatia. El spune ca ea inseamna “suma achizitiilor directe, care nu presupun o invatare deliberate” articuland “o sensibilitate a intelecutului”, asumata social. (Psihologia interculturala, A. Gavreliuc, pag 53) Enculturatia reprezinta deci, tot ce invatam, tot ce obtinem, pe parcursul unei vieti pentru ca este “disponibil” si social valorizat.

In cartea sa, Gavreliuc scrie despre D. Wang (2006), care, la randul sau, analizeaza acelasi concept si il descrie ca pe un proces in care individul nascut cu potente comportamentale considerabile, este “condus” de grupuri de aparteneta spre adoptarea unui comprtament dezirabil, conform standardelor acestor grupuri. Gavreliuc mai spune ca Wang adauga ca de exemplu, forme specific de enculturatie ar fi “duplicitatea expresiva in exprimarea emotiilor, reactia de obedienta la autoritate, favorizarea valorilor asistentiale (parintele care trebuie sa pastoreasca turma)”. (Psihologia interculturala, A. Gavreliuc pag 53-54)

In actul enterculturatiei, un rol foarte Important il detine “implicitul cultural”. Aceasta se refera la “o organizare a realitatii, o logica acceptat si difuzata de catre membrii comunitatii. El presupune un ansamblu de opinii si credinte ce se vor indiscutabile si care, atunci cand sunt sustinute de convingeri, au forta evidentei si virtutea absolutului.” (Psihologia interculturala, A. Gavreliuc pag 53, citeaza pe Zarate 1986, p 19).

Socializarea reprezinta actiuni intentionate, din proprie vointa, de integrare sociala, individul fiind in prezenta “celuilalt”, interactionand cu acesta. “Agentii socializarii” sunt reprezentati ca grup prima de familie, si ca grup secundar de scoala, biserica, etc. Daca apar conflicte intre individ si “agentii socializarii”, adesea, individul activeaza “comportamentele acceptabile”. (Psihologia interculturala, A. Gavreliuc, pag 54)

Enculturatia are si o valoare de adaptare a individului. Ii ofera acestuia cu “strategii identitare care sa-l ajute sa activeze, atunci cand scenariul de viata o cere, cele mai functionale optiuni comportamentale, favorizand integrarea mai adecvata in grupurile de referinta”. (Psihologia interculturala, A. Gavreliuc pag 54)