Imaginea de sine

“Imaginea de sine” – în dicționarul enciclopedic de psihologie (1997) imaginea de sine apare ca “expresia concretizatã a modului în care se vede o persoanã oarecare sau se reprezintã pe sine; ca trãirea aspectului unificator de coeziune a personalitãții ”. Imaginea de sine este contaminatã de dorințe dar și de modul în care evalueazã ceilalți persoana respectivã și de identitatea trãitã. Este vorba cu alte cuvinte de “ felul cum se percepe individual, ce crede el despre sine, ce loc își atribuie în raport cu ceilalți ”. Adicã, imaginea de sine este rezultatul unui proces de autoevaluare a personalitãții și reprezintã “ totalitatea cerințelor, reprezentãrilor, ideilor individului despre propria sa personalitate ”. ( M. Zlate ).

Imaginea de sine sau "cum ne vedem", se referă, aşa cum se subînţelege deja, la modul în care ne percepem propriile noastre caracteristici fizice, emoţionale, cognitive, sociale şi spirituale.

Imaginea de sine nu se suprapune peste conştiinţa de sine, prima constituind un rezultat sau produs al prizei de conştiinţă. În linii mari, am putea echivala conştiinţa de sine cu subiectul care întreprinde o acţiune, iar imaginea de sine cu unul dintre efectele acţiunii. În opinia lui C.Rogers, imaginea de sine se prezintă ca un sistem de autoaprecieri,ea desemnînd perceperea omului de către sine însuşi.

I.Kon susţine că imaginea de sine este un fenomen integrator ce reflectă conţinutul conştiinţei de sine; un sistem de elemente cognitive, afective şi comportamentale, nu un sistem de montaje obişnuite, deoarece ea este întotdeauna individuală şi specifică.

Modul în care ne percepem depinde de gradul de autostimă (autoapreciere, autorespect, autoacceptare) pe care îl avem. Astfel, dacă ne acceptăm pe noi înşine, dacă ne apreciem pentru ceea ce facem bine - aceasta contribuie la autorespectul şi încrederea în sine - dacă acceptăm că avem şi slăbiciuni fără să ne criticăm în permanenţă pentru ele - aceasta constituie baza toleranţei faţă de sine şi, implicit, faţă de alţii - putem trăi confortabil din punct de vedere emoţional. Trebuie înţeles că este bine să existe mereu un echilibru între autoapreciere şi autocritică, nici una din cele două extreme nefiind eficientă. Cel care se laudă prea mult este, în cele din urmă, persiflat sau chiar abandonat de către ceilalţi iar cel care se autocritică exagerat provoacă celorlalţi fie sentimente de milă, de vină, fie un sentiment de superioritate, atragînd de la sine alte critici. Păstrînd pe cît posibil echilibrul între o laudă de sine exagerată şi o autocritică exagerată putem contribui la igiena noastră sufletească.

Este foarte simplu. Toţi avem ceea ce se cheamă "vocea interioară". Dacă această voce interioară are tendinţa spre un discurs pesimist, negativ şi autocritic cu ambiţii neimplinite spre perfecţiune este clar că imaginea de sine a persoanei respective este negativă.

Imaginea de sine ne influenţează comportamentele. Cînd ai o imagine de sine bună îti poţi îndeplini obiectivele pentru că, o imagine de sine bună îţi dă entuziasm, energie şi determinarea necesară pentru acest lucru iar obstacolele sunt percepute ca provocări ce trebuiesc depăşite pentru atingerea obiectivelor. O imagine de sine bună te face să relaţionezi armonios cu ceilalţi, prin atingerea obiectivelor poţi avea performanţe profesionale, succes social etc.

O imagine de sine negativă te face să-ţi scadă motivaţia sau chiar o anihilează prin lipsa încrederii în forţele proprii ("ce rost are să încerc oricum nu voi reuşi", "e greu", "nu sunt în stare" etc.) ducînd, mai departe, la comportamente de evitare ("nu mă duc la interviu deoarece nu sunt suficient de bun, deci nu are rost...").

O imagine de sine negativă este capabilă să creeze un cerc vicios din care persoanei îi este greu să iasă : nu face anumite lucruri pentru că nu se crede în stare iar după ce renunţă la a face lucrurile respective se autoculpabilizează şi se critică şi mai tare, intărindu-şi, astfel, convingerile negative despre sine şi alimentînd dialogul interior negativ.

