Importanța teoriilor învățării pentru elaborarea unor modele de instruire

Intr-un sens larg, invatarea trebuie inteleasa dincolo de notiunile de “ educatie “ si “ scoala “. Invatarea presupune o atitudine atat fata de cunoastere cat si fata de viata, atitudine care pune accent pe initiativa omului. Termenul de “ invatare “ cuprinde achizitionarea si practicarea de noi metodologii, noi priceperi, noi atitudini si noi valori necesare pentru a trai intr-o lume in continua schimbare. Invatarea este, in fapt, procesul de pregatire pentru a face fata unor situatii noi. Ea se poate produce constient, sau, deseori, inconstient, de obicei din experienta unor situatii de viata, cu toate ca si situatiile imaginate pot declansa invatarea. Practic, fiecare persoana din lume, scolarizata sau nu, experimenteaza procesul invatarii la diferite nivele, dar probabil ca in prezent nimeni nu invata inca la nivelul, cu intensitatea si cu viteza necesara pentru a face fata complexitatii lumii moderne.

Teoria reprezinta un model eficient de achizitie informationala, de constructie, reconstructie si chiar de dezvoltare a determinantilor invatarii umane. Principalele teorii cunoscute cu semnificatie referentiala in studiul invatarii au fost grupate in modele. Se poate vorbi astfel despre:

- Modelul asociationist si al conditionarii clasice, in care includem: teoria conditionarii clasice si teoria conditionarii prin contiguitate.

- Modelul behaviorist ( asociationist-comportamentist ), in care se pot cuprinde: teoria conexionista, teoria conditionarii operante ( Skinner ), teoria asteptarii sau a behaviorismului intentional ( Tolman ), teoria mediatiei, teoria reducerii sistematice a tensiunii comportamentului, teoria revizuita a celor 2 factori.

- Modelul gestaltist regasibil in teoria legilor organizarii invatarii si teoria campului.

- Modelul functionalist-pragmatist concretizat prin: teoria experimentalista sau a invatarii progresive, teoria echilibrului functional in invatare ( Claparede ).

- Modelul matematic, informational si cibernetic, in care inglobam : teoria matematica a invatarii, teoria esantionarii stimulului, teoria modelelor de tip Markov, modelele informationale ale invatarii, teorii sistematice, algoritmice si informationale asupra invatarii.

- Modelul psihosocial care cuprinde : teoria invatarii prin imitatie, teoria comportamentelor interpersonale in invatarea sociala ( M. Zlate ), teoria resocializarii prin munca si instruire a comportamentelor deviante.

- Modelul compensatoriu in invatare cuprinde variate teorii ale invatarii aplicate si centrate pe diferite categorii de deficienti ( Zazzo, Pufan, Verza, Damaschin ).

- Modele autodidaxologice ( de autoinstruire ) in care sunt incluse toate teoriile, modelele si paradigmele privind invatarea completiva, perfectiva si de autoinstruire la tineri si adulti.

- Modelul operational si dinamic care poate cuprinde : teoria formarii pe etape a actiunilor mentale, a cunostintelor si convingerilor ( Galperin ), teoria psihogenezei stadiale a operatiilor intelectuale ( Piaget, Aebli ), teoria anticiparii operationale, teoria gradient-dinamica.

- Modelul cognitivist in care pot fi incluse : teoria structurala, genetic-cognitiva ( Bruner ) , teoria organizatorilor invatarii verbal-cognitiva, teoria invatarii cumulativ-ierarhice.

- Modelul intergrativist care include : teoria holodinamica asupra invatarii, teoria interdependentei proceselor cognitive, dinamice si reactionale, teoria integratorie si determinista a invatarii, teoria invatarii depline, teoria interdisciplinara ( integrata ) a invatarii.

Cele mai reprezentative dintre toate aceste teorii enumerate pot fi sintetizate astfel :

- Teoria operationala a invatarii, avandu-l ca principal teoretician pe Galperin, se axeaza in mod deosebit pe structura operationala a activitatii umane si pe orientarea tipurilor de activitati cognitiv-reflectorii si actionale. In varietatea actiunilor umane cunoscute, se pot identifica trei tipuri de orientari, si anume :

1. Cunoasterea insuficienta a notelor obiectului, care determina o invatare lenta, cu incercari si erori.

2. Completitudinea, care face ca actiunea de invatare sa se desfasoare repede, fara greseli, sa fie mai stabila, dar cu o arie de transfer mai limitata.

3. Completitudinea, la care se adauga faptul ca elevul dispune si de metode de identificare a notelor obiectului, a intregii clase de obiecte. Actiunea mintala se elaboreaza sigur si are largi posibilitati de transfer.

Teoria operationala a invatarii, prin aceste trei tipuri de orientari, are o importanta deosebita pentru procesul instruirii. In primul rand, in scoala se pune problema formarii unei baze de orientare cat mai aproape de tipul 3 de orientare. Se pune problema identificarii clare a continutului procesual al activitatii, a indicatorilor ce trebuie atinsi prin instruire. In al doilea rand, este necesara elaborarea schemei orientative si proiectarea clara, pe etape, a actiunii, cu verificarea si experimentarea in final.

Teoria lui Galperin reprezinta conceptia potrivit careia procesul de invatare eficienta se desfasoara de la actiuni practice sau obiectuale la manifestarea lor mentala bazata pe mecanismele verbale. In acest context, gandirea devine un mecanism de orientare