Cînd îţi acorzi suficientă valoare îti atingi mai uşor obiectivele pentru că a avea încredere în sine, în forţele proprii te face să-ţi mobilizezi exact resursele de care ai nevoie să depăşeşti obstacolele şi să mergi în direcţia dorită; cînd nu îti acorzi suficientă valoare negociezi mai slab, comunici mai greu, acţionezi cu mai multă frică sau eviţi să acţionezi şi "îţi pui singur beţe în roate". Cînd nu îţi acorzi valoare anihilezi resursele de care ai avea nevoie pentru a întreprinde ceva.

Imaginea de sine este expresia concretizată a modului în care se vede o persoană sau se reprezintă pe sine.

Imaginea de sine reprezintă „percepţia şi valorificarea concepţiilor despre sine, a

propriilor poziţii, judecăţi, orientări în atribuirea de valori, capacităţi şi deprinderi, precum şi a

premiselor acestora. Imaginea de sine apare ca o oglindă individuală a solicitărilor socialmente

condiţionate ale lumii înconjurătoare şi serveşte conştiinţei propriei identităţi în condiţiile

schimbării situaţiilor exterioare”, afirmă G. Glauss . În mod asemănător, U. Şchiopu

susţine că imaginea despre sine este expresia concretizată a modului în care se vede o persoană

oarecare. Este contaminată de dorinţa, dar şi de modul în care evaluează ceilalţi persoana

respectivă. Succesele şi eşecurile modifică imaginea de sine şi constituie punctul de plecare

pentru o gamă largă de atitudini şi conduite. Acestea conturează şi diferenţiază imaginea

statutului şi rolului social, fiind considerate ca aspecte componente de bază ale personalităţii

Imaginea de sine se referă la perspectiva individuală asupra propriei personalităţi.

Studiul formãrii imaginii de sine este o problemã științifică actuală, în știința psihologică, este cunoscută teza conform căreia imaginea de sine este o formațiune psihică interioară complexă care are o anumită structură și funcție. Elucidarea problemei imaginii de sine (conștiinței de sine ) după părerea lui A. N. Leontiev „ cunună psihologia personalității ”. Însă și pînă în prezent problema genezei imaginii de sine rămîne nerezolvată.

Unii autori sînt de părerea că formarea imaginii de sine parcurge urmatoarele etape :

- construirea eului, a imaginii subiective despre propria persoanã, cu ceea ce considerãm cã ne este caracteristic. În aceastã etapã are loc aprecierea proprie asupra imaginii de sine (ne place / nu ne place ceea ce credem despre noi înșine cã suntem).Ea depinde de personalitatea individului ( douã surori gemene au aceleași trãsãturi fizice , dar una se considera frumoasã , iar cealalta e nemultumițã de infãțișarea ei. Acest lucru va influența atitudinile fațã de propria persoanã și fațã de ceilalți. Prima va avea o gîndire pozitivã, nevoia de a se remarca ; cealaltã va manifesta mai puținã siguranțã în relaționare, eventual se va izola.)

- conştientizarea judecãților fãcute de celãlalt asupra propriei persoane care pot sã nu coincidã cu imaginea construitã de noi inșine. Și aceste judecãți pot influența imaginea de sine. ( dacã spunem cuiva în mod repetat „Ești frumoasã” aceasta va ajunge sa creadã acest lucru. Dacã exista și fapte care sã susținã aceasta idee –ex : concursuri de frumusețe - se va transforma în convingere de nezdruncinat.)

- raportarea imaginii proprii la judecata celuilalt. Aceastã apreciere poate determina sentimente pozitive sau negative , de mulțumire sau nemulțumire.Sîntem influențati de grupurile în care trãim :grupuri primare( familie, colegi de clasa, prieteni) sau secundare( elevii din acelasi liceu). Cele douã tipuri de grupuri influențeazã diferit formarea imaginii de sine.Ele contribuie la socializarea individului.

În formarea imaginii de sine un rol important îl are compararea socialã.( Teoria comparãrii sociale : ne comparãm cu persoane cu care ne seamanã. Ex : un adolescent cu un adolescent).

Imaginea de sine negativă creşte riscurile pentru tulburările alimentare precum bulimia sau anorexia.